Cele mai cunoscute porturi pentru oamenii de afaceri străini erau Guangzhou, Yangzhou, Mingzhou și Quanzhou. Din aceste porturi, porțelanurile erau duse de persani și arabi în toate colțurile lumii. Obiectele exportate variau în funcţie de culoare, de la verzi, albe sau alb-albastru, pasiunea pentru porțelanurile chinezești atingând apogeul în regiunile limitrofe ale Oceanului Indian, în perioada dinastiilor Song și Yuan.
Porțelanurile chinezești s-au răspândit în perioada ultimelor dinastii feudale în Asia de Vest și de Sud, dae și în Africa, cele alb-albastru fiind cele mai agreate.
Comerțul chino-european în această privință începe din secolul XIV, Portugalia fiind prima țară care a importat porțelanuri chinezești. Lisabona a înlocuit Veneția devenind centrul european al comerţului cu antichități orientale și artizanate chinezești, cu timpul tot mai multe porțelanuri fiind aduse aici.
La rândul său, Spania importa obiecte de proțelan chinezesc pe itinerarul Filipine-Mexic-Spania.
După Portugalia, Olanda a monopolizat, în secolul XVII, comerțul europeano-chinez al porțelanului, monopolul fiind preluat în secolul XVIII de Franța și Marea Britanie. Printre iubitori de porțelanuri chinezești se regăsesc și Germania, Rusia, Danemarca, Austria, Suedia sau SUA.
Modelele de pe obiectele de porțelan importate erau introduse din Europa, acestea reprezentând personalităţi, ambarcaţiuni, peisaje sau flori.
][ 
