Arta ceramică a celadonului este împărţită în două tipuri - „cuptorul fratele mai mare" (cuptorul Ge) şi „cuptorul fratele mai mic" (cuptorul Di). Primul face embrioni gri închis, cu un strat de glazură gros, arătând ca jadul, cu fisuri la față precum solzii de peşte. Cel din urmă realizează embrioni albi, cu glazură albastră verzuie, precum fardul. Cele două tipuri de celadon au trăsături cu totul diferite sau chiar opuse, aidoma celor două principii ale naturii „yin" şi „yang", cu stilurile bărbătesc şi femeiesc ale celadonului.

Denumirile celor două tipuri de cuptoare provin de la o legendă frumoasă, potrivit căreia, în dinastia Song erau doi frați care se pricepeau la confecționarea celadonului. Fiecare avea un cuptor propriu, cunoscute sub denumirile de „cuptorul fratele mai mare" (cuptorul Ge) şi „cuptorul fratele mai mic" (cuptorul Di). Din gelozie pentru porțelanurile mai bune realizate de fratele cel mare, cel mic a adăugat, intr-o zi, în lipsa fratelui celui mare, cenuşă de plante în glazura pregătită. Astfel, porțelanurile din cuptorul fratelui celui mare au ieșit aproape toate cu fisuri, unele semănând cu fisurile de gheață, altele cu solzii de pește. Neavând încotro, fratele cel mare le-a scos la vânzare, iar aceste porțelanuri cu „defecte" s-au epuizat repede. După aceea, „cuptorul fratele mai mare" (cuptorul Ge) a devenit extrem de cunoscut. Fratele cel mic nu a vrut, însă, să se lase mai prejos, reuşind să perfecționeze tehnologia de confecționare a porțelanului pentru cuptorul său.

Şi în legătură cu numele de „celadon" circulă o altă poveste frumoasă. Se spune că, în momentul în care porțelanul albastru ajungea în Franța, pe scena din această țară se juca o piesă foarte apreciată și îndrăgită, iar protagonista piesei se numea „Celadon". Ea era îmbrăcată într-o rochie de culoare verde, exact ca şi culoarea porțelanului albastru nou sosit. Astfel, oamenii i-au dat numele „celadon" acestui porțelan transportat din orientul îndepărtat.