Capitolul XII

Cerul şi Pământul

10

Zhun Mang porni spre răsărit, spre o întindere mare de apă, iar la marginea Mării de Răsărit dădu tocmai de Yuan Feng, care îl întrebă:

— Unde te duci?

Zhun Mang îi zise:

— Mă duc la întinderea de apă cea mare.

Yuan Feng continuă:

— Ce-ai să faci acolo?

Zhun Mang răspunse:

— Întinderea cea mare de apă e ceva în care, turnând, nu poţi s-o umpli şi din care, scoţând apă, nu vei fi în stare s-o seci. Mă duc într-acolo în peregrinare.

Yuan Feng întrebă:

— Nu te gândeşti să-ţi arunci privirea şi spre oamenii de rând? Îmi spui te rog câteva vorbe despre cum ar cârmui lumea un înţelept?

Zhun Mang zise:

— Când înţeleptul cârmuieşte statul îşi aşază dregătorii pe posturi potrivite şi îi promovează ţinând seama de talentul lor şi face cercetări aprofundate înainte de a trece la acţiune. Vorbele şi acţiunile sale înrâuresc firesc întreaga lume. Când îşi flutură mâna sau aruncă priviri, oamenii vin imediat din toate cele patru zări ca să dea ascultare poruncilor sale. Asta se numeşte „cârmuirea lumii de către un înţelept".

Yuan Feng întrebă iarăşi:

— Îmi spui te rog cum e omul virtuos? Zhun Mang zise:

— Omul virtuos, trăind în tihnă, nu meditează. Nu are gânduri negre când trece la acţiune. Nu are în minte noţiuni ca adevărul şi neadevărul, bun şi rău. Bucuria sa este să aducă foloase oamenilor din cele patru zări ale lumii şi alinarea lui este să satisfacă dorinţele tuturor oamenilor, de pe tot cuprinsul ţării. El pare chinuit ca un copilaş care şi-a pierdut mama şi arată dezorientat ca un călător care a rătăcit drumul. Are mai multă avere decât poate s-o cheltuiască, dar nu ştie de unde o are; are mai multe bucate şi băuturi fără să ştie de unde provin ele. Asta-i înfăţisarea omului virtuos.

Yuan Feng puse o nouă întrebare:

— Îmi spui te rog câte ceva şi despre omul divin? Zhun Mang răspunse:

— Omul cu însuşiri divine călăreşte mândru pe lumină şi forma i se mistuieşte. Asta e ceea ce se numeşte „luminare a întinderilor imense". Când îşi simte sfârşitul vieţii petrece împreună cu cerul şi pământul şi dispare cu totul, şi toate lucrurile revin în lume la adevărata lor fire. Asta e ceea ce se cheamă „întuneric haotic".

11

Chizhang Manji îi spuse lui Men Wugui în timp ce priveau oastea împăratului Wu:

— Împăratul Wu este mai prejos decât era împăratul Shun, motiv pentru care Lumea subcerească a ajuns în aşa mare neorânduială!

Men Wugui întrebă:

— Împăratul Shun a venit la putere când Lumea subcerească era în bună rânduială sau a preluat tronul când Lumea subcerească se afla în neorânduială?

Chizhang Manji răspunse:

— L-au ales pe Shun ca împărat al lor deoarece era dorinţa tuturor oamenilor de sub soare ca lumea să fie în bună rânduială? În punerea Lumii subcereşti în rânduială, împăratul Shun a fost ca un vraci ce dădea o reţetă pentru a tămădui râia. Cei pleşuvi au nevoie de peruci, nu e ca şi când un bolnav ar cere o consultaţie medicală. El era asemenea unui fiu ce caută plin de tristeţe o iarbă de leac pentru părintele său bolnav. Înţeleptului îi e ruşine de o astfel de practică. Într-un cuvânt, acolo unde domnea Dao-ul, oamenii înţelepţi nu erau încărcaţi cu onoruri şi cei talentaţi nu erau angajaţi. Cei de rang superior erau modeşti ca şi creasta coroanei unui copac şi norodul era în toată voia sa la fel ca cerbii pe întinderea pustie. Norodul era integru, dar nu ştia că aşa era drept să fie. Oamenii se iubeau între ei fără să conştientizeze că asta însemna omenie. Erau oneşti, dar nu ştiau că asta era devotament. Erau demni de încredere, dar nu ştiau că asta era bună-credinţă. Erau totdeauna săritori, ajutându-se unul pe celălalt, dar nu socoteau asta drept bunăvoinţă. De aceea, acţionau fără a lăsa urme privind faptele lor şi săvârşeau fapte fără să le lase moştenire.

12

Un adevărat fiu al familiei care nu se dă bine pe lângă părinţii săi şi un ministru care nu linguşeşte privirea suveranului său demonstrează pe deplin ce presupune virtutea adevărată a fiilor şi miniştrilor. Când un fiu e de acord cu orice spun părinţii săi şi laudă orice fac ei, este socotit de oamenii de rând ca un urmaş nedemn; când un ministru aprobă orice grăieşte domnitorul şi preamăreşte orice face acesta, e socotit de oamenii de rând drept un supus lipsit de credinţă. Cu toate acestea, nu ştie lumea că aşa sunt vederi ordinare! Oamenii de rând socot că cei care consimt la orice nu fac ceva incorect, iar cei care laudă orice-i lăudat de toţi ceilalţi nu sunt socotiţi a fi linguşitori. Atunci, punctul de vedere comun e mai respectabil decât părinţii şi mai onorabil decât domnitorul? Dacă socoţi pe cineva a fi un lingău, el va izbucni plin de furie; dacă socoţi pe cineva a fi un linguşitor, acesta se va înfuria de asemenea. Totuşi, lingăii şi linguşitorii atrag oamenii prin zâmbete pe buze şi prin cuvinte înflorite, şi aceştia nu sunt niciodată învinovăţiţi. Înveşmântaţi în haine sclipitoare, încărcaţi de podoabe şi abordând o înfăţişare cochetă, ei se gudură pe lângă toată lumea şi cu toate acestea nu sunt socotiţi lingăi sau măgulitori. Se prind tovarăşi cu gloata şi au aceleaşi vederi ordinare. Totuşi ei nu-şi zic în sine că-s de-o teapă cu mulţimea. Asta-i culmea neghiobiei! Cei care-s conştienţi de neghiobia lor, nu sunt chiar neghiobi de tot. Cei conştienţi de confuzia din mintea lor, nu-s chiar afundaţi în zăpăceală adâncă. În schimb, cei profund zăpăciţi nu se vor izbăvi toată viaţa de zăpăceală, iar cei proşti de tot nu vor deveni în viaţa lor deştepţi. Când unul din trei ortaci este zăpăcit, toţi trei vor fi în stare să ajungă la destinaţie, pentru că numai unul din trei este zăpăcit; dacă doi dintre ortaci sunt zăpăciţi, atunci vor fi istoviţi de atâta drum făr-a ajunge la destinaţie, căci majoritatea dintre ei sunt zăpăciţi. În zilele noastre, norodul de sub soare este cufundat în zăpăceală. Deşi eu cunosc direcţia, nu le pot fi de vreun ajutor şi asta-i jale mare! O muzică rafinată nu pătrunde la urechile celor din ulicioare. Ascultând cunoscutele cântece ca „Sălcii rupte" şi „Mândre flori", mojicii vor râde cu poftă. De aceea, cuvintele nobile nu pătrund în inimile mulţimii de truditori, cuvintele de aur nu vor fi rostite de oamenii de rând ci doar zicătorile şi proverbele sunt cele care au o largă răspândire. Când duiosul glas de clopot e acoperit de zgomotul de ulcioare, de unde să iei atâta veselie!!. În zilele noastre, tot norodul din Lumea subcerească e cufundat în dezorientare. Deşi eu cunosc orientarea, cum de pot ajunge la destinaţie? A căuta cu de-a sila ceea ce-i imposibil de dobândit, iată o nouă zăpăceală. Deci mai bine să renunţi la această cugetare. E o întunecoasă renunţare, cine-mi va împărtăşi mâhnirea? Dacă o femeie urâtă foc dă naştere unui prunc în miezul nopţii, va aprinde imediat o lumină ca să-l privească, arzând de îngrijorare, i-e teamă ca nu cumva copilul nou-născut să-i semene.

13

Un copac de o sută de ani a fost tăiat pentru a se meşteri din el un vas de sacrificiu, pe care să fie pictate imagini în albastru şi galben, iar lemnul rămas a fost aruncat într-un şanţ. Dacă comparăm vasul de sacrificiu cu restul de lemn aruncat în şanţ, unul e apreciat ca ceva frumos şi altul neglijat ca ceva urât, dar amândouă bucăţile sunt din acelaşi copac, numai că ambele şi-au pierdut natura lor înnăscută. Dacă-l comparăm pe tâlharul Zhi cu Zeng Can şi Shi Qiu, ei se poartă în chip diferit, dar toţi trei, fără excepţie, şi-au pierdut natura lor înnăscută. Ţi-ai pierde firea în următoarele cinci cazuri: primul, când cele cinci culori îţi tulbură ochii şi ţi-i fac mai puţin pătrunzători. Al doilea, când cele cinci sunete muzicale îţi tulbură auzul şi ţi-l fac mai puţin ascuţit. Al treilea, când cele cinci arome îţi afectează mirosul şi ţi-l amorţeşte. Al patrulea, când cele cinci gusturi îţi afectează gura şi o fac mai puţin simţitoare. Al cincilea, ce-ţi place şi nu-ţi tulbură mintea, îţi mişcă inima şi-ţi zguduie firea înnăscută. Cele cinci cazuri reprezintă manifestări care ilustrează vătămarea naturii înnăscute.

Yang Zhu şi Mo Di îşi dau toată silinţa să le dobândească şi cred că au dobândit ceva. Ei se fălesc cu izbânda lor. Putem numi această întreprindere drept o izbândă? Oare o asemenea îngrădire poate fi socotită o izbândă? Dacă e aşa, atunci prepeliţele şi bufniţele închise în colivii au căpătat şi ele un ceva. Mai mult, inima ţi se umple de ce-ţi place şi de ce nu-ţi place, de sunete şi culori ca de nişte uscături, şi trupul ţi-e îngrădit de pălăria de piele şi bonetele cu pene, de hainele de dregător şi de cingătoarea lungă. Umplut pe dinăuntru de uscături şi garduri şi constrâns pe dinafară de sfori şi frânghii de mătase, ai mai crede că ai dobândit ceva atunci când, cu ochii holbaţi, te laşi ţinut din scurt. În acest caz, criminalul cu mâinile legate la spate şi cu degetele prinse într-un cleşte, tigrul şi leopardul închişi în ţarcuri ar putea fi de asemenea socotiţi că ar fi dobândit un ceva!

                                                                                                        Traducere: Xu Wende

                                                                                                     În colaborare cu Sanda Man