Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Târg de Artă dedicat picturii cu cerneală în Hong Kong
2017-02-08 14:02:07 cri-1

 

Cea de-a doua ediţie a Târgului de Artă dedicat picturii cu cerneală a coborât cortina în Hong Kong la mijlocul lunii decembrie. Pe durata a trei zile, evenimentul a atras participarea a 50 de galerii de artă şi instituţii de profil din ţară şi de peste hotare. Prin expoziţiile cu vânzări, simpozioane şi seminare, iubitorii de cerneală au avut parte de cele mai bune şi diverse lucrări de cerneală. Artişti din Hong Kong, Macao şi Taiwan, precum şi din Coreea de Sud şi Japonia au abordat noi posibilităţi ale artei cu cerneală în contextul limbajului cultural contemporan.

Cerneala – purtătorul de artă cu farmecul pronunţat al Orientului – face necontenit inovaţii şi cercetări în cadrul târgului din acest an. Artistul Feng Mingqiu a organizat, împreună cu alţi artişti, un simpozion special dedicat „caligrafiei de la tradiţie la inovaţie". Deşi lucrările caligrafice ale lui Feng Mingqiu au fost considerate o reconstruire a artei caligrafice antice, el personal crede că urmăreşte nişte posibilităţi.

„La început, nu am ştiut exact ce înseamnă posibilitatea. Ulterior, am constatat că mă gândisem anterior la marcă, dispoziţie sentimentală şi stil. Însă în cariera artistică am sesizat că ceea ce am făcut nu cuprindea aceste trei aspecte. Nu căutam un stil, ci posibilităţi care există în promovarea caligrafiei."

În opinia lui Liu Guosong, considerat „părintele picturii în cerneală modernă din China", posibilităţile pe care le caută Feng Mingqiu se referă la găsirea coordonatelor culturale proprii în culturile orientale şi occidentale.

„Am o singură propunere în ce priveşte dezvoltarea picturii chineze, anume, reflectarea în lucrările noastre a spiritului epocii, respectiv combinarea trăsăturilor orientale cu cele occidentale. Cultura chineză nu exclude alte culturi. Noi trebuie să găsim coordonatele, la ordonată aflându-se istoria noastră culturală de 5-6 mii de ani şi datinile noastre, iar la abciză, o Chină aflată la impactul cu arta europeană şi americană."

La actuala ediţie a Târgului de Artă, multe galerii au aranjat cu mare atenţie standurile lor. De exemplu, Galeria de Artă Yichuang, cu o existenţă de 35 de ani, a expus picturi de cerneală ale trei artişi din diferite perioade istorice. Responsabila standului, Jin Changling a informat că acest mod de expunere poate înfăţişa mai bine drumul de dezvoltare a picturii contemporane în cerneală.

„La standul nostru din acest târg, am expus lucrările artiştilor din diferite perioade. Ca de pildă, Pan Gongkai, care a lucrat mulţi ani cu cerneală, Wang Tiande, are un mod de exprimare specială. El pictează cu mirodenii, în loc de cerneală. Hao Shiming, născut în anul 1977, cel mai tânăr dintre cei trei. Am ales lucrările sale în speranţa de a prezenta publicului cum lucrează tinerii cu cerneală. Lucrările celor trei artişti reprezintă cele trei perioade istorice diferite."

Aşa cum a spus Jin Changling, îndrumătorul de doctorate de la Academia Centrală de Arte Plastice, Pan Gongkai, a prezentat la acest târg trei picturi în cerneală reprezentative. Pan Gongkai consideră că acest târg organizat la Hong Kong va avea un rol de referinţă pentru cercul artistic din partea continentală a Chinei. Pan Gongkai:

„Acesta a avut un rol stimulator pentru cercul artistic din partea continentală a Chinei, unde sunt organizate multe târguri de artă, sub forme diverse şi amestecate. Cercul cultural din Hong Kong ştie mai clar că picturile în cerneală au caracteristici specifice. Galeria de Artă din Shenzhen organizează bienale, dar fără vânzări. Este o fereastră de a cunoaşte evoluţia picturilor în cerneală din partea continentală a Chinei. E ceva ce merită învăţat."

În Hong Kong s-a format o cultură specială datorită poziţiei geografice şi a evoluţiei istorice. Deschiderea societăţii hongkongheze a ajutat regiunea să fie una dintre obârşiile picturii moderne în cerneală. Directorul Târgului de Artă dedicat picturii în cerneală, Xu Jianlong a spus că vrea ca picturile în cerneală - arta orientală, să se transforme în artă mondială, profitând de platforma oferită de Hong Kong. Xu Jianlong:

„Mă bucur foarte mult să putem crea în Hong Kong o platformă pentru exploatarea artei picturii în cerneală. Dorinţa mea este de a forma un mediu relativ liber, unde artişti din diferite locuri să poată să facă schimburi, să-şi prezinte lucrările şi să se bucure de resursele din domeniu, făcând şi legături între comerţ şi artă, pentru ca picturile contemporane în cerneală să-şi manifeste pluralitatea şi perspectiva."


1 2
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China