Rochia este purtată, astăzi, de către femei. Dar în China antică, atât bărbaţii cât şi femeile purtau rochii. Acest tip de îmbrăcăminte a fost inventat în perioada antică, atunci când nu existau tehnici sofisticate pentru ţesutul veşmintelor. O haină era, uneori, doar o bucată de pânză pusă pe corp, care este de fapt forma iniţială a rochiei. Se spune că strămoşul naţiunii chineze, Huang Di, în traducere Împăratul Galben, purta rochie. De aceea, statuia lui Huang Di din faţa mormântului acestuia din provincia Shaanxi îl înfăţişează în rochie. O ţinută oficială de pe vremuri era o haină pentru partea de sus a corpului şi o rochie, la fel cum este combinaţia sacoului cu cravată pentru bărbaţii din zilele noastre.

În perioada dinastiei Shang, haina pentru partea de sus era lungă până la genunchi, iar rochia era până la glezne. La mijloc se punea un brâu. Costumul standard mai avea, în faţă, de la brâu în jos, o decoraţie din pânză, în formă de topor, care se lăsa până la genunchi. În perioada dinastiei Zhou când se acorda o importanţă deosebită manierelor, rochia a fost îmbunătăţită, fiind mai elegantă şi mai frumoasă.

În perioada Statelor Combatante, calul a fost mijlocul de transport cel mai folosit, dat fiind faptul că China intra într-o vreme a haosului, când aveau loc mereu bătălii. Dar rochia nu mai era deloc comodă pentru cei care mergeau călare. Aşadar, oamenii au combinat haina pentru partea de sus a corpului cu rochia.

În perioada dinastiei Han, bărbaţilor din clasa nobilă le plăcea să poarte rochie şi saboţi. Practica aceasta a fost la modă până în perioada dinastiei Tang, atunci când bărbaţi au renunţat la rochii.