Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Ceramică neagră din Yingjing
2018-02-01 15:05:19 cri-1

Tehnica de gravare a motivelor pe obiecte din ceramică neagră din Yingjing

 

Ceramică neagră din Yingjing este de orgine din satul Gucheng, comuna Liuhe, ținutul Yingjing, orașul Yaan din provincia Sichuan, având o istorie de peste 2000 de ani. În 2008, tehnica de fabricare a obiectelor din ceramică neagră din Yingjing a fost inclusă pe lista patrimoniilor culturale intangibile din China.

În epoca neolitică, strămoși ai națiunii chineze locuiau și în ținutul Yingjing. La sfârşitul Perioadei Statelor Combatante, mai exact în anul 329 î.e.n., statul Qin a nimicit statul Shu, care se întindea pe actuala provincie Sichuan și a construit drumul Yan ce leagă ținutul Qionglai de astăzi și Yingjing. Împăratul Huiwen din statul Qin a înființat ținutul „Drumul Yan", ce aparținea prefecturii Shu, iar centrul acestuia era situat în actualul sat Gucheng.

În decursul săpăturilor arheologice în acest sat, au fost descoperite o serie de obiecte din ceramică neagră asemănătoare foarte mult cu cele fabricate în prezent, în ce privește materiile prime, măiestriile, stilurile și destinațiile. Arheologi și artiști au concluzionat astfel că satul Gucheng este locul de origine al ceramicii negre din Yingjing.

Model pentru gravarea motivelor pe obiecte din ceramică neagră din Yingjing

 

Principalul material pentru producerea ceramicii negre din Yingjing este argila Baishan, ce are o culoare galbenă-albă, o finețe deosebită și se găsește doar în satul Gucheng. Șeful adjunct al secției de propagandă a Comitetului din orașul Yaan al P.C.Chinez, Zhou Quanzhi, a declarat cu mândrie.

„Satul Gucheng se afla în ținutul ,Drumul Yan' sub dominația statului Qin în Perioada Statelor Combatante. Au fost scrise atunci chiar analele ținutului. Doar locuitorii satului Gucheng se pricepeau să fabrice obiecte din ceramică neagră Yingjing."

În antichitate, drumul din Shu ce a legat Shaanxi (Qin) de Shu (Sichuan) era unul periculos. Poetul măreț Li Bai din dinastia Tang a scris o poezie intitulată „Drumul greu de străbătut din Shu", ale cărui versuri semnifică acest lucru: „Mai anevoie-i să străbaţi drumul din Shu decât să escaladezi cerul albastru." De aceea, acest fapt n-a favorizat transporturile de mărfuri din alte regiuni către Shu. Locuitorii din ținutul „Drumul Yan" au folosit materii prime autohtone la fabricarea obiectelor din ceramică neagră. După cercetarea obiectelor din ceramică neagră din dinastiile Qin și Han, săpate în 1982, a fost descoperit faptul că tehnica de producere a obiectelor din ceramică neagră din Yingjing are o istorie de peste 2000 de ani.

Procesul tehnic de confecționare este foarte complicat, incluzând colectarea materiilor prime, măcinarea, agitarea, fabricarea ceramicii semifabricate, uscarea, arderea la cuptor, malaxarea, scoaterea din cuptor și depozitarea. Producerea unui obiect din ceramică neagră din Yingjing are nevoie de 1-3 zile, iar temperatura din cuptor este controlată undeva în jurul a 1.300 de grade Celsius. Culoarea sa neagră se datorează unui fel de praf de cărbune reactivă, ce se pune în materiile prime și creşte rezistența la eroziune, oxidare și decolorare. Totodată, la obiectele din ceramică neagră din Yingjing predomină o bună performanță de asigurare pe termen mai lung a calității, temperaturii și prospețimii alimentelor pe care le conțin.

Uscarea ceramicii negre semifabricate

 

Mulți săteni din Gucheng au învățat aceste tehnici tradiționale de prelucrare a argilei când erau mici, unii au devenit moștenitori ai acestora. Zeng Zhaoshu, care are 67 de ani, este unul dintre ei. El a spus:

„Am început să studiez tehnicile la vârsta de șapte ani. După ce am crescut și am devenit un tânăr în putere, a trebuit să lucrez pământul și nu am mai avut ocazii să continuu studiile mele de prelucrare a argilei. Din 1978, când a început să fie aplicată politica de reformă și deschidere către exterior, am reînceput studiile."

 

Zeng Zhaoshu a mărturisit că deși de mult timp se poate prelucra argila cu ajutorul mașinilor, totuși, el și colegii săi au perseverat în fabricarea artizanală, pentru că obiectele fabricate manual sunt mai fine și dobândesc un farmec pur și străvechi, care nu poate fi atribuit în niciun caz mașinilor moderne.

Vase din ceramică neagră semifabricate

 

Străduința și tenacitatea sătenilor din diferite generații din Gucheng au făcut ca măiestriile tradiționale de prelucrare artizanală a argilei să se moștenească de-a lungul anilor. Se poate spune că fiecare obiect din ceramică neagră reprezintă un obiect de artă unic. Dar la fel ca multe alte tehnici tradiționale, moștenirea acestor măiestrii a întâmpinat și dificultăți din cauza timpului lung de fabricare și a banilor puțini câștigați. Din fericire, includerea în 2008 a acestei tehnici pe lista patrimoniilor culturale intangibile din China a crescut încrederea sătenilor.

Zeng Xianjiang, în vârstă de 45 de ani, a învățat de mic cu membrii mai în vârstă ai familiei sale să prelucreze argila și şi-a întreținut timp de aproape 30 de ani familia practicând această tehnică. El este, astfel, un martor al dezvoltării cu măriri şi căderi ale acestei tehnici. El a spus:

„În anii' 90 ai secolului trecut, aproape nimeni din satul meu n-a mai dorit să prelucreze argila. Mulți oameni au renunțat la această meserie din cauză că nu puteau să-și câștige existența. În momentele cele mai dificile, autoritățile locale au început să solicite încadrarea acestei măiestrii pe lista patrimoniilor culturale intangibile la nivel provincial și național. Încet-încet, situația s-a ameliorat. Toți meșteșugarii din satul meu speră ca această străveche măiestrie să capete o nouă vitalitate."

Cuptorul în care se ard vasele din ceramică neagră semifabricate

 

Odată cu moștenirea tehnicilor străvechi, artizanii ceramiști din satul Gucheng au urmărit și inovația. Companiile mici asemănătoare celei ale meșterului Zeng nu sunt mulțumite de vânzarea obiectelor din ceramică neagră Yingjing doar în magazinele lor mici. Ele urmăresc să le desfacă și prin intermediul comerțului electronic. Zeng Xianjiang a zis:

„Comercializez obiecte din ceramică neagră din Yingjing în magazinul meu real și în cel online. Câștigăm mai mult grație includerii acestei măiestrii pe lista patrimoniilor culturale intangibile din China. Prelucrăm argila după procesul tehnic tradițional."

La fabricile de ceramică neagră din satul Gucheng, se produc zilnic obiecte din acest tip de materii prime. Meșterii proiectează noi motive și forme de obiecte. În afară de vase din ceramică, ei produc și obiecte pentru ceai. Spre deosebire de ceramica violet, serviciile de ceai din ceramică neagră se potrivesc ceaiului negru. În plus, astfel de servicii pot fi arse pe foc, fapt ce se adaptează la ceremonia ceaiului după metode vechi.

Cuptorul în care se ard vasele din ceramică neagră semifabricate

 

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China