Campania de transport pentru Sărbătoarea Primăverii (Anul Nou Chinezesc – n.r.) a început în data de 10 ianuarie. Grație dezvoltării în ritm alert a căilor ferate și șoselelor din ultimii ani, capacitatea transportului a crescut considerabil, chinezii pot călători uşor și confortabil.
În 10 ianuarie, ora 0:31, trenul K4051 a pornit la drum pe traseul Beijing-Nantong, cu peste 600 de călători. Mulți dintre aceștia au mărturisit că acum câțiva ani, în perioada Sărbătorii Primăverii era greu să găsești un bilet de tren, dar acum este mult mai ușor să îl cumperi și în gară este ordine.
"Trenul circulă cu o viteză tot mai mare. Și este uşor să iei un bilet."
" Până acum, totul a fost lejer, nu a fost aglomerație mare."
Pentru că se apropie Sărbătoarea Primăverii, în vagoanele trenului domină atmosfera pronunțată a Anului Nou. Pe geamuri sunt lipite hârtii decupate cu caracterul chinezesc "fericire". Unii pasageri se gândesc cu emoţie la întâlnirea cu familia.
"Părinții mei sunt în vârstă, îmbătrânesc tot mai mult, așa că în fiecare an mă întorc acasă ca să fiu cu ei, chiar dacă pentru câteva zile, de Revelion, în prima și a doua zi din noul an."
"Anul acesta avem posibilitatea să ne adunăm toți membrii familiei și împreună o să avem o masă de sărbătoare."
Campania de transport de Anul Nou Chinezesc a început la sfârșitul anilor '70, în condițiile în care odată cu aplicarea politicii de reformă și deschidere, numeroși chinezi au plecat să muncească sau să studieze în alte regiuni. Înaintea și după Anul Nou Chinezesc, cei care lucrează și studiază în mediul urban se întorc, conform tradiției, în ținuturile natale pentru a se reuni în familie, iar după această mare sărbătoare, pleacă iar la muncă în oraș. În felul acesta, se formează afluxuri mari în sistemul de transporturi, rar întâlnite în lume. Din anul 2012 și până în prezent, numărul călătoriilor în perioada de transport pentru Sărbătorea Primăverii fiind an de an în jur de trei miliarde.
Purtătorul de cuvânt al administrației gării Beijing, Xie Jingyi, a informat că anul acesta au fost adoptate mai multe măsuri care vin în sprijinul pasagerilor.
"Cele 30 de aparate pentru check-in sunt dotate cu sistem de recunoaștere facială, iată o măsură de retehnologizare. La fel și cu îmbunătățirea dotărilor tehnice, cu procesul de informatizare și smartizare în serviciile prestate. Pentru a asigura servicii optime grupurilor de călători defavorizaţi, sunt pregătite suplimentar două camere de alăptare mobile, pe lângă sala existentă de așteptare rezervată mamelor și bebelușilor."
Potrivit estimărilor, numărul călătoriilor în perioada de transport pentru Sărbătoarea Primăverii 2020 va ajunge la trei miliarde, din care aproape 2,5 miliarde pe cale rutieră, 440 milioane pe cale feroviară, 79 milioane cu avionul și 45 milioane pe apă. Ponderea călătoriilor pe căile ferate de mare viteză, cu avionul și cu mașina particulară sunt în creștere. Secretarul general adjunct al Comitetului de Stat pentru Dezvoltare și Reformă, Zhao Chenxin, a susținut că departamentele de resort își vor perfecționa și mai mult serviciile pentru ca deplasările oamenilor în perioada Sărbătorii Primăverii să fie tot mai uşoare şi plăcute.
"Autoritățile de căi ferate promovează pe scară largă biletele electronice de tren, aplică sistemul de comandă alternativă. Acoperirea autostrăzilor cu sistemul de taxare ETC este tot mai mare. Administrația Aviației Civile a sporit serviciile pentru autoservire și călătorii fără hârtie. Numeroși oameni beneficiază deja de facilități precum rezervarea de bilete prin telefonul mobil și check-in prin recunoaștere facială. Mai mult, la nivel național, numărul gărilor cu facilități pentru schimbarea mijloacelor de transport a ajuns la 70, iar în 13 gări precum gara Beijing Nan se aplică controlul de securitate pentru sistemul de metrouri, valabil și pentru sistemul de transport feroviar. De asemenea, autoritățile din diferite regiuni depun eforturi pentru intensificarea conexiunii diferitelor mijloace de transport, în avantajul deplasării oamenilor."