Se spune că Împăratul Qianlong, din perioada dinastiei Qing, a făcut mai multe călătorii de documentare în zonele de pe cursul inferior al Fluviului Albastru. De fiecare dată a călătorit pe canalul artificial care lega capitala Beijing de oraşul Hangzhou. În timpul uneia dintre călătorii, împăratul nu s-a simțit prea bine, atunci când vasul a ajuns în apropierea Templului Puning, din localitatea Dongtang. Medicii familiei imperiale nu aveau medicamente și au apelat la călugării templului. Călugării i-au oferit împăratului un pahar cu ceai sărat. După consumarea acestuia, împăratul s-a simțit mult mai bine și a dispus includerea ceaiului sărat în lista cu ceaiuri rezervate familiei imperiale. Obiceiul consumului de ceai sărat se practică, încă, în localitățile Renhe, Liangzhu și Tangqi.

Cum se face ceaiul sărat? Pe lângă ceaiul de sezon, o altă materie primă importantă o reprezintă boabele de soia. Se aleg în fiecare an boabe de soia pline, se fierb cu sare şi se usucă într-o sită de bambus. Se pune sita pe foc pentru încălzirea boabelor și se amestecă. Când se face ceaiul sărat, se mai adaugă și alte ingrediente precum coajă de portocală, morcov, mugur de bambus, brânză de soia. După ce se consumă apa din ceai, toate ingredientele infuzate se consumă.

Fetele nemăritate din localitățile amintite aveau obiceiul să pregătească pentru sine astfel de boabe. În toamna anului în care se mărita, fata trebuia să prepare cu propriile mâini boabe de soia și alte ingrediente necesare, pe care le duce în familia soțului.

După măritiş, fata alege o zi în care invită femeile din vecinătate și rudele soțului, să guste ceaiul sărat făcut de ea. Femeile invitate, la rândul lor, trebuie să facă un gest de răspuns, tot printr-o gustare de ceai sărat.