Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Nou punct de pornire în protecția mediului din Kekexili
2017-09-26 10:24:44 cri-1
Obiectivul Kekexili din provincia chineză Qinghai a fost inclus, recent, în "Lista patrimoniului mondial", în cadrul celei de-a 41-a sesiuni a Comisiei UNESCO pentru patrimoniu mondial. Astfel, numărul obiectivelor chineze de patrimoniu mondial a ajuns la 52, cifra plasând China pe locul doi la nivel mondial. Reușita candidaturii a adus noi oportunități dar și provocări protecției mediului din Kekexili.

Ținutul Kekexili, situat în nord-estul podișului Qinghai-Tibet, se găsește pe teritoriul prefecturilor Zhiduo și Qumalai din districtul autonom Yushu al etniei tibetane din provincia Qinghai. Cu o suprafață totală de 60.300 kilometri pătrați, teritoriul este în majoritatea sa nepopulat. Aici, traseul Sanjiangyuan - Kekexili reprezintă cel mai bine protejat itinerar al migrației antilopelor tibetane.

Puful de antilopă constituie materia primă pentru fabricarea șalurilor de lux Shahtoosh. În anii '90 ai secolului trecut, în zonă au fost înregistrate grave fenomene de braconaj la antilopele tibetane, numărul acestora ajungând la mai puțin de 20.000. Datorită eforturilor de combatere, cazurile de braconaj s-au redus, specia fiind salvată și reechilibrată. Directorul Administrației Rezervației Naturale Kekexili de importanță națională, Bu Zhou:

(Sunet 1)

"Membrii principali de patrulare îndeplinesc misiuni de croazieră o dată pe lună. Când sunt misiuni importante, pleacă de peste 18 ori pe an în patrulare. Mai mult, toate stațiile de pază au misiuni de patrulare, peste 400 de patrulări pe an și de fiecare dată pe durata a aproape șapte zile. Sarcinile principale sunt verificarea existenței sau nu a activităților de braconaj sau de exploatare ilicită de minereuri."

Datele de monitorizare arată că numărul antilopelor din Kekexili și împrejurimile acesteia se apropie de 60.000 de exemplare, rezervația Kekexili devenind un adevărat "regat al animalelor".

Lacul Zhuonai este "o mare maternitate" pentru antilopele tibetane. Vara, vin rând pe rând din rezervațiile naturale Sanjiangyuan din Qinghai, Qiangtang din Tibet și Munții A-erh-chin din Xinjiang pentru a naște. Însă, din cauza încălzirii climatului la nivel global, Lacul Zhuonai întâmpină problema spargerii digului și scurgerii apei. Drept consecință, nu doar că a fost afectată nașterea puilor de antilopă, dar poate conduce şi la deșertificarea stepei. Bu Zhou spune:

(Sunet 2)

"Încălzirea climatului global a avut impact şi asupra acestei regiuni. Linia de zăpadă crește, ghețarul se topește, pământurile înghețate sunt în topire accentuată. În aceste condiții s-au întâmplat cazuri de spargere a digului Lacului Zhuonai."

Încălzirea climatică globală constituie cea mai mare provocare în cadrul eforturilor de protecție a mediului din Kekexili. Shang Shaoyan, director adjunct al Departamentului pentru Locuințe și Construcții Urbane-Rurale din provincia Qinghai, a anunțat că în viitor se va acționa pentru valorificarea mijloacelor tehnico-științifice avansate în monitorizarea și supravegherea climatului, ecologiei și mediului din Kekexili, în toate direcţiile.

(Sunet 3)

"Vom perfecționa sistemul de monitorizare și supraveghere, vom înființa rațional stații de monitorizare și testare, pentru a presta servicii dinamice permanente, după normele obiectivelor de patrimoniu mondial natural. În același timp, vom majora alocațiile pentru valorificarea mai multor mijloace aeriene și spațiale de teledetecție, crescând nivelul și randamentul de monitorizare și gestionare a obiectivului Kekexili."

Rezervația Kekexili face parte din Parcul Național Sanjiangyuan. Regiunea Sanjiangyuan reprezintă originea fluviilor Yangzi, Galben și Lancang. Aceste trei fluvii străbat peste 20 de provincii din China, cu 66% din teritoriul țării, asigură anual peste 60 miliarde de metri cubi de apă curată regiunilor situate pe cursurile inferioare ale acestora, regiunea fiind supranumită "Turnul de apă" al Chinei. Rolul acestei regiuni în reglarea climatului din regiunile limitrofe este neglijabil, arată directorul Institutului de Studii Biologice din cadrul Academiei Chineze de Științe, Zhao Xinquan.

(Sunet 4)

"Protecția mediului din Kekexili și valorificarea funcțiilor ecologice ale acestuia sunt importante pentru bazinul din cursul inferior. Mai mult, sistemul ecologic are funcțiile de stabilizare a carbonului și reglare a climei. Podișul Qinghai-Tibet este sensibil la climat, fiind numit zona premergătoare sau de demarare a climatului. Influențele schimbărilor climatice asupra sistemului ecologic pot fi sesizate mai întâi pe podișul Qinghai - Tibet, acesta având rolul de alarmă pentru alte sisteme ecologice și alte regiuni."

Activitățile de protecție a diversității biologice din Kekexili au dat rezultate fructuoase, numărul de animale fiind în creștere. În etapa următoare se impun activități de documentare privind capacitatea de suport a mediului din regiune. Din nou, directorul Zhao Xinquan:

(Sunet 5)

"Printre altele, o temă importantă este clarificarea capacității de suport a stepei și a mediului din această regiune."

Ca obiectiv de patrimoniu mondial, eforturile de protecție a mediului din Kekexili întâmpină oportunități și provocări noi, a susținut viceguvernatorul provinciei Qinghai, Han Jianhua:

(Sunet 6)

"Succesul de astăzi sugerează o responsabilitate. Avem de-a face cu noi criterii, noi șanse, dar și cu noi obligații. Ne vom angaja în protecția mediului ecologic din Kekexili în strictă conformitate cu cerințele "Convenției privind protecția patrimoniului mondial cultural și natural", la fel cum ne îngrijim de ochii şi pielea noastră."

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China