Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Sărbători tradiţionale şi obiceiuri din sudul Chinei
2012-09-06 14:33:26 cri-1

Multe obiceiuri culinare chinezeşti îşi au tradiţia în sărbătorile populare sau au legături cu evenimente istorice, unele s-au pierdut în timp iar altele au rezistat fiind transmise din generaţie în generaţie. Iată câteva specialităţi de sezon consumate de oameni din Sudul Chinei şi povestea acestora.

Potrivit consemnărilor istorice, în fiecare an, de Sărbătoarea Primăverii, adică de Anul Nou Chinezesc, fiecare gospodărie pregăteşte bucate şi vin, iar cei care se află departe de familie trebuie să revină acasă pentru a petrece împreună cu cei dragi cea mai importantă sărbătoare a anului. Mâncarea pregătită pentru ultima noapte a vechiului an nu este consumată în totalitate, se lasă intenţionat câte ceva şi pentru intrarea în noul an când aceasta va fi aruncată în a 12-a zi a noului an pe stradă, pentru a marca înlăturarea vechiului şi primirea noului.

În prima zi de după Anul nou, oameni consumă rachiu cu murăturile puse cu boabe de piper şi frunze de chiparos, supa făcută din lemn de piersic, vin Tusu, cele cinci plante cu gust iute şi ouă. Spre deosebire de ordinea obişnuită în obiceiurile familiei chineze, de această dată, gustarea vinului începe de la cei cu vârste mai mici. Alimentele enumerate sunt considerate ca având rolul de a înlătura ce e rău.

1 2 3 4 5
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China