Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Beneficiile transpiraţiei zilnice(I)
2018-07-09 09:37:06 cri-1

Multe persoane preferă să stea, vara, o zi întreagă într-o cameră cu aerul condiționat pornit şi, astfel, în sezonul în care ar trebui să transpire, ele nu fac acest lucru. Unele persoane folosesc antiperspirant împotriva transpirației excesive. Acest lucru este, de fapt, împotriva legilor fiziologice ale corpului uman. Dacă transpirați prea puțin, este mai ușor să vă răciţi, să faceţi reumatism, să suferiţi de insomnie, iar pericolul apariţiei hipertensiunii arteriale și a altor boli cronice va crește de câteva ori. De aceea, este sănătos să transpirați mai mult în zilele calde.

Iată câteva beneficii ale transpirației.

1. Detoxifiere și prevenirea cancerului

Transpirația constituie metoda cea mai bună de detoxifiere și prevenire a cancerului. Rezultatele multor cercetări arată că sudoarea este o cale importantă de evacuare a substanțelor dăunătoare precum arsen, cadmiu, plumb, mercur. În sudoare, concentrația de metale grele este la fel de mare sau mai mare decât cea din urină.

De pildă, procentul apariţiei cancerului în rândul maratoniştilor este foarte mic, deoarece elementele strâns legate de cancer precum plumb, mercur, arsen din corpul lor sunt eliminate împreună cu sudoarea. Când un maratonist aleargă, concentrația plumbului din sudoarea lui este de 20 de ori mai mare decât cea a oamenilor obișnuiți. Aceste concluzii arată că transpirația ajută eficient la detoxifiere și prevenirea cancerului.

2. Cosmetică

Prin transpirație pot fi eliminate toxinele care blochează porii, reducând acneea și coșurile de pe piele. Multe persoane sunt tulburate de problema coșurilor de pe față și spate. Acest lucru este determinat de faptul că porii sunt blocați. De aceea, vara este indicat să faceți mult sport şi să transpirați. Apoi, pielea va deveni mai fină și coșurile vor dispărea.

3. Reducerea grăsimii și prevenirea bolilor cronice

Transpirația poate cheltui energia excesivă a corpului, contribuind la stimularea descompunerii grăsimii, fiind benefică reducerii în greutate. Dacă grăsimea din corp se reduce, în mod firesc hipertensiunea arterială, hiperlipidemia și alte boli cronice precum și bolile cardiovasculare pot fi prevenite sau ameliorate.

Celulele sunt mai active vara. Dacă faceți sport și transpirați în mod firesc, eficiența în scăderea greutății corporale, îmbunătățirea stării sănătății și prevenirea bolilor cronice este dublă.

4. Creșterea imunității

Cea mai bună metodă pentru creșterea imunității este transpirația. În sudoare există peptidă antimicrobiană care poate rezista eficient la virusuri, bacterii și fungi. Ca atare, transpirația este benefică creşterii imunității și a rezistenței împotriva bacteriilor și a virusurilor. Dacă insistați să faceți cinci zile sport pe săptămână, în fiecare zi 30-45 minute și transpirați puțin, după o perioadă de timp, imunitatea dumneavoastră va crește vizibil.

5. Stimularea digestiei

Vara, se întâmplă adeseori, să scadă pofta de mâncare și digestia să fie dificilă. În astfel de momente, metoda cea mai bună pentru stimularea digestiei este transpirația prin sport. Atunci când transpirați, metabolismul întregului corp se accelerează, stimulându-se mișcările peristaltice ale intestinelor și digestia. În plus, transpirația ajută mult la îmbunătățirea constipaţiei.

6. Întărirea memoriei

Transpirația face ca celulele corpului să se afle într-o stare viguroasă, fapt benefic concentrării atenției, creșterii memoriei și înviorării creierului. În plus, rezultatele unor cercetări dovedesc că transpirația prin sport va produce influențe pozitive asupra creierului și va îmbunătăți vizibil memoria și atenția omului.

7. Stabilizarea tensiunii arteriale

Transpirația după sport stimulează dilatarea vaselor capilare, accelerează circulația sangvină și creșterea elasticității pereților vaselor sangvine, ajutând astfel la scăderea tensiunii arteriale. De asemenea, accelerarea circulației sangvine este favorabilă reajustării sistemului digestiv și a celui nervos. Ca atare, pentru prevenirea hipertensiunii arteriale, în afară de dietă, transpirația este calea cea mai eficientă.

Dragi prieteni, în ediția următoare a rubricii Știință, învățământ, sănătate, vom continua să vorbim despre beneficiile transpirației. Ediția de astăzi a rubricii se încheie aici. Realizatoarea și prezentatoarea Yang Ying vă mulțumește pentru atenție și vă dorește toate cele bune! La revedere!

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China