Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Parcul Internaţional al Academicienilor din Qingdao şi ambiţia sa
2017-05-03 15:00:11 cri-1
Parcul Internaţional al Academicienilor din oraşul Qingdao este o zonă cu o suprafaţă de aproximativ 5,8 ha, în care există 26 clădiri şi trei blocuri înalte de birouri, amplasat lângă Parcul Expoziţiilor Mondiale şi Universitatea de Studii a Oceanului din China. Peste 30 de oameni de ştiinţă renumiţi din ţară şi străinătate, inclusiv academicianul şi „Tatăl orezului hibrid", Yuan Longping, au demarat proiecte cu cele mai avansate cercetări în acest parc, construit sub coordonarea districtului Licang al primăriei Qingdao.

Secretarul de partid al districtului Licang şi unul dintre iniţiatori, Wang Xijing, a spus că districtul se poate dezvolta numai în acest mod, cu un personal calificat şi prin creativitate.

„Istoria oraşului Qingdao este legată de port. Acesta a obţinut realizări datorită transportului de marfă, dar nu mai putem repeta asta. Vom prospera, acum, prin persoane. Ce fel de persoane? Districtul Licang poate reuşi numai cu persoane calificate, aşa cum spune un proverb chinezesc - Nimereşti ţinta din mijloc când o vizezi pe cea de sus; nimereşti ţinta de jos când o vizezi pe cea de mijloc."

Odată ce ideea a fost susţinută de departamentele guvernamentale de la diferite niveluri, districtul Licang a lansat proiectul Parcului Internaţional al Academicienilor, prezentând mai multe măsuri favorabile pentru a atrage persoane calificate, în urma unor cercetări şi analize prudente. Măsurile favorabile includ oferirea de capital în valoare maximă de 100 milioane de yuani pentru un proiect ştiinţific corespunzător, asigurarea de spaţii de birouri şi chirie pe o perioadă de cinci ani. În plus, parcul asigură fonduri de cel mult 10 milioane de yuani academicianului şi echipei sale, pentru a atrage persoane calificate în domeniu. Wang Xijing spune:

„Aici la noi, cel mai mare sprijin oferit de parc poate ajunge la 100 milioane de yuani pentru un proiect, iar pentru condiţiile de viaţă, 10 milioane de yuani. Şase milioane pentru trei luni, zece milioane pentru trei până la şase luni."

Comisia de administrare a parcului este responsabilă de misiunea atragerii de persoane. Aceasta a încercat diverse metode pentru stabilirea de legături cu zeci de academicieni chinezi şi străini în doar câteva luni. Directorul Comisiei de administrare, Du Wenjie, spune că negocierile cu aceştia au fost similare proceselor „brain-wash".

„Eu „brain-wash" pe ei despre marketizare şi ei „brain-wash" pe mine despre creativitate şi inovare."

Conform lui Du Wenjie, cu toate că proiectele academicienilor începeau să se stabilească, membrii Comisiei de administrare erau expuşi în faţa mai multor dificultăţi, cum ar fi diferenţele în privinţa regimului social, a drepturilor proprietăţii intelectuale, încrederii religioase, culturii culinare etc.

„În primul rând a fost problema regimului social. Statutul unui academician străin este la fel cu cel al unui academician din China, în care academia este de stat. Un funcţionar de la o academie naţională care doreşte să muncească în China trebuie să obţină acordul instituţiei. De aceea, noi trebuie să negociem cu instituţia în care lucrează, după ce negociem cu el. Foarte complicat. În al doilea rând, acesta nu poate veni singur, fără echipa sa, care este necesară pentru desfăşurarea explorărilor ştiinţifice. Există, totodată, probleme legate de religie, obiceiuri culinare, stiluri de viaţă şi altele."

Pentru a rezolva aceste probleme, Comisia de administrare a solicitat ajutoare speciale profesionale, căutând agenţii de administrare pe piaţa internă care să se ocupe de proiectele parcului. Treptat, au fost găsite căi de înaintare în acest proces.

„Astfel, trei instituţii - Comisia de administrare a Parcului din Licang, echipele de academicieni şi agenţia de administrare profesională au înfiinţat o companie mixtă. Echipele de academicieni sunt acţionari, comisia este un acţionar şi agenţia de administrare este un alt acţionar. La ora actuală, aceasta este o soluţie acceptabilă, prin care ne vom promova rapid pe piaţă, fiindcă avem agenţia care este pricepută la operare, avem platforma guvernamentală şi echipele de cercetare, de la exploatare la industrie, este un drum legat."

În luna septembrie anul trecut, proiectul de cercetare privind un nou medicament pentru bolile sistemului nervos, sub conducerea academicianului canadian, Wang Yutian, a intrat în Parcul Internaţional al Academicienilor din Qingdao. Întrebat despre motivul alegerii locului, fondatorul comun al proiectului, Yan Yi, prezintă:

„Am făcut cercetări în mai multe oraşe şi provincii, inclusiv în Suzhou, Hangzhou, Wenzhou. Imaginea mea este că eficienţa acestui parc este foarte ridicată. Localizarea proiectului nostru necesită timp, realizarea în alte părţi va dura mult timp. Timpul înseamnă bani pentru noi. Un nou medicament trebuie promovat rapid. Concurenţa este intensă. Realizarea proiectului într-o perioada scurtă de timp este un lucru preţios pentru noi."

Prin eforturi depuse necontenit, în mai puţin de un an de la lansare, Parcul Internaţional al Academicienilor a reuşit să atragă peste 30 academicieni cunoscuţi chinezi şi străini, inclusiv pe Yuan Longping, „tatăl orezului hibrid", Wang Yutian, membru al Academiei Regale din Canada, Yuri Mihajlovic, membru al Academiei Naţionale din Ucraina.

Cu toate că au obţinut rezultate bune, Wang Xijing este de părere că acesta este doar primul pas. Parcul Internaţional al Academicienilor va investi, în următorii 5 – 10 ani, pentru ediţiile a doua şi a treia, în scopul de a deveni un motor nou de dezvoltare a economiei regionale.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China