Prefectura Dushan, situată în sudul provinciei chineze Guizhou, are un climat propice creșterii arborilor de ceai. Aici, terenurile vaste în terasă, plantate cu ceai, nu doar că oferă peisaje naturale frumoase, dar sunt și surse pentru veniturile localnicilor. Vreme îndelungată, sătenii s-au ocupat de culegerea și prelucrarea manuală a ceaiului. În ultimii ani, cererea tot mai mare pe piață și lipsa forței de muncă au generat dificultăți în producția de ceai. La solicitarea populației, autoritățile regionale din Dushan au introdus o companie modernă profilată pe ceai pentru creșterea veniturilor țăranilor printr-o gestionare intensivă, creând din terenurile de ceai o cale de îmbogățire.
Despre procesul de producție a ceaiului din trecut, Wei Shichao, secretarul comitetului de partid din satul Zilinshan, comuna Yingshan, prefectura Dushan, spune:
"Satul nostru este un sătuc de munte, cu mai puțin de 400 de locuitori. Tradiționala meserie de culegere a ceaiului constituie sursa principală a veniturilor. Pentru că producem ceai de bună calitate, oamenii vin și cumpără. Pentru a arăta originalitatea produselor, mulți săteni își expun buletinul de identitate la vânzarea de ceai, ca dovadă că sunt din localitatea Dushan."
Însă, dezvoltarea accelerată a pieței ceaiului și lipsa forței de muncă în urma plecării tinerilor din ținutul natal a afectat viața oamenilor care trăiesc din culegerea și prelucrarea manuală a ceaiului. Ceaiul prelucrat de locuitorii în vârstă și copiii rămași în sate nu mai poate satisface cererea de pe piață. Secretarul comitetului de partid, Wei:
"Odinioară, fiecare gospodărie țărănească îşi administra singură terenurile de ceai. Mai târziu, mulți tineri au plecat să muncească în alte părți ale țării, dar aceste familii nu mai au suficientă forţă de muncă la culegerea de ceai și, în consecinţă, nici venituri. Mai mult, cumpărătorii vor ca produsele să aibă un ambalaj frumos, însă ceaiul prelucrat manual de cei în vârstă și copii lasă de dorit. De asemenea, munca particulară este lipsită de norme profesionale şi nici nu are o capacitate mare de producție. Noi ne dorim o dezvoltare puternică şi de aceea am cerut autorităților regionale să ne ajute să găsim o companie de specialitate."
La solicitarea sătenilor, prin negocieri, autoritățile regionale au adus Compania Xingui, o companie privată de ceai. Aceasta, adoptând un management intensiv, a adunat terenurile și le-a administrat. La început, sătenii au avut îndoieli, fiind îngrijorați că, dacă își transferă terenurile de ceai companiei, ei nu vor mai avea venituri. Atunci, secretarul Wei, în vârstă de aproape 60 de ani, a acționat primul.
"După transferul terenurilor, primim o arendă de 500 de yuani pe an pe un mu (15 mu fac un hectar). Apoi, primim dividende ale companiei. Veniturile nu sunt mai puține ca înainte. Pe de altă parte, avem mai puține cheltuieli. Înainte, trebuia să cumpărăm pesticide și îngrășăminte, iar acum toate acestea sunt responsabilitatea companiei. Anul acesta, primul după transferul terenurilor, veniturile noastre au crescut cu aproape 30%."
Urmând exemplul lui Wei, sătenii şi-au predat pe rând terenurile companiei Xingui. În felul acesta, a fost soluționată problema lipsei de forță de muncă în unele familii, fiind asigurate veniturile fundamentale ale țăranilor. Pe de altă parte, Compania Xingui oferă și locuri de muncă sătenilor. Liu Yujin, manager al companiei Xingui:
"Acum, după ce sătenii și-au transferat terenurile la noi, îi angajăm în activitățile manageriale, cu un salariu între 1500 și 2000 yuani pe lună. Aplicăm sistemul de responsabilități. Acordăm 5% din veniturile realizate pe unitate de terenuri familiilor de țărani."
Printr-o administrare intensivă și un proces sistematic de producție, veniturile sătenilor au devenit stabile și previzibile, chiar și cu venituri suplimentare. Sătenii muncesc cu un interes sporit. Din nou, secretarul de partid, Wei:
"Acum nu suntem îngrijorați de vânzarea ceaiurilor. Compania ne asigură veniturile. Veniturile previzibile ne fac să trăim liniștiți. Mai mult, prin muncă din proprie inițiativă putem realiza și venituri suplimentare."
Pentru o dezvoltare durabilă a industriei ceaiului, Compania Xingui a optat pentru aplicarea standardelor UE privind produsele organice de ceai. Managerul Liu:
"Canalele noastre de vânzare țintesc companiile din țară și grupurile de locuitori high-terminal din străinătate. Clienții vor cu siguranță produse care ating standarde tot mai înalte, pe când, în acest domeniu, cele mai exigente standarde sunt cele UE."
Odată cu dezvoltarea societății și a economiei, consumatorii caută produse de calitate superioară. Industria ceaiului din localitatea Dushan se transformă de la un management extensiv într-unul intensiv. Sub îndrumarea autorităților regionale, compania Xingui a deschis o cale de îmbogățire pentru locuitorii zonei.