Mişcarea Cerului

Capitolul XVII

Puhoaie de toamnă

11

Gongsun Long îl întrebă pe prinţul Mu, zicând:

— Am învăţat în primii ani ai tinereţii, de la regretaţii regi, priceperea în treburile cârmuirii şi, când am crescut, mi-am dat seama care sunt purtările care semnifică mărinimia şi bunăvoinţa. Pot amesteca asemănarea lucrurilor cu deosebirea lor; pot despărţi tăria unui obiect de culoarea lui albă; pot susţine ceea ce nu-i corect ca fiind corect şi ceea ce nu-i aşa ca fiind aşa; îi pot băga pe cărturarii inteligenţi dintr-o sută de şcoli în încurcătură; pot strâmtora o mulţime de buze pline de elocinţă. Aşa am ajuns să cred că am atins culmea elocvenţei. Astăzi însă mă simt complet nedumerit ascultând ce spune Zhuangzi. Nu ştiu dacă sunt mai prejos ca el în elocinţă sau în înţelepciune? Astăzi nu mai cutez să- mi deschid gura. Am îngăduinţa să te întreb, care e oare pricina tuturor acestora?

Rezumat într-un jilţ cu spată, prinţul Mu din Wei slobozi un suspin adânc, şi-apoi, ridicându-şi privirea către tării, izbucni în râs, zicând:

— Oare n-ai auzit vreodată povestea broaştei care trăia într-o fântână puţin adâncă? Această broască îi zise unei ţestoase de la Marea de Răsărit: „Eu sunt tare fericită! Când plec de-acasă, n-am decât să fac un salt pe cumpăna de la gura fântânii; când mă întorc, stau şi mă odihnesc pe-o cărămidă spartă din zidul care-i căptuşeşte pereţii. Dacă sar în apă nu mă ud decât până la subţiori, iar obrazul îmi rămâne afară; dacă o iau primprejur, dau de glod, şi glodul nu-mi atinge decât căputa. Dacă mă uit în preajmă, viermii roşii, crabii şi mormolocii foiesc încoace şi încolo şi niciunul nu se poate asemui cu mine. Ba mai mult, eu sunt stăpâna acestei băltoace şi faptul că mă pot cuibări în această fântână nu prea adâncă m-a făcut să ating culmea fericirii. De aceea, dragă prietenă, v-aş ruga să veniţi mai des pe aici să-mi cinstiţi sălaşul."

Înainte ca broasca ţestoasă de la Marea de Răsărit să-şi poată vârî piciorul stâng în fântână, genunchiul ei drept şi rămase înţepenit între cărămizi. Drept pentru care s-a retras cu băgare de seamă, începând să-i povestească ea, broaştei din fântână, despre Marea de Răsărit: „Nici măcar o depărtare de o mie de li nu-ţi poate fi de folos ca să-nţelegi cât de lată poate fi marea, şi nici o înălţime de o mie de ren (unitate chinezească de măsură pentru lungime, egală cu 2 1/3 metri — N.t.) nu-ţi poate spune nimic când e vorba de adâncimea ei. În vremea împăratului Yu din dinastia Xia, în nouă ani din zece, se revărsau acolo viiturile şi totuşi apele mării n-au crescut. Apoi pe timpul împăratului Tang din dinastia Shang, în şapte ani din opt, ne uscau secetele, dar cu toate astea apele mării n-au scăzut. Marea nu se schimbă odată cu scurgerea timpului şi apele nu se împuţinează şi nici nu se umflă după numărul şi puterea ploilor care cad. Nu se află pe lume loc mai fericit decât Marea mea de Răsărit."

Broasca din fântână fu cuprinsă de panică auzind toate astea, aşa că căzuse în totală nedumerire şi se simţi din cale afară de stânjenită.

Broasca ţestoasă de mare continuă:

— Pe deasupra, n-ai încă destulă înţelepciune ca să cunoşti tărâmul adevărului şi neadevărului, totuşi ai dori să ai cunoştinţă perfectă de vorbele lui Zhuangzi, ca şi cum ai face ţânţarul să poarte pe spinare un munte şi centipedul să traverseze un râu, ele fiind negreşit depăşite de situaţie. Ba mai mult, nu eşti îndeajuns de inteligent ca să faci comentarii asupra doctrinelor greu de pătruns, mulţumindu-te astfel doar cu izbânzi efemere. Nu eşti cumva ca broasca din fântână? Pe deasupra, doctrinele lui Zhuangzi îşi au rădăcinile în Izvoarele Galbene (infernul, iadul — N.t.) şi se înalţă către albastrul tăriei; acestea nu cunosc nici miazăzi, nici miazănoapte; se întind în toate părţile şi se afundă în nemărginirea uitării; nu cunosc nici răsăritul, nici asfinţitul, încep din starea de haos şi se întorc la Dao-ul cel atotcuprinzător. Dar tu le scrutezi cu ochi pătrunzători şi le comentezi cu elocinţă, ceea ce e pur şi simplu ca şi cum ai privi pe furiş cerul printr-un tubuleţ de bambus şi ai măsura pământul cu sula, nu-s prea mici aceste unelte!? Pleacă de aici! Mai mult, oare n-ai auzit de povestea tinerelului din Shoulin, în statul Yan? Acesta se hotărî într-o bună zi să plece la Handan (cetatea de scaun al statului Zhao — N.t.) Dar vai! nu numai că nu izbuti să înveţe să meargă pe jos până acolo cum ar fi voit, dar îşi uită şi mersul său de mai înainte, aşa că se-ntoarse acasă pe brânci! Dacă nu te cari, vei uita ceea ce ştiai şi pierde ceea ce ai dobândit.

Auzind cele spuse, Gongsun Long rămase cu gura căscată şi îşi simţi limba parcă legată şi-apoi şterse putina.

12

Zhuangzi pescuia cu undiţa pe malul Râului Pu când cârmuitorul Wei al statului Chu trimise doi înalţi funcţionari să-i transmită voinţa sa. Când cei doi dădură de el îi spuseră:

— Vrem să vă încredinţăm treburile ţării.

Zhuangzi nu privi îndărăt şi continuând să ţină într-o mână coada de undiţă, le zise:

— Am auzit că în statul Chu a trăit o broască ţestoasă sacră, care s-a prăpădit cu trei mii de ani în urmă. Stăpânitorul o păstrează într-un templu, acoperită c-o pânză şi închisă într-o ladă. Această broască ţestoasă ar fi fost mai bucuroasă să moară şi să- şi lase oasele spre a fi cinstite, sau şi-ar fi dorit să-şi trăiască traiul, tărându-şi coada în glod?

Cei doi demnitari grăiră într-un glas:

— Ar fi preferat mai curând să-şi trăiască traiul şi să-şi târască coada în glod.

Zhuangzi zise:

— Acum vă rog întindeţi-o! Eu mi-oi târî coada în glod.

13

Când Huizi ajunse prim dregător în ţara Liang, Zhuangzi se porni într-acolo să-l vadă. Dar cineva, aflându-i gândul, îl şi vesti pe Huizi:

— Prea luminate, Zhuangzi e pe-aproape. De astă dată a venit să-ţi ia locul!

Speriat de aceste vorbe, Huizi se duse în căutarea lui Zhuangzi şi trei zile şi trei nopţi prăpădi de pomană, ca, în cele din urmă, căutatul să i se înfăţişeze singur şi să-i grăiască astfel:

— Aţi auzit de acea pasăre Fenix ce trăieşte în părţile sudului? Pasărea aceea zboară lin pornindu-se din Marea de Miazăzi spre Marea de Miazănoapte şi de coborât nu coboară decât în vârful platanilor. De mâncat mănâncă doar roadele bambusului, iar setea şi-o ostoieşte cu apă dulce de izvoare. Într-unul din zboruri, pasărea Fenix văzu o bufniţă cu-n şobolan putred în gheare. Nici nu se gândi să se oprească, ci zbură mai departe. Dar bufniţa, ridicându- şi capul, ţipă înfuriată:

— Hâş, pleacă de aici!

Şi Zhuangzi, isprăvindu-şi povestea, îl întrebă pe Huizi:

— Doriţi cumva, ajuns prim dregător, să vă folosiţi de putere şi să mă băgaţi în sperieţi?

14

Colindând cu Huizi pe un pod de peste Râul Hao, Zhuangzi zise:

— Peştele înoată în toată voia şi asta-i bucuria lui. Huizi îi spuse:

— Tu nu eşti un peşte. Cum de cunoşti bucuria peştelui. Zhuangzi zise:

— Tu nu eşti eu, cum de ştii că n-am ştire de bucuria peştelui?

Huizi zise:

— Eu nu sunt tu şi sigur că nu ştiu ce ştii tu; tu nu eşti defel un peşte, deci nu ai cum avea cunoştinţă de bucuria peştelui.

Zhuangzi zise:

— S-o luăm de la început. Când ai spus: „Cum de ştii care e bucuria peştelui", ştiai deja că cunosc care e bucuria peştelui, de ce m-ai mai întrebat atunci, or eu am luat cunoştinţă de bucuria peştelui tocmai pe podul Râului Hao.

                                                                                         Traducere: Xu Wende

                                                                                     În colaborare cu Sanda Man