Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Propunerile membrilor forului consultativ al Chinei privind economia
2018-03-22 16:29:57 cri-1

Mai mulţi membri şi delegaţi la sesiunile celor două foruri legislative ale Chinei, derulate la Beijing, au prezentat propuneri cu privire la dezvoltarea unei economii calitative. În minutele următoare, vă invit să urmăriţi un reportaj detaliat pe această temă.

Situaţia şi perspectiva economică a Chinei stârneşte permanent interesele multor oameni din ţară şi străinătate, fiind totodată subiectul central al sesiunilor celor două foruri legislative. În cadrul conferinţei de presă susţinută în 8 martie, membru al Conferinţei Consultative Politice Populare din China (CPPCC) şi vicepreşedintele Federaţiei de Industrie şi Comerţ din Întreaga Chină, Qian Yingyi, a arătat că transformarea de la o dezvoltare rapidă la una calitativă este strategică. Autorităţile chineze au stabilit o ţintă de 6,5% a creşterii economice pentru anul în curs, cu 0,4 procente mai scăzută decât cea de anul trecut. Această ţintă va lăsa mai mult spaţiu pentru transformare. Unele provincii chineze au retrogradat, de asemenea, obiectivele de creştere, ceea ce constituie un semnal important, potrivit lui Qian.

„Din punctul de vedere al autorităţilor locale, peste zece provincii au ajustat în jos ţinta creşterii economice. Eu prefer să spun că este o schimbare a modalităţii autorităţilor locale privind dezvoltarea economică. Schimbarea aceasta este semnificativă, este un semnal important, pentru că nu este un lucru uşor. Ştim că au fost promovate, timp de 20 de ani, transformarea modului de dezvoltare, creşterea eficienţei, creşterea intensivă. O perioadă lungă de timp, autorităţile locale au urmărit doar ritmul creşterii economice, fără să acorde atenţie calităţii acesteia. De data aceasta putem spune că am aflat dorinţa lor de a se schimba în această privinţă."

Qian Yingyi a subliniat că deşi ţinta stabilită are un nivel mai scăzut, presiunile şi provocările nu sunt deloc mai mici.

„Pentru că dezvoltarea calitativă nu este simplă precum ritmul creşterii Produsului Intern Brut, aceasta nu poate fi măsurată uşor cu un singur standard. Provocările sunt mari."

În ultima perioadă, problema datoriilor guvernului şi întreprinderilor au atras atenţia, aceasta fiind o temă de dezbateri şi subiect de presă. Yang Weimin, membru al forului suprem consultativ şi directorul adjunct al Grupului central de conducere pentru afaceri fiscale şi economice a confirmat că există această problemă, dar că datoriile guvernului central sunt stabile, iar cele ale autorităţilor locale sunt relativ stabile.

„În problema datoriilor guvernamentale, datoriile ascunse ale autorităţilor locale sunt cel mai important aspect. În ultimii ani, după ce noua lege privind bugetul a fost adoptată, unele autorităţi locale au încercat să obţină împrumuturi prin diverse metode. Guvernul central este conştient de această chestiune, derulând o serie de măsuri în acest sens. Pe de-o parte, controlăm creşterea datoriilor ascunse, pe de altă parte, introducem unele măsuri pentru eliminarea datoriilor existente."

Despre datoriile locuitorilor, Yang este de părere că acestea au arătat, în ultima perioadă, o tendinţă de creştere rapidă, care trebuie să fie controlată prin suprimarea bulelor pe piaţa imobiliară. Totodată, problema datoriilor întreprinderilor, în special ale celor de stat trebuie să fie rezolvată. Yang a precizat că departamentele guvernamentale vor întocmi şi vor adopta măsuri pentru controlul acestora.

China a înregistrat, anul trecut, rezultate bogate în cooperarea privind capacitatea de producţie peste hotare. Datele arată că nivelul creşterii investiţiilor în străinătate s-a menţinut la unul ridicat anul trecut, volumul acestora ajungând la 124 miliarde de dolari americani, proiectele externe de antrepriză au crescut cu 8%. Mai mult, construcţiile în zonele de cooperare comercială peste hotare au înregistrat progrese evidente, numărul zonelor aflate în curs de construcţie şi construite fiind de aproape o sută.

Despre promovarea formatului nou de deschidere completă, membru al forului suprem consultativ şi preşedintele Băncii de Importuri şi Exporturi din China, Hu Xiaolian, a afirmat că statul chinez va amplifica deschiderea spre exterior pe parcursul acestui an, beneficiind de platforma „O centură, un drum", facilitarea continuă a comerţului şi liberalizarea acestuia, precum şi stimularea investiţiilor peste hotare.

„Putem crea o reţea care să acopere comerţul, investiţiile, producţia şi serviciile, să combine economia Chinei cu cea globală, în mod mai strâns, să combine piaţa Chinei cu cea mondială. Nu numai economia Chinei va consemna o dezvoltare mai bună şi calitativă, aceasta va juca un rol pozitiv în dezvoltarea economică mondială."

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China