Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Informații despre băile la picioare cu apă caldă (I)
2019-01-10 10:13:25 cri-1

În tălpi sunt multe puncte care au o strânsă legătură cu organele vitale. Astfel, băile la picioare cu apă caldă pot stimula eficient respectivele puncte, favorizând o bună funcționare a organismului.

Mai întâi, vă prezint câteva informații despre vasele sangvine la nivelul membrelor inferioare. Sângele din artere pornește din inima și aduce oxigenul și nutriții până în picioare. Prin vasele capilare sângele transportă metaboliții la inimă. În situația dilatării arteriale, fluxul de sânge cu nutriții va crește.

În timpul băii la picioare cu apă caldă temperatura membrelor crește, fapt ce determină dilatarea arterelor, în special a vaselor de sânge de la nivelul pielii. Conform medicinii tradiționale chineze, de la gleznă în jos, sunt 66 puncte de acupunctură. La fel ca aplicarea de moxibustie la aceste puncte de acupunctură, băile la picioare stimulează circulația sângelui, contribuind la încălzirea viscerelor și prevenirea bolilor.

Cu toate acestea, baia la picioare cu apă caldă nu e un remediu miraculos. Pe de o parte, este imposibil să fie tratate bolile prin acest procedeu. Circulația parțială în timp scurt provocată de baia de picioare în apă caldă nu poate exercita mari influențe asupra circulației sistematice și nici nu poate afecta temperatura centrală a corpului, așa cum favorizează baia sau dușul. Pe de altă parte, efectul băii la picioare în apă caldă pentru stimularea somnului diferă de la caz la caz. Pentru oamenii sănătoși, o baie la picioare scurtă și cu temperatura apei relativ scăzută este benefică pentru somn, însă nu are efecte vizibile pentru vârstnici și persoanele cu probleme de somn. O baie la picioare în apă foarte caldă și de durată va crește simultan temperatura periferică și cea centrală a corpului și poate avea efecte negative asupra somnului.

Baia la picioare trebuie să se facă în mod corect, altfel ar putea determina unele probleme.

În timpul băii, dilatarea vaselor sangvine la nivelul picioarelor va duce la creșterea fluxului de sânge și reducerea celui la inimă și creier.

Spre exemplu, in cazul copiilor baie la picioare în apă caldă poate afecta funcțiile nervilor și vasele sangvine la picioarele. Mai ales că ligamentele se destind, fapt care defavorizează formarea arcului piciorului și pe timp îndelungat copii pot suferi de platfus.

Dacă pacienții cu ciuperca piciorului sau alte boli cutanate fac baie în apă caldă, mâncărimea va fi mai puternică și ar putea apărea bășici sau infecții bacteriene secundare.

Pentru bolnavii de varice, creșterea temperaturii va duce la creșterea fluxului de sânge parțial, agravând sarcina întoarcerii sângelui la inimă. Pe timpul băii arterele la nivelul membrelor inferioare se dilatează, fapt care determină aducerea sângelui în această zonă, însă capacitatea de întoarcere a sângelui este precară.

Pentru pacienții cu boli de circulație, baia la picioare în apă caldă va agrava hiperemia venoasă. În plus, aceasta ar putea determina spargerea vaselor capilare, formându-se puncte de sânge pe piele. În timp îndelungat poate apărea pigmentarea și culoarea pielii gambelor se poate înnegri. Acest tip de baie nu este recomandat bolnavilor cu tromboză venoasă care iau anticoagulante.

Din cauza hiperglicemiei, diabeticii pot suferi de modificări patologice ale vaselor sangvine și a nervilor la membrele inferioare. Modificările patologice nervoase la nivelul picioarelor ar determina amorțeală, slăbirea simțurilor și în unele cazuri poate determina senzația de rece la picioare. Odată ce există modificări patologice nervoase vor apărea dureri. În procesul băii la picioare în apă caldă, e posibil ca diabeticii să nu simtă temperatura apei și pot suferi de arsuri. Acestea pot provoca bășici în urmă cărora se pot infecta, pot apărea supurații și poate duce chiar până la amputarea membrului afectat. Trebuie acordată o atenție sporită.

Dragi prieteni, atât pentru astăzi. În ediția următoare a rubricii Știință, învățământ, sănătate vom continua cu alte informații despre băile la picioare în apă caldă. Realizatoarea și prezentatoarea Yang Ying vă mulțumește pentru atenție și vă dorește multă sănătate! La revedere!

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China