Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Festival de artă despre filosofia lui Zhuangzi la Universitatea Tel Aviv
2018-06-27 10:02:52 cri-1

Galia Patt-Shamir, decanul Facultății pentru Asia de Est a Universității Tel Aviv

Festival de artă despre filosofia lui Zhuangzi la Universitatea Tel Aviv

Prelegerea susținută de profesorul Wang Bo, prorectorul Universității Beijing

Liu Shaogang, caligraf și cercetător la Institutul de Cercetare a Relicvelor Culturale din China cu lucrările sale

Zhuangzi este un mare gânditor, un renumit filozof din antichitatea Chinei, care a trăit aproximativ între anii 369 î.e.n și 286 î.e.n. La mijlocul lunii mai, a fost inaugurat, la Universitatea Tel Aviv, Festivalul de artă despre filosofia lui Zhuangzi, în cadrul căruia au avut loc prelegeri oferite de profesori de filozofie care îl studiază pe Zhuangzi și artiști din China, Marea Britanie și alte țări, cursuri de caligrafie și de box Taiji susținute de caligrafi și maeștri Taiji din China.

Directorul general din partea Chinei al Institutului Confucius din Tel Aviv, Wu Yang a informat că acest festival a durat trei zile, timp în care au fost organizate mai multe manifestări, inclusiv prelegeri, vizionări de filme, demonstrații și practici de caligrafie, concerte și spectacole de dans. Festivalul a avut menirea de a atrage participarea publicului israelian și cunoașterea de către acesta a filozofiei, artei și inteligenței lui Zhuangzi.

„În afară de prelegerea susținută de profesorul Wang Bo, prorectorul Universității Beijing, la vernisaj, avem mai multe săli de creație. L-am invitat pe caligraful Liu Shaogang să facă demonstrații de caligrafie. Filozofia lui Zhuangzi, cuvintele rostite și articolele scrise de el pot constitui conținutul lucrărilor de caligrafie, ceea ce reprezintă o recreație artistică foarte interesantă. Am mai invitat și artiști britanici în arte vizuale. Prin aceste manifestări, putem atrage mai mulți studenți și vizitatori cărora le vom prezenta farmecul lui Zhuangzi."

În timpul prelegerii susținute în ziua inaugurării Festivalului de artă despre filozofia lui Zhuangzi, prorectorul Universității Beijing, profesorul Wang Bo a arătat că deși culturile și tradițiile diferă de la o țară la alta, ele pot fi înțelese reciproc. Mulți savanți veniți din Marea Britanie și Statele Unite ale Americii au manifestat un mare interes față de filozofia chineză.

„Comparând diferite culturi, putem găsi pe de-o parte diferențele dintre ele și punctele strălucitoare ale fiecărei civilizații, iar pe de altă parte, putem constata și punctele comune dintre diferite civilizații. În ce priveşte China, după părerea mea, se poate înțelege prin intermediul a câtorva aspecte, cum ar fi China de-a lungul istoriei, China în tradiții. Sigur și înțelegerea Chinei contemporane, a lumii în care se află China. Important este faptul că, astăzi, când vorbim despre China de-a lungul istoriei, trebuie să o abordăm din punct de vedere actual. Cu alte cuvinte, nu abordăm doar istoria ei și nu ne întoarcem pur și simplu în trecut, ci vorbim despre modul în care trebuie să înțelegem spiritul și valoarea tradițiilor noastre proprii în contextul Chinei contemporane și al schmbărilor de la nivel global."

Liu Shaogang, caligraf și cercetător la Institutul de Cercetare a Relicvelor Culturale din China, este de părere că prin caligrafie poate fi exprimată autoîncrederea culturală a Chinei. Liu Shaogang:

„Caligrafia este un purtător de valori. Sperăm ca prin caligrafie să le stârnim străinilor interesul față de hieroglifele chinezești, față de cultura chineză. Este și aceasta o încercare. După părerea mea, scrisul în limba chineză este unul cu continuitate între limbile din lume. Lucrările de caligrafie aduse de data aceasta cuprind scripturi din perioada dinastiei Zhou de Vest (1046 î.e.n – 771 î.e.n) și texte scrise pe plăci de bambus din perioada Statelor Combatante (secolul V î.e.n – 221 î.e.n). Dorim, de asemenea, ca prin caligrafie să stârnim un interes față de scrierile limbii chineze, apoi față de arta caligrafică. Și în al doilea rând, să promovăm autoîncrederea culturală a Chinei."

Galia Patt-Shamir, decanul Facultății pentru Asia de Est a Universității Tel Aviv, a studiat mulți ani filozofia antică din China și îl apreciază foarte mult pe Zhuangzi, considerându-l cel mai mare filozof din China. Ea speră ca toată lumea să-l înțeleagă pe Zhuangzi și să-i cunoască personalitatea. Ea spune:

„Pentru mine, ca profesor de filozofie din Occident, Zhuangzi este cel mai deștept, profund, înțelept și spiritual filozof pe care l-am întâlnit vreodată, unul cu multe idei creative. Zhuangzi este singurul filozof din lume cu viziune mondială, observând toate lucrurile din jurul lui. El constata că suntem atât de mici, iar lumea este atât de mare. Nu plângea după lucrurile pierdute, iubea viața și se bucura de ea. După părerea mea, filozofia lui Zhuangzi este plină de înțelepciune, aceea care te face să te simți bine, să fii mulțumit de tine însuți. Acesta este cel mai minunat cadou al culturii chineze făcut lumii filosofice."

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
   Webradio
înregistrările săptămânii
Radio Online
• 2019/08/18• 2019/08/17
• 2019/08/16• 2019/08/15
• 2019/08/14• 2019/08/13
• 2019/08/12• 2019/08/11
mai mult>>
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China