Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Mormântul Împăratului Qinshihuang
2013-09-10 15:55:42 cri-1

Conform însemnărilor istorice, adâncimea camerei mortuare este atât de mare încât s-a ajuns cu săpătura până la stratul subteran de apă. Pe fundul edificiului funerar a fost turnat bronz, vopsit apoi cu roşu. În mormânt au fost aşezate tăbliţe memoriale din partea oamenilor de stat şi numeroase bijuterii şi obiecte valoroase, precum şi trofee de animale sălbatice. Bolta mormântului a fost amenajată sub forma cerului încărcat cu stele, iar pe podea se poate distinge o hartă cu China acelei perioade. În camera funerară a fost turnată şi o mare cantitate de mercur ca reprezentare a mărilor şi fluviilor, a căror curgerea era dirijată cu ajutorul unui sistem mecanic. Lumânările din camera funerară erau făcute din grăsime de peşte, care se consumau mai greu.

La porţile edificiului funerar a fost instalat un sistem de protecţie în cazul în care se încerca o pătrundere în subteran. Mausoleul, cu o înălţime de 120 metri şi o circumsferinţă de 2.000 metri, este un adevărat palat subteran. Construcţia are astăzi o înălţime de doar 87 metri, ca urmare a eroziunii naturale şi distrugerilor făcute de oameni, cu toate acestea rămâne cel mai mare mormânt imperial din China.

1 2 3 4 5 6
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China