Lâna selectată, după ce este pieptănată, toarsă în fire şi vopsită, va putea fi ţesută, cu mâinile artizanilor, în covoare tibetane multicolore. La un covor de mărire normală, trebuie să lucreze doi meşteri timp de o lună.

Tocmai din cauza tehnologiilor tradiţionale complicate de ţesut, numărul meşterilor de covoare tibetane se reduce tot mai mult şi covoarele tibetane lucrate manual sunt înlocuite, treptat, cu cele ţesute la maşini. Nima Tashi este unul dintre meşterii care au perseverat în această meserie.

„Acum ducem o mare lipsă de maeştri în confecţionarea covoarelor tibetane. După ce ies la pensie, mie îmi este frică să nu care cumva acest meşteşug tradiţional să dispară şi, în viitor, nimeni să nu se mai priceapă la acesta."

Kelsang Tashi, fondatorul acestui atelier, la fel de îngrijorat, a decis să promoveze arta artizanală tradiţională. A înfiinţat, în 1986, un atelier de lucru, găsind şi aducând meşteri artizanali în împletire, ţesere şi vopsire, împrăştiaşi în diferite localităţi ale Tibetului. A reuşit să pregătească şi meşteri tineri în acest domeniu.

Covoarele tibetane produse la atelierul Kawajian sunt exportate şi în Statele Unite şi Japonia. Au fost expuse la o expoziţie cu vânzare în fostele Turnuri Gemene din New York, înainte de septembrie 2001.

În prezent, în afară de atelierul Kawajian, în Lhasa nu mai există alte ateliere de covoare tibetane lucrate manual. Aici lucrează, în momentul de faţă, numai 30 de meşteri, care continuă să confecţioneze, cu mâinele lor, covoare frumoase. Directorul atelierului Daoji Tserang este născut în regiunea din sudul provinciei Gansu populată majoritar de tibetani şi crescut în zonă de păşune. După terminarea liceului a început să facă afaceri cu lână, intrând în contact cu covoarele tibetane. A rămas fascinant de această măiestrie. Covoarele tibetane, deşi au costuri foarte ridicate, nu pot fi vândute la preţuri mari. Iar veniturile meşteşugurilor sunt mici. Totuşi, Daoji Tserang a perseverat în afacerile cu covoare tibetane, încurajându-i şi pe meşteri să nu renunţe la aceasta.

„Este un produs antic al naţiunii noastre, pe care nu trebuie să-l pierdem şi nici să-l lăsăm să dispară. Trebuie să-l susţinem, chiar dacă, câteodată, nu avem câştiguri. Am făcut afaceri cu lână mai bine de 20 de ani. Motivul pentru care nu am renunţat nici până astăzi la acesta, constă în dorinţa mea de a nu muri o artă străveche lăsată moştenire de strămoşii noştri."