Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
ZHUANGZI - „Tratat filosofic al lui Zhuangzi" (Capitole interioare-Capitolul V - Semne ale virtuţii desăvârşite)
2018-07-24 14:52:18 cri-1

Capitolul V

Semne ale virtuţii desăvârşite

3

În statul Lu trăia un om care nu avea degetele de la picioare şi era nevoit să umble pe călcâie. Shushan, acesta e numele bărbatului, veni să-l vadă pe Confucius. Acesta zise:

— N-ai fost prudent, ai greşit şi ţi-ai atras nenorocirea. Acum e prea târziu să mai vii la mine.

Cel fără degetele de la picioare îi zise:

— Mi-am pierdut degetele de la picioare, pentru că nu m-am purtat cum trebuie, am abuzat de trupul meu. Am venit acum la tine, pentru că am ceva mai preţios decât degetele mele şi vreau să-l păstrez. Nu există nimic pe care cerul să nu-l poată acoperi, nu există nimic pe care pământul să nu-l poate purta. Te socot, maestre, drept cer şi pământ şi nu m-am aşteptat să reacţionezi în felul acesta!

Confucius zise:

— Sunt într-adevăr superficial. De ce nu intri? Te rog spune- mi ceea ce ai auzit.

Cel fără degetele de la picioare plecă. Confucius zise:

— Discipolilor, învăţaţi cu sârguinţă! Cel fără degetele de la picioare este un om schilodit şi cu toate acestea învaţă cu sârguinţă ca să compenseze faptele sale anterioare, cu atât mai mult trebuie să faceţi voi acest lucru, care sunteţi oameni plini de virtute!

Cel fără degetele de la picioare se duse să-l vadă pe Laozi căruia îi spuse:

— Confucius este, presupun, departe de a fi un om desăvârşit. De ce vine mereu să înveţe de la tine? Caută să-şi creeze faimă istorisind poveşti fantastice şi ciudate, nu ştie că omul desăvârşit socoteşte faima drept cătuşe.

Laozi îi zise:

— De ce nu-i spui drept că viaţa şi moartea constituie una, la fel şi da şi nu-ul? Şi că asta ar putea fi calea cea dreaptă de a-l elibera de cătuşele sale.

Cel fără degetele de la picioare zise:

— Când cerul îl pedepseşte, cum aş putea eu să-l eliberez!

4

Ducele Ai din Lu îi spuse lui Confucius:

— În statul Wei trăia un om urât foc, pe numele său Aitai Tuo. Bărbaţii care se întovărăşau cu el îi căutau compania şi nu se îndurau să-l părăsească. Tinerele, văzându-l, îşi rugau părinţii zicând: „Mai bine să-i fiu ţiitoare acestui bărbat decât să iau de soţ pe un altul." Şi numărul acestora depăşea zece. Nu l-am auzit niciodată pe Aitai Tuo spunând primul ceva, doar consimţea adesea la spusele altora. Nu avea poziţia unui suveran care putea izbăvi oamenii de moarte şi nici nu era destul de înstărit să sature pântecele altora. Mai mult, urâţenia lui înspăimânta toată lumea de sub soare. El urma pe alţii şi nu atrăgea atenţia oamenilor prin demagogie, iar faima lui nu depăşea cele patru hotare ale statului Wei. Cu toate acestea, bărbaţi şi femei veneau cu tot dragul aproape de el, nedorind să-l părăsească. Acest om trebuie să fi avut calităţi deosebite faţă de alţii. L-am chemat la mine şi primul lucru care l-am observat a fost că într-adevăr era înspăimântător de urât. Trăind însă împreună cu el sub acelaşi acoperiş, în mai puţin de o lună am nutrit intenţia de a lua drept exemplu comportamentul său. Nu a trecut un an de zile şi mi-a câştigat toată încrederea. Cum statul avea nevoie de un prim dregător, i-am încredinţat fără rezerve treburile cârmuirii. După o tăcere îndelungată, mi-a răspuns fără tragere de inimă, refuzând parcă cu nepăsare oferta mea. M-am simţit jenat că am vrut să-i încredinţez cu de-a sila treburile de stat. Nu mult timp după aceea, Aitai Tuo m-a părăsit şi a plecat fără urmă. Mi-am simţit inima grea de parcă am pierdut ceva apropiat. Ca suveran nu găsesc pe nimeni în ţară, care să împărtăşească bucuria cu mine! Ce fel de om e acesta?

Confucius zise: „O dată când am fost trimis într-o solie în statul Chu, am văzut din întâmplare nişte purceluşi sugând de la mama lor moartă. După puţină vreme, au luat-o la sănătoasa cu spaimă, dându-şi seama că mama lor nu-i mai putea vedea şi că nu mai era seamănul lor. Nu fizionomia mamei lor iubeau purceluşii, ci spiritul care o stăpânea. Când un ostaş moare pe câmpul de bătălie nu are nevoie să fie îngropat într-un coşciug frumos împodobit; un om căruia i s-au amputat picioarele, nu are nevoie să-i mai pese de încălţările sale, căci ele şi-au pierdut scopul. Femeile care muncesc la palat nu-şi fac unghiile şi nici nu-şi străpung urechile. Un servitor căsătorit poate să stea numai în afara Curţii şi nu mai poate servi în palat. E important să-ţi păstrezi imaginea intactă; cu atât mai mult, pentru un om plin de virtute! Acum, Aitai Tuo capătă încrederea celorlalţi fără să spună niciun cuvânt şi este respectat fără să fi avut merite. Ducele i-a încredinţat guvernarea, doar îi era teamă ca nu cumva el să n-o accepte. Aitai Tuo trebuie să fie un om cu fire desăvârşită şi virtute tăinuită.

Ducele Ai întrebă: ce înseamnă a fi „un om cu o fire desăvârşită"?

Confucius îi răspunse: „Viaţă şi moarte, fiinţă şi pieire, sărăcie şi nobleţe, mizerie şi bogăţie, celebritate şi lipsă de valoare, defăimare şi preamărire, foame şi sete, frig şi căldură — toate acestea constituie o transformare a lucrurilor după porunca naturii. Una vine după alta precum ziua succede nopţii, dar n-ai cum să ştii unde ia una sfârşit şi alta începe. De aceea, toate acestea nu ajung să-ţi tulbure liniştea minţii şi să-ţi ia prea multă plăcere din inimă, aşa încât vei putea fi zi şi noapte lipsit de dorinţe în suflet şi să rămâi în armonie cu toate, ca şi cum ai colinda pe o cărare înflorită sub pasul blândei primăveri, astfel încât te vei simţi strâns legat de natura vie, sufletul tău fiind permanent în legătură şi armonie cu toate cele ce există. Astfel vei putea fi socotit un om cu o fire desăvârşită."

Ducele Ai întrebă: „Ce vrei să spui prin virtute tăinuită?"

Confucius răspunse: „Netezimea e suprema stare a nemişcării apei. Poate fi luată de noi drept model — păstrarea liniştii lăuntrice, netulburată de ceea ce e în afară. Virtutea este cultivarea armoniei desăvârşite. Astfel, pe un om înzestrat cu virtute tăinuită lucrurile nu-l vor părăsi."

Într-o bună zi, ducele Ai i-a destăinuit lui Minzi (unul dintre discipolii lui Confucius) următorul lucru: „Când cârmuiam ca stăpân de ţară Lumea subcerească, impunând legi norodului şi făcându-mi griji de viaţa şi moartea lor, mă credeam destul de luminat. Acum, auzind vorbele unui om desăvârşit, mă tem că nu-s de fapt un domnitor prea destoinic, mai mult, îmi pot prăpădi ţara abuzând de putere. Sunt legat de Confucius nu printr-o relaţie supus-monarh, ci doar ca prieteni în virtute!"

Traducere: Xu Wende

În colaborare cu Sanda Man

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
   Webradio
înregistrările săptămânii
Radio Online
• 2018/10/20• 2018/10/19
• 2018/10/18• 2018/10/17
• 2018/10/16• 2018/10/15
• 2018/10/14• 2018/10/13
mai mult>>
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China