"În primul rând aş vrea să spun că sunt onorat şi bucuros să revin la Beijing, unde păstrez o amintire frumoasă legată de anul 2008. Jocurile Olimpice au lăsat Chinei o moştenire bogată. Locul 1 în clasamentul pe medalii a dovedit că China este o putere a sportului, dar totodată a lăsat o moştenire care include şi protecţia mediului, organizarea oraşului şi sportul pentru toţi. De exemplu, chinezii de azi sunt mai pasionaţi să practice tot felul de sporturi, iar China a acumulat experienţă bogată pentru găzduirea diferitelor evenimente sportive internaţionale. Ştim că după JO 2008, China a mai găzduit Jocurile Asiatice, Universiada, Campionatul Mondial de Nataţie. Găzduirea competiţiilor internaţionale de către China este un fapt foarte apreciat de asociaţiile internaţionale a diferitelor sporturi".
Vorbind despre Sport pentru toţi, Jacques Rogge a subliniat:
"Când vorbim despre sport, nu cred că acest cuvânt se referă doar la sportul de elită sau la cel profesionist. Cred că sportul se referă la fiecare om, în mod individual, deoarece sunt de părere că cel care practică sport, poate fi şi Yao Ming, şi orice băiat care joacă baschet pe stradă. Cred că cel mai important lucru este să fie lărgite bazele sportive de masă, pentru că un campion provine mereu dintre oamenii de rând. Spunem că sportul pentru toţi este corul şi baza sporturilor de elită. Sportul este o activitate la care toţi pot participa".