Interviul acordat de cântăreţul român Mugur Petru Ciubăncan

Mugur Petru Ciubăncan, sau Weihua, pe numele adoptat ca artist în China este originar din Baia Sprie, Maramureş. El a reuşit să-şi facă o carieră de succes în muzică şi film, devenind într-unul dintre cei mai iubiţi artişti străini din China. Cântăreţul român de muzică pop a venit la Beijing în anul 2001, ca să participe la un concurs de melodii pentru străini, unde a câştigat Premiul de Aur. De atunci, el a început să aibă o mare popularitate în China. Mugur şi-a cucerit publicului nu doar prin acurateţea interpretării melodiilor în limba chineză, prin talentul său în rolurile de film, dar şi prin promovarea culturii româneşti în China şi a prieteniei tradiţionale chino-române. În 2011, Ambasada României din China i-a decernat premiul "Român de succes".

Făcând parte din cele şase personaje ale proiectului "Poveşti cu români în China", realizat de redacţia noastră, Weihua a fost cunoscut de şi mai mulţi prieteni chinezi şi români. Unii au scris redacţiei, dorind mai multe amănunte despre povestea acestei adevărate vedete române în China. Colegele noastre Chu Qunli şi Zhang Xue au realizat anul trecut un interviu cu Weihua. În minutele următoare, vă invităm să ascultaţi prima parte a dialogului, în care celebrul cântăreţ de limbă chineză a vorbit despre noile evoluţii ale carierei muzicale în China şi cum a reuşit să câştige, în 2001, marele premiu la Concursul pentru străinii care cântă în limba chineză.

Chu Qunli: Stimate domnule Mugur Petru Ciubăncan, sunteţi foarte ocupat în aceste zile. Filmaţi şi participaţi la repetiţii şi concerte. Acum lucraţi în colaborare cu o companie culturală sau cu un ansamblu artistic din Beijing?

Weihua: Colaborez cu foarte multă lume şi pe plan artistic, mă implic de asemenea în foarte multe evenimente, chiar evenimente de calitate, filmări. De asemenea, colaborez cu Ansamblul Oriental al Chinei, mai exact, acum este Zhongguo Dongfang Jiaoxiang Yuetuan (Orchestra Simfonică Dongfang din China). Am şi un contract cu dânşii, dar mai exact, contractul meu ca artist este cu societatea Yi Lin Sheng Yue. Deci ei s-au unit, ca să spun aşa, cu acest grup oriental al Chinei şi s-a transformat într-o societate sau un ansamblu mult mai mare, mult mai performant.

Chu Qunli: Asta înseamnă că dvs. sunteţi un artist al ansamblului?

Weihua: Sigur că da. Am fost angajat. Nu este un lucru uşor. Sigur că în China trebuie să ai o anumită continuitate, trebuie să faci o anumită performanţă pentru ca Ansamblul Oriental al Chinei să dorească lucrezi cu ei, şi cu această mare orchestră să cânţi. Să ai onoarea să fii în această companie nu este un lucru uşor.

Chu Qunli: Pentru câţi ani aţi reuşit să încheiaţi un contract cu ei?

Weihua: Am un contract pe care îl reînnoiesc din cinci în cinci ani, sau pot să-l fac, de exemplu, din zece în zece ani. Dar firma prin care am acest contract, unindu-se cu grupul oriental, m-a atras şi pe mine în acest proiect. Eu cât am contract cu Yi Lin Sheng Yue, atâta voi avea şi cu grupul oriental. De asemenea, dvs. ştiţi foarte bine că, în China, ca să performezi şi să ajungi undeva îţi trebuie nu numai foarte multe relaţii, în China trebuie foarte multă seriozitate. În China se lucrează cu foarte mulţi oameni. De aceea, aş vrea să menţionez că nu numai în China sau în România, în lumea artistică, ai nevoie de această relaţie călduroasă şi trebuie să întemeiezi o relaţie frumoasă cu prieteni şi cu oamenii cu care lucrezi, ca să le laşi o bună impresie pe tot parcursul drumului pe care îl faci.

- Acum 14 ani Weihua şi-a început cariera muzicală la Televiziunea din Beijing, unde a cântat la un concurs de artă pentru străini.

- În urma acestui concurs, el s-a făcut cunoscut în toată ţara şi a fost invitat să prezinte programe la numeroase spectacole şi evenimente.

- Pe urmă, cariera sa muzicală în China a înflorit.

- Vă invităm să ascultaţi în continuare interviul acordat de către celebrul cântăreţ român de limba chineză Weihua.

Chu Qunli: Aţi reuşit să editaţi multe albume în China. Puteţi să ne enumeraţi câteva?

Weihua: Sunt şi MV-uri, deci muzică şi video, şi am şi albume de CD cu piese pe care l-au scris anumiţi compozitori. Mai am albume pe care le-am făcut în colaborare cu alţi artişti din China, cum ar fi Bai Xue, Tu Honggang, Cai Guoqing, Liu Huan şi alţii, mulţi cu care am colaborat în toţi aceşti ani. Această legătură între noi s-a format chiar de la începuturi, când am ajuns eu în China, în anul 2001, pentru că atunci au fost şi ocazii mai bune. Erau foarte multe spectacole, concerte la care puteam să participăm, pentru că încă oraşul nostru Beijing nu se ştia exact dacă va câştiga organizarea, în 2008, a Jocurilor Olimpice. Eu fiind atunci foarte nou în China, după acel concurs al străinilor care cântă în limba chineză, în limba engleză "Songs from our land".

Chu Qunli: Am aflat din presă că aţi ajuns la Beiing chiar cu o săptămână înainte de concurs şi n-aţi avut timp să pregătiţi cântecul care este forate greu şi pentru noi chinezi. Pentru a nu deranja, aţi ieşit afară noaptea ca să exersaţi. Puteţi să reamintiţi puţin despre acest concurs?

Weihua: Da, am ajuns atunci foarte târziu în China şi asta din cauză că eu am mai fost în China, invitat o dată, să cânt. Venind în China la Dalian, am participat la acel concurs care se numea Fuzhuangjie, după care m-am întors la Beijing. La Beijing, atunci, în 2001, nu era această aparatură atât de sofisticată cum este acum. Erau acele sisteme de karaoke care erau în sălile acele mari. Tastatai pe calculator ce cântec vroiai şi trebuia să stai la rând ca să cânţi, pentru că era multă lume acolo. Erau şi necunoscuţi la mese, şi cânta fiecare cântecul lui. Mi-a venit şi mie rândul la vreo două-trei piese şi am cântat. Acolo era un regizor de la BTV care a venit şi mi-a zis: "Îmi place cum cânţi. Aş vrea să ne cunoaştem. Cânţi foarte bine!" "Bine!" am zis eu, "Am venit să cânt aici, dar nu m-am gândit să mai cânt. Eu trebuie să mă întorc în România". "Vai", zice, "Mi-ar plăcea foarte mult să participi la concursul nostru. Noi avem un concurs pentru străini. Eu cred că tu chiar vei fi un bun solist. Mă rog, ai putea chiar şi să iei un premiu".

Am rămas la acest concurs. După care, el m-a sunat mereu, după ce m-am întors în România, m-a sunat şi l-am întrebat, zic, "Câţi participanţi?". "Păi", zice, "s-au înscris o mie şi ceva, două mii". "Ah", zic, "nu mai vin, că dacă sunt două mii, ce premiu să mai iau eu şi nu ştiu ce". Evident că fiecare artist care participă la un concurs, îşi pune problema: "Voi lua un premiu?" Atunci m-am gândit că aş putea să merg, dar dacă aş lua numai o menţiune sau un premiu trei, pentru mine premiul trei mi se părea prea mult. Mă gândesc la câţi concurenţi au fost şi atâtea ţări participante. Erau 40 ţări, la a 6-a ediţie. Iar pe cei din juriu nu cunosc pe nimeni. Nu ştiam pe nimeni din lumea artistică de atunci. În juriu erau Chen Peisi şi profesoara Wang Kun şi mulţi alţi foarte cunoscuţi artişti mari chinezi.

Am ajuns înainte cu o săptămână, iar prietenii mei îmi spuneau: "Măi, domnul regizor te tot caută. Tu dacă nu vii, noi am spus că încercăm să te aducem. Ar fi bine să păstrezi relaţia cu domnul Lu Xiaonan", care e şi astăzi prietenul meu foarte bun şi îi mulţumesc din suflet pentru insistenţa lui, pentru că eu trăind în România şi fiind acolo, nu m-am gândit la această relaţie şi la căldura şi la poporul chinez. Aceşti prieteni ai mei chinezi care m-au convins să vin aici au nişte afaceri în România. Le-am zis că eu nu doresc să vin în China. Dar probabil ei s-au gândit că dacă eu vin, o să fiu mai mult timp alături de ei. Poporul chinez este un popor foarte cald. Chinezii ţin foarte mult la acea relaţie de ani care se înfiripă între oameni şi care rămâne în suflet. Această relaţie trebuie să fie de durată, dacă e de o durată scurtă, nu mai există acel sentiment de prietenie atât de adâncă.

Chu Qunli: Aţi luat premiul de aur?

Weihua: Mi-au dat o piesă care se numea Wangxiang. Era piesa cântăreţului Man Wenjun. Am învăţat o bucăţică din piesă o zi, mi se părea totul ciudat în limba chineză şi felul în care cântam. Dar, am mai învăţat eu înainte nişte cântece în limba chineză, asta era alt gen. Apoi, regizorul, după două zile, eu nu m-am odihnit deloc, a venit la mine şi mi-a spus că această piesă nu este suficient de mare şi de puternică, şi ca ambitus vocal, pentru a participa la un concurs. Adică nu m-ar favoriza această piesă. "Și atunci, bine" zic, "dacă nu m-ar favoriza această piesă, există alta, dar n-aş vrea ceva foarte greu, aş vrea ceva mai uşor pentru că n-am decât patru zile". "Da, o să-ţi dau o piesă foarte uşoară" . Mi-a dat o piesă care se numeşte ceva de genul "Nu mai pot să trăiesc aşa". Foarte ciudată şi bineînţeles că am zis: "Wo Ye Buxiang Huole" - Nici nu mai vreau să trăiesc. Când am ascultat piesa că nu mai am chef de viaţă, de nimic. De ce, măi, că e o piesă bună. Zic, piesa asta voastră, zic, este foarte ciudată, este foarte grea. Cine cântă piesa asta? Păi, este marele nostru artist, domnul profesor Liu Huan. Tare mult mi-a plăcut timbrul vocal al domnului Liu Huan şi mi-aş fi dorit chiar foarte mult să-l cunosc pe domnul Liu Huan. Bineînţeles că după aceea, eu ... Cu insistenţă, l-am căutat, am cântat piesa asta, am cântat-o împreună la Jingmao Daxue (Universitatea de Economie şi Comerţ din Beijing). M-am dus personal. L-am vizitat. Sigur că i-am dus un vin foarte bun românesc ca să guste şi domnul Liu Huan. S-a bucurat foarte mult. M-a primit şi el în biroul dânsului. E foarte călduros şi foarte amabil, şi foarte modest, extrem de modest. Am fost foarte impresionat de cariera lui şi de tot ce a făcut domnul Liu Huan pentru China. Dânsul are o reputaţie internaţională foarte mare. A cântat la deschiderea Jocurilor Olimpice.

În seara concursului, am cântat această piesă care se numea Buneng Zheyang Huo şi care este genul tradiţional "Minge". Acest gen nu există în România sau în Europa, sau în America şi Australia, nicăieri. Nici măcar în Japonia nu există, fiind în Asia, doar în China. Având această tentă cu Minge (cântece populare) şi Tongsu (şlagăre), deci muzică uşoară îmbinată, a fost foarte greu de cântat. Iar în China se pune foarte mult accentul pe acel gust al piesei. Când o auzi, să o auzi că sună aşa cum trebuie, tradiţional, şi cum trebuie să sune. Atunci am participat la concurs şi nici nu mi-am dat seama că voi lua marele premiu.

Chu Qunli: După concurs, aţi hotărât să rămâneţi în China?

Weihua: Am luat marele premiu atunci. Ţin minte că erau foarte mulţi regizori care aveau foarte multe spectacole şi erau deja în spatele scenei. Cred că motivul lor era să pună mâna pe câştigător, acuma că eram eu sau că era altcineva, nu conta. Atunci am acceptat nişte invitaţii la nişte spectacole ca să nu refuz, dacă tot am fost în China, şi fiind şi foarte fericit că am luat marele premiu deşi nu m-am gândit niciodată. Am zis că hai, uite, dacă tot am primit această şansă din partea prietenilor din China, fiind impresionat de această cultură şi de oamenii de aici. Am auzit doar de la mama mea că este foarte frumos şi că oameni sunt calzi aici şi că sunt buni. Am participat la unele spectacole, după aceea, pentru Jocurile Olimpice şi de asemenea, cu BTV, am făcut nişte emisiuni, emisiunea care se numeşte Xianzai Xingdong. Pot să spun că s-au făcut foarte multe lucruri după ce am participat la această emisiune fiind şi prezentator. S-au schimbat foarte multe în Beijing.

Săptămâna viitoare, vă invităm să ascultaţi a doua parte, în care Weihua ne dezvăluie amănunte despre primele zile ale carierei sale muzicale în China şi impresiile sale despre dezvoltarea pieţei culturale şi artistice chinezeşti. Vă mulţumim pentru atenţie. La revedere.