Chinezii au descoperit primii ceaiul şi au ştiut să valorifice această plantă. Se spune că ceaiul a fost folosit, în urmă cu aproape 5000 de ani î.e.n., ca plantă cu efecte terapeutice. Ulterior, locuitorii din provincia sud-vestică Sichuan au început să consume ceaiul, obiceiul fiind larg răspândit în perioada dinastiei Tang în rândul oamenilor de rând. Faptul că ceaiul a început să fie salutat în dinastia Tang se datorează mai multor factori precum prosperitate economică, decretul de interzicere a băuturilor alcoolice şi îmbrăţişarea de către populaţie a budismului.

Spre deosebire de precedentul mod de consum al ceaiului, în timpul dinastiei Tang, oamenii au început să consume ceaiuri prin fierbere.

Această modalitate a fost transmisă şi în perioada dinastiei Song, devenind şi mai sofisticată. Ceaiurile rezervate familiei imperiale erau în formă de plăcintă, iar frunzele de ceai erau agreate în special de oamenii cu carte. Ceaiul, înainte de consum, era măcinat tot praf, dar se consuma prin infuzare.

În perioada ultimelor două dinastii feudale chinezeşti, ceaiurile verde şi de iasomie erau cele mai îndrăgite. Au apărut apoi alte soiuri de ceai precum ceaiul wolong, ceaiul negru şi ceaiul alb.