În acest capitol, Laozi dezvăluie tulburările sociale şi starea bolnăvicioasă a societăţii, accentuând tămăduirea viciilor vremii.

După Laozi, Dao-ul cel mare se conformează naturii. Bunăvoinţa şi dreptatea, înţelepciunea şi inteligenţa, pietatea filială şi bunătatea, precum şi sfetnicii de nădejde apar în cursul tulburărilor sociale pricinuite de prăpădirea Dao-ului după apariţia proprietăţii private. Ele constituie o trădare şi o negare a Dao-ului cel mare. E adevărat că s-a dezvoltat societatea, dar au crescut totodată şi dorinţe egoiste. De aceea Laozi se pronunţă din răsputeri pentru urmarea căii naturii, a Dao-ului cel mare.

Laozi a scos la iveală determinarea cauzală a fenomenelor sociale care se află în interacţiune, fenomene legate între ele printr-o legătură cauzală. Laozi a enunţat totodată concepţia sa despre istorie plină de cugetări dialectice. Toate acestea dau şi oamenilor de azi o profundă revelaţie.

大道废， Când e abandonat Dao-ul cel mare,

有仁义。 Bunăvoinţa şi dreptatea apar;

智慧出， Când e practicată ipocrizia de dezonorare,

有大伪。 Inţelepciunea şi inteligenţa răsar.

六亲不和， Când nu cunoaşte armonie familia toată,

有孝慈。 Pietatea filială şi bunătatea apar;

国家昏乱， Când ţara-i în întuneric şi vâltoare aruncată,

有忠臣。 Sfetnicii de nădejde răsar.

Traducere: Xu Wende