Directorul Biroului Poștal de Stat, Ma Junsheng, a anunțat recent, la Beijing, că în cei 70 de ani de la proclamarea Republicii Populare Chineze, volumul serviciilor poștale în China a crescut de 7.700 de ori, iar accesibilitatea și echilibrul între regiuni a serviciilor poștale au fost îmbunătățite tot mai mult. Astfel, rata de acoperire a rețelelor de curierat rapid în zonele rurale a depășit 95%, aproape toate satele administrative având acces la acestea. La nivel național, au fost formate în linii generale rețele de servicii poștale moderne și de curierat rapid care leagă mediul urban și rural, China și restul lumii.
Serviciile poștale în China au totalizat în 2018 peste 1.200 miliarde de yuani, față de 160 milioane de yuani în 1949. La capitolul curierat rapid, numărul de colete a crescut de la 1,5 milioane în anii 80, la peste 50 miliarde, anual cu peste 50% mai mult. Directorul Biroului Poștal de Stat, Ma Junsheng:
"China a devenit o piață emergentă de livrare în lume, care înregistrează cel mai mare ritm de dezvoltare și cea mai mare vitalitate. Numărul de colete EMS din China depășește totalul din SUA, Japonia și Uniunea Europeană. Contribuția Chinei la creșterea la nivel mondial este peste 50%. China este motor și stabilizator al industriei serviciilor poștale din lume."
În prezent, în China este bine asigurată accesibilitatea, dar și dezvoltarea echilibrată a serviciilor poștale. Rețelele de expediere rapidă acoperă peste 95% din zonele rurale. Numărul clienților de servicii poștale depășește 100 miliarde pe an. Serviciile poștale au sprijinit derularea de cumpărături online în valoare de peste 7.000 miliarde de yuani. De asemenea, au promovat aprovizionarea cu produse agricole în mediul urban și cu produse industriale în mediul rural în valoare de peste 700 miliarde de yuani. Și în felul acesta au fost create, anual, peste 200.000 de locuri de muncă.
În urma edificării de mare amploare timp de șapte decenii, în China au fost create rețele de servicii poștale moderne și de curierat rapid, fiind valorificate modalități multiple de transport, pe cale aeriană, feroviară și rutieră. Anul trecut, au fost construite încă 230 parcuri de logistică cu servicii poștale și curierat rapid, în cadrul cărora funcționează 275.000 de stații de servicii.
Pe de altă parte, a crescut considerabil nivelul de aplicare a descoperirilor tehnico-științifice în industria serviciilor poștale. Anul trecut, în China au fost construite peste 200 de centre de distribuire inteligente, rata de utilizare a mandatelor poștale electronice a depășit 96%, tehnologiile avansate precum Big Data, Cloud Computering, Internetul Obiectelor și Inteligența Artificială(AI) au fost aplicate în mod accelerat. Directorul Biroului Poștal de Stat, Ma Junsheng, a afirmat că în etapa următoare, autoritățile de resort vor acționa pentru prezența în sate a serviciilor de curierat rapid, pentru soluționarea problemei "ultimului kilometru".
„Prezența în sate a serviciilor de expediere rapidă va fi promovată prin extinderea serviciilor companiilor de curierat rapid, printr-o mai bună coordonare în exploatarea sistemului de transport în comun din mediul rural și prin cooperarea dintre companiile de curierat rapid și instituțiile poștale. Se urmărește soluționarea problemei în trei ani. Cu îmbunătățirea serviciilor de curierat rapid în sate, produsele agricole ajung vor fi usor accesibile pentru orășeni."
În prezent, China întreține legături poștale cu peste 200 de țări și regiuni din lume. Odată cu globalizarea economică, serviciile transfrontaliere de curierat rapid au înregistrat o creștere continuă. Directorul Biroului Poștal de Stat, Ma Junsheng, a susținut că firmele chineze profilate pe expediere rapidă vor accelera construcția de rețele de servicii în țările și regiunile importante.
„Pentru a răspunde nevoilor agenților de comerț electronic transfrontalier de a-și dezvolta afacerile peste hotare, ne vom orienta mai întâi spre piața regiunii Asia de Sud-Est și apoi din Europa, SUA, Japonia, Coreea de Sud, spre piețele emergente și din țările și regiunile implicate în construcția inițiativei 'O centură, un drum'. Companiile de servicii poștale vor fi sprijinite să-și extindă canalele comerciale, să adopte modelul funcționării pe făgaș dublu și să crească capacitate de adaptare. Dorim ca prin intensificarea cooperării internaționale să fie constituite rețele internaționale de livrare și logistică în care riscurile pot fi ținute sub control și care să fie sigure și larg accesibile. "