Instrumentele muzicale chinezeşti de percuţie se împart în 3 categorii : din metal, din lemn şi bambus şi din alte materiale. Gongul, bineînţeles din metal, este confecţionat simplu, doar dintr-o placă rotundă de aramă de diferite dimensiuni, după registrele muzicale.
La început, gongul a fost folosit de minorităţile naţionale din regiunile sud-vestice ale Chinei. Cam în secolul al 2-lea î.e.n., gongul a început să se răspândească şi în interiorul Chinei. În vremea aceea, gongul era folosit cel mai frecvent în războaie. O veche expresie militară chinezească vorbeşte despre sunetul gongului, ca despre semnalul de comandă pentru chemarea înapoi a oştenilor, expresie ce dovedeşte vechimea gongului.
De-a lungul timpului, datorită diferitelor cazuri, s-au format 30 de tipuri de gong dintre care se folosesc frecvent numai două tipuri,adică gongul mare şi cel mic.
Gongul mare are diametrul între 30 cm - 100 de cm şi se caracterizează prin sonoritatea puternică, profundă şi cu sunetul dăinuit (ecou).
Gongul mic are 3 variante – în registru înalt, mijlociu şi bas. Diametrele acestora sunt între 21 - 22,5 cm. Gongul mic se foloseşte foarte frecvent, mai ales în operele locale chinezeşti, precum opera în stil Beijig, opera Pingju, Bangzixi, Huaguxi, precum şi în balate, teatru şi în dansuri folclorice chinezeşti.