Capitolul XIV

Mişcarea Cerului

4

Confucius urma să plece spre asfinţit spre statul Wei. Yan Yuan îl întrebă pe Shi Jin ce părere are despre călătoria dascălului său.

Shi Jin îi răspunse:

— Ce păcat! Va ajunge într-o stare jalnică.

— De ce? întrebă scurt Yan Yuan. Shi Jin continuă:

— Înainte ca să fie adus ca ofrandă la ceremonialul de sacrificiu, câinele de paie este păstrat într-un coş de bambus înfăşurat într-o bucată de pânză brodată, iar maestrul de ceremonii trebuie să ţină post înainte de a se apuca de treabă. După săvârşirea ceremonialului, capul şi spatele câinelui făcut din paie vor fi călcate în picioare de trecători şi strânse mai apoi de pe jos de culegătorii de paie pentru a fi ars. Dacă careva îl pune într-un coş învelit şi într-o bucată de pânză brodată, avându-l alături toată ziulica, atunci chiar dacă nu va avea noaptea visuri chinuitoare, va ajunge adesea tulburat de coşmaruri. Or astăzi dascălul tău, luându-şi de asemenea câinele din paie adus ca ofrandă regretaţilor regi, îşi adună discipolii pentru a ieşi la colindat pe câmp sau să stea binişor acasă cu câinele de paie alături. De aceea oamenii din statul Song au tăiat marele copac sub umbra căruia le făcuse el morală, iar cei din statul Wei nu-i mai îngăduiau să pună piciorul pe pământul lor, şi a fost cam strâmtorat şi în regatele Shang şi Zhou, oare nu acestea sunt visurile sale rele? N-a avut de ale-gurii vreme de şapte zile când a fost asediat în statele Chen şi Cai, ajungând chiar la un pas de moarte. Nu-s acestea adevăratele sale coşmaruri? Pentru călătoriile pe ape, nimic nu-i mai bun ca o barcă. Barca poate pluti pe apă, dar împinsă pe uscat, nu-l va ajuta pe om să ajungă prea departe, ci va aduce vătămare trupului. Omul din vechime şi cel de astăzi nu sunt întocmai ca apa şi uscatul? Oare dinastia Zhou şi statul Lu nu sunt chiar aşa ca barca şi carul? Dacă dascălul tău îşi doreşte să pună în practică normele antice ale dinastiei Zhou în statul Lu, ar fi ca şi cum ar împinge pur şi simplu o barcă pe uscat. Nu va trage niciun folos din toată această trudă, ba mai mult îşi va face doar mult rău. El nu-şi dă seama că o căruţă de poştă, fără a avea o destinaţie precisă, poate fi dusă oriunde se doreşte. Ai văzut vreodată o cumpănă de fântână? Trasă de mâna omului, îşi pleacă un capăt, lăsată din mână, îşi ridică celălalt capăt. Ea se lasă la discreţia omului şi nu omul la cheremul ei, de aceea nu aduce vreo ofensă omului când se pleacă sau se ridică. Tot aşa ceremoniile şi legile instituite de cei trei cârmuitori şi de cei cinci împăraţi, au fost apreciate nu că ele erau asemănătoare, ci că au putut aduce o pricepută cârmuire a statului. De aceea, pot fi luate prin comparaţie, ca pildă, cu fructele de păducel (shanzha), pară, mandarină şi pomelo (youzi), acestea au gusturi diferite dar toate sunt savuroase. Şi, mai mult decât atât, ceremoniile şi legile se schimbă cu timpul. Dacă prinzi o maimuţă şi-o îmbraci cu roba ducelui Zhou, maimuţa împopoţonată va apuca fireşte roba cu dinţii, pentru a o sfâşia în bucăţi, şi nu se va simţi satisfăcută până n-o va face praf. În viziunea mea, deosebirea dintre vremurile străvechi şi timpurile noi este asemenea celei dintre maimuţă şi ducele Zhou. Xi Shi, o femeie care suferea de inimă, doar îşi încrunta sprâncenele pentru a nu-şi arăta durerea în faţa vecinilor. O vecină de-a ei, urâtă foc, văzând-o pe Xi Shi că devine chiar mai frumoasă încruntându-şi sprâncenele, începu a se înfăţişa pe uliţe cu sprâncenele încruntate. Dar, vai, bogătaşii îi trânteau porţile în nas, iar cei nevoiaşi îşi strângeau nevestele şi copiii pe lângă ei, ferindu-i ca de ciumă din calea ei. Biata vecină ştia că încruntatul era ceva frumos fără să ştie însă din ce pricină. Păcat că dascălul tău s-a lăsat să cadă într-o astfel de stare de plâns!

5

Confucius, neauzind nimic de Dao până la vârsta de cincizeci şi unu de ani, se duse spre miazăzi în oraşul Pei, ca să-l vadă pe Laozi.

Laozi zise:

— Iată că ai venit! Am auzit despre tine că eşti un înţelept de la miazănoapte. Ai dobândit şi Dao-ul?

— Încă nu, răspunse Confucius. Laozi continuă:

— Şi cum l-ai căutat?

— L-am căutat cercetând regulamentele şi clauzele. Au trecut cinci ani, dar tot nu l-am dobândit.

Laozi zise:

— L-ai fi căutat în alt fel? Confucius zise:

— L-am căutat şi prin Yin şi Yang. Au trecut doisprezece ani, dar nu l-am dobândit încă.

Laozi zise:

Aşaa! Dacă Dao-ul poate fi oferit ca un dar, toată lumea l-ar oferi domnitorului; dacă Dao-ul poate fi oferit ca de-ale gurii, toată lumea l-ar oferi părinţilor; dacă Dao-ul poate fi spus, toată lumea l-ar spune fraţilor lor; dacă Dao-ul poate fi transmis, toată lumea l-ar transmite odraslelor lor. Dar toate acestea sunt cam cu neputinţă şi asta pentru simplul motiv că oamenii nu-s gata să accepte Dao- ul, Dao-ul nu va sta alături de ei dacă oamenii nu se poartă cum se cuvine. Aşadar, Dao-ul nu poate fi aplicat în viaţă. Dacă ceea ce vine dinăuntru nu-i acceptat în exterior, atunci înţeleptul nu va vorbi despre aceasta, iar dacă ceea ce vine din afară nu-i acceptat de ce-i înăuntru, şi în acest caz, înţeleptul nu-l va ţine în minte. Faima e un recipient public, din care nu poţi extrage prea mult. Omenia şi dreptatea sunt ca nişte hanuri ale defuncţilor regi, la care nu trebuie să tragi decât o noapte. O cazare lungă atrage după sine învinovăţirea.

Oamenii desăvârşiţi din vechime luau omenia ca pe o cale vremelnică şi foloseau dreptatea ca pe o cazare vremelnică, aşa că puteau rătăci liber şi fără oprelişti în haosul uitării. Ei se hrăneau cu de-ale gurii lucrând extensiv pământul şi duceau o viaţă simplă de autoîndestulare. Rătăcirea în toată voia implică o stare de nonacţiune; a munci extensiv pământul implică o supravieţuire uşoară, iar autoîndetularea implică o autoaprovizionare. Anticii socoteau acestea drept o călătorie în scopul dobândirii unei firi pure.

Cei care-şi pun tot sufletul în pricopsire nu pot ceda câştigurile obţinute şi leafa frumoasă; cei care calcă prin glorii nu-şi pot ceda reputaţia; cei cărora le place coroana antică, grea de glorii şi putere nu-şi pot ceda sceptrul. Cei care ţin puterea în mâini vor sta cu frica în sân; când îşi pierd puterea, vor duce cu ei o tristeţe profundă. Ei nu-şi dau seama de o iminentă năpastă, ochii lor fiind aţintiţi fără încetare asupra propriilor patimi nesăţioase, drept urmare, ei vor fi osândiţi de Cer. Resentimentul şi graţia, darea şi luarea, povăţuirea şi instruirea, viaţa şi moartea—acestea sunt opt mijloace şi căi de îndreptare şi vor putea fi folosite din plin doar de cei care se supun valurilor vieţii, nedomolindu-şi niciodată paşii. De aici şi zicala:

„Cei care se îndreaptă pe sine îi pot îndrepta şi pe alţii." Dao-ul cerului nu deschide poarta intrării în lumea-i celor care nu-i dau crezare.

                                                                                                                                 Traducere: Xu Wende

                                                                                                                       În colaborare cu Sanda Man