桃源行

王维

渔舟逐水爱山春，两岸桃花夹古津。

坐看红树不知远，行尽青溪不见人。

山口潜行始隈隩，山开旷望旋平陆。

遥看一处攒云树，近入千家散花竹。

樵客初传汉姓名，居人未改秦衣服。

居人共住武陵源，还从物外起田园。

月明松下房栊静，日出云中鸡犬喧。

惊闻俗客争来集，竞引还家问都邑。

平明闾巷扫花开，薄暮渔樵乘水入。

初因避地去人间，及至成仙遂不还。

峡里谁知有人事，世中遥望空云山。

不疑灵境难闻见，尘心未尽思乡县。

出洞无论隔山水，辞家终拟长游衍。

自谓经过旧不迷，安知峰壑今来变。

当时只记入山深，青溪几度到云林。

春来遍是桃花水，不辨仙源何处寻。

Cântecul Râului Florilor de Piersic

Wang Wei

Vrăjită de primăvară, barca se lasă dusă de-ape curgătoare,

Ambele maluri se văd mărginite de piersici-n floare.

Admirând arbori roşii, pescarul cât de departe a mers nu ştie,

Ajunge la capăt de pârâu verde şi nu vede vreo fiinţă vie.

La gura muntelui pătrunde-ntr-o peşteră sumbră şi cotită,

Muntele se deschide şi-n faţă-i-apare o câmpie vrăjită.

Desluşeşte departe crânguri de piersici sub nori îngrămădite,

Apropiindu-se, vede mii de case printre bambuşi şi flori risipite.

Prezentându-se, tăietorii de lemne vorbesc graiul han încă,

Locuitorii nu şi-au schimbat straiele lor din a Qinului vreme adâncă.

Ei locuiesc laolaltă la Izvorul Wuling, al piersicilor în floare,

Şi-au clădit în ţinutul feeric vetrele lor cu livezi şi ogoare.

Luna străluce printre pini, case răsar liniştite în lumina lină,

Soarele iese din nori, se-aud lătrat şi cântare de cocoş cristalină.

Surprinşi de sosirea unui străin, oamenii în juru-i se-adună,

Toţi îl invită la ei acasă şi-l întreabă de ţara lor străbună.

În zori, mătură petale de flori căzute-n ulicioare,

În amurg pescari şi tăietori de lemne se-ntorc pe-ape curgătoare.

Ca să găsească loc de refugiu, strămoşii şi-au părăsit locurile natale,

Azi n-au de gând să se-ntoarcă, trăiesc ca zei-n astă vale.

Aici în singurătatea lor nu cunosc nicicum alte întâmplări,

Străinii zăresc de departe doar munte pierdut în albe zări.

Pescarul nu bănuieşte că-i greu de găsit feeria divină,

Dar gândeşte, ca muritorul, la ţinutul său, la vatra senină.

Iese din peşteră fără s-admire peisaje încântătoare,

Va spune adio familiei sale ca să revină pentru lungă colindare.

Crede că cunoaşte vechea cale, nu-şi va pierde orientarea,

Cum să ştie că piscuri şi văi îşi pot schimba înfăţişarea.

Acum şi-aminteşte doar c-a pătruns în adânc falnicul munte,

Dar ce braţ de pârâu verde duce-n codrul cu nori în frunte.

La venirea primăverii, apa râulului cu flori de piersic e plină,

Numai că nicăieri nu se-află acel paradis de lumină.  

                                                                                                                                          Traducere: Xu Wende