Peştii din regiune se înmulţeau rapid. Atunci când apa lacului a devenit neîncăpătoare pentru toţi, neavând încotro, multor peşti le-au crescut aripi şi au zburat către Cer, în căutarea spaţiului necesar supravieţuirii. Încetul cu încetul, peştii cu aripi s-au adunat, tot mai mult, în Cer. Bancuri de peşti au acoperit Soarele şi Luna, iar supravieţuitoarele de pe Pământ au început să dispară din cauză că nu puteau trăi fără lumina Soarelui. Divinitatea, constatând acest fapt, a coborât printre oameni şi le-a permis strămoşilor locuitorilor satului să pescuiască şi să mănânce peşte. De atunci, lumea a început să revină la viaţă, iar obiceiul sătenilor din Jhonpa de a mânca peşte se menţine şi în zilele noastre.