Ţambalul este un instrument cu corzi care se acţionează prin percuţie, fiind folosit frecvent în China. Având un caracter foarte expresiv, la ţambal se poate cînta solo, dar acesta poate şi acompania lucrări de balet şi operă, ocupând un loc important în orchestra de instrumente populare chinezeşti.

Potrivit însemnărilor istorice, înainte de Evul Mediu, în spaţiul arab şi persan era foarte răspîndit un instrument muzical cu corzi de percuţie care se numea Satli. În perioada dinastiei Ming (1368-1644), în paralel cu extinderea comerţului şi schimburilor între China şi ţările din Asia de Est şi Vest, Satli a ajuns pe filiera persană şi în China. La început, el a fost folosit doar în Guangdong, de unde apoi s-a răspândit în întreaga Chină. După mai multe modificări, el a devenit treptat ţambalul de astăzi, un fel de instrument popular chinezesc.

Ţambalul este confecţionat în principal din lemn, având forma unui fluture, care este totodată cutia de rezonanţă. Instrumentul stă sprijinit în timpul interpretării, iar interpretul bate cu două ciocănele din bambus corzile fixate pe cutia de rezonanţă.

Ţambalul are o vechime de peste 400 de ani în China. În această perioadă a cunoscut o mare evoluţie. În prezent, au fost confecţionate noi variante, precum ţambalul cu schimbător de registru, ţambalul cu schimbător de tonalitate, ţambalul în stilul Zheng, ţambalul electric etc.

După mulţi ani în care acest instrument a cunoscut schimbări numeroase, s-a ajuns la stilul tradiţional popular chinezesc în confecţionarea, interpretarea şi în compunerea pieselor muzicale speciale pentru ţambal, devenind astăzi un instrument muzical foarte îndrăgit de chinezi.