Capitolul XIX

Înţelegerea profundă a vieţii

10

Ziqing cioplea o bucată de lemn ca să fac jug unui clopot, iar oamenii văzându-i munca se minunară spunând că un asemenea jug ar putea fi măiestrit doar de duhuri şi zei. Domnitorul statului Lu văzându-l şi el, îl întrebă plin de mirare pe iscusitul tâmplar:

— Ce taină a măiestriei te-a ajutat să-l meştereşti atât de neînchipuit de frumos?

— Supusul tău nu-i decât un biet dulgher, ce taină să am? Pot să vă spun doar că din ceasul în care mi se cere să fac un lucru cum e acesta, nu mai cutez să-mi irosesc energia şi mă pun pe postit ca să-mi liniştesc inima. Mă lipsesc trei zile de hrană şi nici că îndrăznesc să răvnesc la răsplată, la înaltă poziţie şi leafă pe cinste.

După alte două zile de post, gândurile mele nu mai au cutezanţă să se aplece asupra fleacurilor, nici asupra laudelor şi clevetirilor din preajmă. Ş-apoi după şapte zile de post, uit totdeauna tot, până şi trupul cu cele patru membre mi-l dau uitării. Şi-atunci nici nu mă gândesc la Curtea regală şi îmi stă gândul numai la meşteşugul meu, dând la o parte toate cugetările privind lumea exterioară. Apoi paşii mă duc spre cel codru din munte ca să-mi caut acolo lemnul cel mai bun şi mai potrivit pentru jugul unui clopot şi, după ce l-am găsit, mă întorc cu el acasă. Aici stau mai întâi să-l plăsmuiesc în minte şi numai pe urmă mă apuc de lucru. Aşa se face că cele ieşite din mâna mea, cu firea mea întâmpinând firea lemnului, sunt puse în seama zeilor, pesemne că asta a fost pricina!

11

Lui Ji Dongye îi mersese de mult vestea că e un vizitiu priceput, motiv pentru care a fost primit la Curtea principelui Zhuang al statului Lu. Dongye îşi mâna calul cu atâta măiestrie, de- ai fi zis că mergea caleaşca ca trasă de-o aţă şi nimeni altul nu ar fi fost în stare să o dea înainte şi-napoi şi să o rotească la stânga şi la dreapta, cu uşurinţa şi precizia unui compas.

Principele Zhuang fu atât de convins de măiestria lui Dongye, că i-a cerut să îndemne calul să se-nvârtească roată de o sută de ori.

Auzind întâmplarea, înţeleptul Yanhe se-nfăţişă Măriei Sale şi-i zise:

— Calul lui Ji va cădea frânt.

Afundat în tăcere, domnitorul nu zise nici pâs.

Nu trecu mult şi Ji Dongye se întoarse într-adevăr înfrânt. Şi atunci, principele Zhuang îl întrebă pe învăţatul Yanhe:

— De unde ştiai că Dongye n-avea să iasă biruitor?

Calului, istovit de-atâta alergare încolo şi-ncoace, i-ar fi fost peste fire să mai poată răspunde la noile porunci ale stăpânului său, de-aia am zis că va fi înfrânt.

12

Meşteşugarul Chui putea trage un cerc chiar mai bine decât cei care foloseau în acest scop compasul, întrucât degetele-i se mişcau în perfectă concordanţă, cu atâta îndemânare, încât nu trebuia să- şi concentreze atenţia asupra a ceea ce făcea. Era preocupat doar de un singur lucru. Dă-ţi uitării picioarele, căci încălţările-ţi şed frumos; uită-ţi mijlocul, căci mândru cingătoarea-ţi şede; dă uitării dreptatea şi nedreptatea, şi-apoi îţi vei simţi sufletul în tihnă. Nu- ţi schimba inima şi nici nu-i urma pe alţii, şi atunci te vei afla în tihnă. A fi totdeauna tihnit în fire şi nimic să nu-ţi tulbure liniştea vieţii, asta se cheamă a da uitării tihna tihnei.

                                                                                                                              Traducere: Xu Wende

                                                                                                                          În colaborare cu Sanda Man