De ce chinezii pare atât de îngrijorați de studii, căsătorie, muncă, promovare şi orice este legat de bani şi succes? Părerea mea este că acest fenomen este înrădăcinat în cultura Chinei, o cultură diversă şi cuprinzătoare, care se concentrează pe principiile Confucianismului.

În China, copiii citesc de la o vârstă foarte mică Lunyu (Analectele lui Confucius), carte scrisă de savantul, filozoful şi pedagogul Confucius, care reflectă importanţa gândirii în viaţa obişnuită, a sistemului educaţional naţional, precum şi structura spirituală a chinezilor.

Confucius doreşte ca oamenii să se manifeste activ în afacerile publice, de la respectarea regulilor familiare, la soluţionarea divergenţelor sociale. După cele spuse de Confucius, omul trebuie să se căsătorească şi să aibă o muncă decentă, înainte de 30 ani. Dar, este adevărat că mulţi chinezi nu își pot găsi un iubit şi nu se bucură de promovare până la această vârstă, datorită numărului mare al populaţiei şi concurenţei intense. Confucius convinge oamenii să contribuie mai mult la menţinerea guvernării şi funcţionarea mecanismelor sociale, cerându-le să fi exigenţi faţă de ei însuşi.

Sub influenţa acestei gândirii, chinezii încearcă să-i dea definiţia prin acumularea averilor, creșterea nivelului social, deținerea cât mai multor resurse sociale.

În China, un om se străduieşte să alerge cât mai repede, de la naştere până la moarte, fără oprire, fără odihnă. Ce trist!