Procesul dezvoltării Internetului Industrial din China a depăşit etapa de popularizare a conceptului şi a intrat în cea de implementare, a declarat, în 21 februarie la Beijing, Miao Wei, ministrul chinez al Industriei şi Informatizării. În viitor, China va consolida sistemul de inovare şi întărirea capacităţii în domeniu. De asemenea, va aprofunda cooperarea internaţională şi va extinde spaţiul de dezvoltare, spune ministrul.
În momentul de faţă, dezvoltarea Internetului Industrial se află în etapa în care tehnologiile cruciale apar cu un ritm accelerat, temeliile sistemului sunt tot mai stabile, tot mai multe aplicaţii pentru aceste platforme sunt prezentate. Un „sistem ecologic" pentru creşterea acestui sector a devenit treptat sigur.
În cadrul ceremoniei de deschidere a Summitului Internetului Industrial 2019, care a avut loc în 21 februarie, ministrul chinez al Industriei şi Informatizării, Miao Wei, a arătat că dezvoltarea acestui sector în China a intrat în etapa practică, ulterioră perioadei de promovare a conceptului. Strategiile, planificările şi orientările, politicile de suport şi practicile de inovare tehnologică joacă un rol integrat în dezvoltarea sectorului. În acelaşi timp, tot mai multe aplicaţii pentru Internetul Industrial sunt prezentate. Miao Wei spune:
„Internetul Industrial este utilizat în industria petrolieră, chimică, siderurgică, metalurgică, energetică, aparate casnice electronice, îmbrăcăminte, maşini-unelte etc. Noile moduri şi configuraţii, cum ar fi coordonarea pe bază de reţea, producţiile asociate cu servicii, fabricarea la comandă individuală şi altele se formează continuu, ceea ce au ajutat la creşterea calitativă şi eficientă a companiilor şi stimulează fără încetare înfiinţarea noilor puncte de creştere."
Datele arată că există în China peste 50 de platforme de Internet Industrial cu influenţe pentru diferite sectoare. Dintre acestea, platformele importante sunt conectate, în medie, la 590.000 de aparate. Rezultatele inovative făcute în domeniul aplicaţiilor industriale accelerează în acelaşi timp. De pildă, Corporaţia Ştiinţei şi Industriei Aeronautice din China (CASI) a dat publicităţii, în iunie 2017, platforma INDICS pentru Internet Industrial, care este destinată promovării manufacturii inteligente, Big-data industrială, securităţii cibernetice şi informaţionale, serviciilor de platformă şi aşa mai departe.
Conform lui Li Xuemei, preşedintele companiei responsabile pentru INDICS, sub egida CASI, platforma INDICS este dotată cu toate condiţiile fundamentale pentru oferirea de servicii de reţea industrială pentru diverse state la nivel mondial.
„Oferim servicii în şapte limbi, pentru a promova această platformă pe plan mondial. Până acum, companii din peste două sute de ţări s-au înregistrat pe platformă, inclusiv proiectele din ţările situate pe traseul „O centură, un drum". Noi lucrăm în momentul de faţă la un proiect, este vorba despre un lanț de producţie flexibil online şi offline, care a trecut procesul de acceptare susţinut de Ministerul Industriei şi Informatizării. Acest proiect este realizat în colaborare cu firma Siemens. Proiectul „Industria 4.0 cu adevărat" pe care îl promovează compania Siemens la nivel global, este chiar această platformă."
Analiştii din domeniu estimează că în cursul anului 2019, dezvoltarea Internetului Industrial din China va deveni mai specializată şi mai direcţională, prin care vor fi dezvoltate platformele diversificate pentru producţia manufacturieră, piese auto, produse alimentare, industria uşoară etc. Vor fi mai multe moduri de dezvoltare precum mentenanţă la distanţă, producție la comandă individuală, producţie coordonată etc.
Despre perspectivele domeniului, ministrul Industriei şi Informatizării, Miao Wei, a arătat că statul chinez va consolida construcţia sistemului şi a capacităţii de inovare, va accelera conectarea aparatelor industriale importante şi a companiilor cu platformele de Cloud. Autorităţile chineze vor încuraja pregătirea firmelor furnizoare de soluţii integrate şi a societăţilor de platformă, demarând selecţiile pentru platformele trans-domeniale, promovând aplicaţiile prin demonstraţii pilot.
Construcţia Internetului Industrial necesită aprofundarea cooperării internaţionale, în scopul extinderii spaţiului de dezvoltare, a subliniat Miao Wei.
„Trebuie să insistăm într-o dezvoltare incluzivă. Vom continua să consolidăm schimburile şi experiențele între state şi companii. Vom stabili şi perfecţiona sistemul de cooperare internaţională cu multiple nivele, în vederea construcţiei unui mediu amplu pentru dezvoltarea Internetului Industrial care beneficiază de o coordonare globală şi care integrează avantajele altora."