Capitolul VI

Prea-venerabilul dascăl

6

Zisang Hu, Meng Zifan şi Ziqin Zhang s-au legat prieteni şi unul dintre ei zise:

— Cine poate să le fie altora prieten fără a arăta prietenie şi să-i ajute pe alţii fără a face nimic? Cine poate pe cer să se suie şi să călărească pe ceţuri rătăcind în Univers şi dând uitării viaţa până-i sună în urechi cântecul liniştii eterne?

— Cei trei oameni s-au privit între ei zâmbind, inimile lor jurându-şi credinţă şi astfel s-au prins prieteni. Trecu în linişte o bucată de vreme şi muri Zisang Hu, fără a fi înmormântat la timp. Aflând despre aceasta, Confucius îl trimise pe Zigong, învăţăcelul său, să ajute la înmormântare. Zigong îi văzu acolo pe ceilalţi doi, unul izvodea o melodie şi altul cânta la qin, îngânând în armonie un cântec:

„Vai! Zisang Hu! Vai! Zisang Hu!

Tu te-ai întors Dincolo de mormânt,

Noi mai rămânem ca oameni pe pământ!" Apoi Zigong se încumetă să întrebe:

— E conform etichetei să cântaţi în faţa unui mort? Cei doi se priviră zâmbind şi glăsuiră:

— De unde poţi şti sensul propriu al etichetei?

Zigong se întoarse şi îi istorisi lui Confucius toată întâmplarea:

— Ce fel de oameni sunt aceştia? Nu s-au purtat cum se cuvine, n-au avut o prezenţă adecvată şi s-au dovedit inculţi. N-am cum să-i calific! Cum pot fi aşa?

Confucius îi răspunse:

— Ei sunt oameni care rătăcesc dincolo de lume, pe când eu rătăcesc dincoace de ea. Se pare că trăim pe tărâmuri incompatibile. Nu se cuvenea să te fi trimis la priveghi. Împreună cu Creatorul lumii, ei rătăcesc în cer şi pe pământ, în haosul uitării. Ei văd viaţa ca un neg sau o tumoare, iar moartea ca pe o crăpare a buboiului, a furunculului. Cum de pot astfel de oameni să-şi dea seama ce vine mai întâi, viaţa sau moartea! Ei socotesc corpul uman ca fiind compus din diverse elemente şi pot da uitării ficatul şi fierea lor, ochii şi urechile lor. Ei consideră viaţa şi moartea ca un ciclu care se repetă pe veci, necunoscând nici început şi nici sfârşit. Lipsiţi de griji, hoinăresc dincolo de pulberea şi de ţărâna acestei lumi şi rătăcesc în împărăţia lipsei de acţiune. De ce şi-ar da osteneala să respecte eticheta lumească doar ca să facă o figură bună în ochii lumii?

Zigong zise:

— Dacă aşa-i, cu care parte ţineţi, maestre? Confucius zise:

— Eu Qiu (numele mic al lui Confucius — N.t.) sunt condamnat de cer. Cu toate acestea, mă voi strădui împreună cu tine să dobândim prea-venerabilul Dao.

Zigong zise, cutez să întreb:

— Prin ce mijloace? Confucius zise:

— Peştelui i se cuvine să trăiască în apă de izvor, iar omului să hălăduiască în liniştea Dao-ului. Pentru vieţuitoarele din apă, dăltuieşti un iaz în care să trăiască; iar cei cărora li se cuvine să hălăduiască în liniştea Dao-ului, rămânând în lipsă de acţiune, vor simţi linişte în suflet. De aceea, se spune că peştele uită tot, trăind în deplină voie în fluviu şi lacuri şi că omul dă uitării totul rătăcind în infinitul Dao-ului.

Zigong întrebă:

— Ce ziceţi despre oamenii consideraţi ca extraordinari?

Oamenii extraordinari, îi răspunse Confucius, sunt cei care sunt străini omului, dar una cu natura. De aceea, oamenii demni de dispreţ în natură sunt văzuţi ca extraordinari în lumea umană, pe când cei extraordinari în integrarea lor cu natura sunt socotiţi oameni demni de dispreţ în lumea omenească.

7

Yan Hui îi povesti lui Zhongni (supranumele lui Confucius— N.t.):

— Când i-a murit mama, Mengsun Cai a plâns fără a vârsa lacrimi, nu-şi simţea inima mâhnită şi îndurerată ca în zi de doliu. Cu toate acestea, el e cunoscut în statul Lu ca cel mai priceput organizator de funeralii. Sunt uimit peste fire cum şi-a putut câştiga un astfel de renume fără nicio ispravă substanţială.

Zhongni îi explică:

— Mengsun este într-adevăr un desăvârşit organizator de funeralii, chiar mai bun decât cei consacraţi. Doliul trebuie să fie simplu, dar oamenii de rând nu izbutesc să facă acest lucru.

El a simplificat ceremonia întrucâtva. Nu-i pasă ce reprezintă viaţă şi ce înseamnă moarte; el nu caută nici viaţă şi nici moarte; în faţa schimbării lucrurilor, el urmează cursul firesc al acestora şi este gata să accepte transformarea adusă de neprevăzut. Dacă transformarea va avea loc, cum ştim că a avut loc, iar dacă nu are loc, cum poţi şti că s-a şi petrecut? Pesemne că noi doi suntem cufundaţi într-un vis din care nu ne-am trezit încă. Mai mult, el socoate că există schimbări în forma fizică, dar sufletul rămâne nevătămat; i s-a transformat corpul, dar nu i s-a nimicit spiritul. Mengsun este unicul care rămâne treaz. Oamenii plâng, plânge şi el, iată de ce s-a purtat astfel. Mai mult decât atât, când cineva spune „eu", cine ştie ce-i de fapt aşa-zisul „eu"? Poţi visa că eşti o pasăre ce se ridică în zbor spre cer sau că eşti un peşte ce se afundă în adâncul necunoscut al lacului. Celui care glăsuieşte în această clipă, dar care nu cunoaşte de-i treaz sau cufundat în vis, nu-i vine să râdă când descoperă deodată ceea ce-l încântă; ar râde din toată inima, dar nu-i vine vreme cu prilej. Dacă transformarea noastră e cârmuită de voinţa cerească, vom intra în împărăţia nemărginită a naturii, a Dao-ului.

                                                                           Traducere: Xu Wende

                                                                          În colaborare cu Sanda Man