Mişcarea Cerului

Capitolul XVII

Puhoaie de toamnă

7

Zeul răului zise:

— În acest caz, de ce să mai preţuim Dao-ul?

 Zeul mării răspunse:

— Cei tare pricepuţi la Dao cunosc adevărul universal al lucrurilor; cei care cunosc adevărul universal al lucrurilor se adaptează la împrejurări. Cei care se adaptează la împrejurări nu vor fi vătămaţi de lucruri. Cei înzestraţi cu o desăvârşită virtute nu vor fi arşi de foc, nu se vor îneca în apă, nu vor fi vătămaţi de arşiţă şi ger, nu vor fi răniţi de păsări răpitoare şi de fiare de pradă. Asta nu înseamnă că ei sunt feriţi de vătămare, ci că ei sunt cunştienţi de şansă şi neşansă. Liniştiţi în faţa neşansei şi a şansei, ei iau cu prudenţă hotărâri, izbăvindu-se astfel de vătămări. De aceea se zice:

„Natura umană înnăscută stă înăuntru şi purtările omeneşti impuse stau în afară. Virtutea stă în fire." De vreme ce ştii că purtarea omului izvorăşte din firea sa, vei avea mulţumire de sine, vei putea să înaintezi, să te retragi, să-ţi încovoi trupul şi să ţi-l întinzi în toată voia. Şi asta înseamnă că ai revenit la esenţa Dao-ului, putând vorbi de atingerea desăvârşirii.

8

Hebo întrebă:

— Ce-i firea înnăscută? Ce-i purtarea impusă? Zeul mării răspunse:

— Boii şi caii au patru picioare, asta-i firea lor înnăscută; caii-s înfrânaţi şi boii-s duşi de nas, asta-i purtarea impusă. De aceea se zice: „Nu distruge firea înnăscută prin purtări impuse, nu nimici viaţa prin purtări voite, nu te discredita prin lăcomie." Respectarea strictă a acestor principii, fără niciun fel de încălcare a acestora, înseamnă revenire la firea înnăscută.

9

Kui (animal imaginar, cu un singur picior — N.t.) pizmuieşte miriapodul, miriapodul pizmuieşte şarpele, şarpele pizmuieşte vântul, vântul pizmuieşte ochiul, ochiul pizmuieşte inima.

Kui îi zise miriapodului:

— Eu ţopăi într-un picior cum nu se poate mai simplu. Cum de tu poţi umbla cu atâtea picioare?

Miriapodul răspunse:

— Nu-i aşa. Tu n-ai dat vreodată de cineva care strănută? Saliva e aruncată cu forţa, picături mari ca perle şi stropi mici ca ceaţa pică puzderie, rânduri-rânduri fără număr, dar eu mă mişc doar în firea mea. Habar n-am cum vine asta.

Mai târziu, miriapodul se întâlni cu şarpele căruia îi spuse:

— Eu am atâtea picioare şi tu n-ai niciunul. Cum naiba nu mă pot mişca la fel de repede ca tine?

Şarpele îi răspunse:

— Mă mişc potrivit firii mele, cum aş putea s-o schimb? De ce aş avea nevoie de picioare?

Mai târziu, şarpele îi zise vântului:

— Eu mă târăsc încoace şi încolo, mişcându-mi şira spinării şi coastele, şi mişcarea mea este vizibilă, în timp ce tu te ridici în rafale din Marea de Miazănoapte, şuierând în calea ta spre Marea de Miazăzi. Mişcarea ta e invizibilă, cum vine asta?

Vântul spuse:

— Aşa-i. Mă ridic în rafale din Marea de Miazănoapte şi bat în calea mea spre Marea de Miazăzi. Dar oamenii mă pot birui, arătând cu degetul spre mine sau mergând în urma mea. Cu toate acestea, doar eu pot frânge copacii mari şi prăpădi case impunătoare. Iată cum câştig o mare biruinţă suferind numeroase mici înfrângeri. Doar înţeleptul poate porni un vânt de biruinţă.

10

În timpul călătoriei sale în ţinutul Kuang, Confucius fu înconjurat din toate părţile de oştirea statului Wei, timp în care nu încetă să cânte din lăută. Zilu veni să-l vadă şi-i spuse:

— Dascăle, cum de mai eşti voios? Confucius zise:

— Vino să-ţi spun de ce. Multă vreme am căutat să ies din strâmtoare, dar n-am izbutit—asta-i predestinat de soarta mea. Multă vreme am căutat să fiu încununat de izbândă, dar n-am izbutit din pricina potrivniciei timpurilor. În Lumea subcerească, sub cârmuirea împăraţilor Yao şi Shun, nu erau sărmani, dar aceasta nu datorită inteligenţei celor doi; sub domnia cârmuitorilor Jie şi Zhou, lumea nu avea şansă, dar asta nu din pricina ignoranţei lor. Totul era din pricina timpurilor şi împrejurărilor. A pluti pe apă în bărcuţe uşoare, neferindu-se de dragonii aducători de potop, arată cutezanţa pescarilor; a umbla pe uscat neferindu-se de rinoceri şi tigri, arată curajul vânătorilor; a înfrunta ascuţişul de sabie, sfidând moartea, arată vitejia războinicilor. A şti că norocul şi nenorocul sunt determinate de soartă şi şanse, rămânând neînfricat în faţa catastrofei, arată vitejia înţelepţilor.

Puţin mai târziu, o căpetenie de oşteni intră să ceară scuze, zicând:

— Credeam că sunteţi Yanghu (dregător al statului Lu — N.t.), de-aia v-am înconjurat. Asta-i doar din greşeală. Am venit să- mi cer scuze şi ne vom retrage.

                                                                                                                          Traducere: Xu Wende

                                                                                                                       În colaborare cu Sanda Man