Dansul leului este o artă tradiţională prezentată cu ocazia sărbătorilor şi evenimentelor importante. Acest dans s-a bucurat, în perioada dinastiei Tang(anii 618-907 e.n.), de o mare popularitate şi nu lipsea niciodată de pe lista reprezentaţiilor pregătite pentru Anul Nou Chinezesc şi a târgurilor de mare amploare. De-a lungul a peste 1000 de ani, au început să se distingă două stiluri de dans, cel practicat în regiunile sudice şi cel tipic regiunilor nordice ale Chinei. Originea stilului nordic este mai străveche. Se spune că, în timpul regelui Wudi din dinastia Beiwei (anii 386-534 e.n.), în timpul unei expediţii, un număr de 100.000 de oameni de diferite etnii, au fost luaţi în captivitate. Aceştia au primit ordin să prezinte spectacole pentru rege. Peste 30 de militari şi-au pus pe faţă măşti în formă de animale şi pe corp piei de animale, dansând apoi în faţa regelui. Acesta s-a bucurat tare mult şi i-a eliberat. De atunci, acest stil de dans a început să circule în regiunile nordice.

Leul poate fi reprezentat de către o singură persoană sau de două. În cazul în care este dansat de două persoane, una joacă capul leului, cealaltă corpul leului. Persoana din faţă conduce dansul, iar leul face tot fel de lucruri, precum sărituri, jocuri pe minge, se roagă, etc.

Şi în ce priveşte stilul sudic circulă o legendă. Se spune că, în timpul unei călătorii a împăratului Qianlong din perioada dinastiei Qing (anii 1644-1911 e.n.), el a visat un animal norocos care se ruga în faţa lui. Odată întors la Beijing, împăratul a ordonat refacerea imaginii animalului apărut în vis şi prezentarea unui dans cu acest animal de sărbători şi la festivităţi, în speranţa că acesta va aduce fericire populaţiei.

Stilul sudic acordă mai multă atenţie la detalii în timpul dansului, de la înfăţişare, până la atingerea delicată a părului sau scărpinatul acestuia.