O femeie şi un bărbat interpretează împreună un cântec cu tonuri lungi.

                                                Frumoasa stepă din „Baragul Nou de Stânga"

                      Directoroare a Casei de Cultură din „Baragul Nou de Stânga", Altanchimeg

                                                     Casa de Cultură din „Baragul Nou de Stânga"

Dragi prieteni, fragmentul muzical pe care-l ascultaţi face parte dintr-un cântec popular mongol, intitulat „Călărie". În anul 2005, cântecul mongol cu tonuri lungi a fost inclus pe lista patrimoniului cultural oral intangibil mondial de către UNESCO, la solicitarea comună a Chinei şi a Mongoliei Interioare. Componentă reprezentativă a culturii nomade, cântecul mongol cu tonuri lungi este considerat a fi „muzica ce se apropie cel mai mult de natură" şi „un dialog al sufletului". Bucăţile de arie narează cu limbajul muzical specific înţelegerii naţionalităţii mongole faţă de istorie, cultură, tradiţie, etică, filozofie şi artă, fiind considerate „note care curg din sângele mongolilor". În minutele următoare, vă propun să vizitaţi zona „Baragul Nou de Stânga" din oraşul Hulun Buir al Regiunii Autonome Mongolia Interioară, vestită prin cântecele cu tonuri lungi şi să constataţi farmecul aparte al acestora. O să vi se pară că ariile sunt sunete din natură.

Zona „Baragul Nou de Stânga" se află în partea de sud-vest a stepei Hulun Buir. Păstorii de aici duc o viaţă simplă şi tihnită. În zorii zilei, ei pleacă pe cai la păstorit. La apusul soarelui, se întorc acasă foarte veseli. Pe stepa imensă, brăzdată de râuri curate, păstorilor le place să cânte melodii lente cu note înalte. Directorul Casei de Cultură din „Baragul Nou de Stânga", Altanchimeg, spune:

„Oamenii mai în vârstă din zona noastră învaţă încă din copilărie să interpreteze cântecele cu tonuri lungi. Conform unor cercetări, aproape 10.000 din cei 40.000 de locuitori se pricep la aceste melodii".

Conform arhivelor istorice, cântecul cu tonuri lungi a luat naştere concomitent cu apariţia naţionalităţii mongole, având o istorie de mii de ani. Versurile descriu, în principal, peisaje de pe stepă şi viaţa păstorilor. Profesorul Surengoo spune că prin interpretarea acestor cântece cu tonuri lungi, păstorii elogiază stepa nemărginită şi îşi exprimă dragostea faţă de satul lor natal.

„Atunci când văd turma de oi pe stepă, păstorii îşi manifestă bucuria cântând. Ei îşi iubesc satul natal şi doresc, astfel, să-l preamărească".

Spre deosebire de aria scurtă mongolă, cea lungă se caracterizează prin vocale lungi şi lente, aceasta având avantaje în naraţiune şi în exprimarea sentimentelor. De aceea, presupune exigenţă mare din partea celor care le interpretează. Bătrânul Dugersuren este unicul moştenitor al cântecelor cu tonuri lungi din Regiunea Autonomă Mongolia Interioară, fiind şi preşedintele Asociaţiei de Arii Lungi din zona „Baragul Nou de Stânga". Haideţi să ascultăm cântecul „Vulturele cafeniu", chiar în interpretarea sa. Acest cântec redă veselia unui sportiv de lupte libere, care îşi aminteşte performanţa sa şi trecutul său plin de glorii. Temele ariei lungi sunt extrem de variate: păstorie, dragoste, dorul de casă, nuntă. Aproape toate aspectele vieţii păstorilor sunt reflectate. De aceea, se spune că aria lungă îi însoţeşte pe mongoli toată viaţa şi că aceasta intră în sângele acestei etnii.

Următorul cântec cu tonuri lungi, intitulat „Peisaje de pe îndepărtatul munte Eerdeng", exprimă dorul părinţilor de fiica lor măritată departe de casă şi dorinţa lor de-a o vizita cât mai curând.

De-a lungul anilor, pentru că aceste cântece nu sunt scrise, tinerii mongoli au învăţat oral aria lungă de la părinţi şi bunici. Astăzi, odată cu trecerea în nefiinţă a bătrânilor, există riscul dispariţiei acestui patrimoniu. Directorul Casei de Cultură din „Baragul Nou de Stânga", Altanchimeg, spune că salvarea, protecţia şi popularizarea ariei lungi mongole au devenit foarte urgente:

„În acest an, am început să intervievăm mai mulţi oameni în vârstă şi să înregistrăm cel puţin 100 de cântece cu tonuri lungi".

Altanchimeg a mai spus reporterilor că, în ultimii ani, popularizarea ariei lungi în rândul tinerilor şi adolescenţilor din zonă a înregistrat progrese îmbucurătoare. Multe şcoli primare şi licee din "Baragul Nou de Stânga" au deschis cursuri suplimentare de arie lungă. Acestea pot fi urmate şi la Casa de Cultură de toţi cei interesaţi. Surengoo, profesor de arie lungă, spune:

„De la adolescenţi şi până la persoane de peste 60 de ani, toţi învaţă aria lungă cu mine. Cei mai în vârstă ştiu să interpreteze, dar uită unele versuri sau chiar unele melodii. Ei vor doar să-i îndrum puţin. Tinerii cred că sunt cântece minunate. Atunci le spun: ,Acesta este unul despre dragoste, acela elogiază satul natal. Mai sunt şi alte tipuri, care exprimă diferite sentimente. Atunci, ei pot simţi mai bine sensul cântecului".

Fetiţa Aminaa, în vârstă de opt ani, face parte dintre membrii Corului Baerhu. Ea a început să înveţe aria lungă la şase ani şi a cântat la multe spectacole, în diferite localităţi. Interesată tare mult de această ramură artistică veche, fetiţa a interpretat un fragment dintr-un cântec cu tonuri lungi şi pentru Radio China Internaţional.

Păstorii mongoli spun mereu că, pe fiecare stepă, răsună aria lungă. Dacă tot mai mulţi copii, precum Aminaa, vor învăţa să cânte aria lungă, această comoară artistică va fi auzită pe frumoasa stepă, pentru totdeauna.