Naiul este un instrument muzical de suflat tradiţional în ţara noastră. El este format dintr-un grup de tuburi sonore de bambus cu diferite lungimi lipite unul lângă altul cu o sfoară sau fixate cu o ramă din lemn. Naiul a fost stabilit încă în 1956 drept emblema muzicii chinezeşti datorită faptului că are o istorie îndelungată şi forma sa seamănă cu aripa pheonixului, pasărea legendară agreată de poporul chinez.

Cu mai bine de 4.000 de ani în urmă, s-a descoperit faptul că tulpinele de stuf rupte pot suna la suflarea vântului. Astfel, oamenii au început să sufle în astfel de tulpine la vânătoare şi să comunice cu ajutorul sunetelor produse. Ulterior, asemenea paie au fost legate şi au servit drept instrument muzical care constituie naiul primitiv. De-a lungul anilor, naiul a suferit mai multe transformări atât la formă cât şi la nume, numărul tuburilor sonore s-a majorat de la 3 la 24.

Fiind unul dintre cele mai străvechi instrumente muzicale chinezeşti, naiul a intrat pentru prima dată în orizontul chinezilor ca imagini, descoperite la fresce antice şi lucrări de artă rupestră. În 1978, două naiuri au fost descoperite când se făceau săpături arheologice la un mormânt aristocratic din dinastia han care datează de mai bine de 2.400 de ani.

Fiecare nai descoperit este format din 13 tuburi sonore subţiri din bambus, lipite unul lângă altul şi vopsite cu imagini de culori aprinse. Prin folosirea formei acestor două instrumente, ulterior au fost realizate naiurile din zilele noastre. Muzicieni chinezi au îmbunătăţit mai apoi naiul şi au făcut un nou nai cu două rânduri de tuburi sonore şi butoane.