Sectorul curieratului rapid din China a păstrat în 2016 ritm înalt de creştere durabilă, volumul afacerilor depăşind, în premieră, 30 miliarde pachete, potrivit raportului prezentat recent de Administraţia Naţională de Poştă. La ora actuală, volumul afacerilor din sector se menţine pe primul loc la nivel mondial, reprezentând peste 40% din volumul total global, devenind noul motor de creştere pentru piaţa internaţională. În următoarele minute, vă invit să ascultaţi un reportaj detaliat pe această temă.
Indicele dezvoltării sectorului curieratului rapid din China (CEDI) are ca temeiul anul 2010, cuprinzând patru obiecte precum amploarea, calitatea servicii, popularitatea şi trendul evoluţiei. Datele sunt colectate din Administraţia Naţională de Poştă şi Biroul de Statistică din China. Raportul privind CEDI 2016, prezentat recent de către Administraţia de Poştă, se arată că indicele din 2016 a fost de 538,5, în creştere cu 40,8% comparativ cu 2015. Un cercetător din cadrul centrului de cercetări de pe lângă Administraţia de Poştă, Geng Yan, prezintă că indicele CEDI privind amploarea sectorului a fost de 1104,6 în anul trecut, în creştere cu 49,5%.
„Din punctul de vedere al volumului afacerilor, acesta a depăşit, pentru prima dată, în 2016, 30 miliarde, ajungând la 31,2 miliarde pachete, în creştere cu 51,4%, ritmul creşterii fiind pe locul întâi în rândul sectoarelor servicii moderne, devenind astfel o forţă importantă în economia Chinei. Amploarea afacerilor sectorului ocupă în continuare primul loc la nivel mondial, reprezentând peste 40% din volumul mondial, aducând contribuţii de peste 60% în creşterea totală la nivel mondial. China a devenit noul motor pentru întreaga piaţă globală."
Geng Yan arată că volumul zilnic mediu al afacerilor a ajuns la 8.571 pachete, iar maximul fiind de peste 250 milioane pachete, numărul clienţilor fiind de 170 milioane persoane zilnic, ceea ce înseamnă că una dintre opt persoane are nevoie de servicii de curierat rapid în fiecare zi. În plus, veniturile afacerilor cresc rapid de asemenea, ajungând la aproape 400 miliarde yuani în 2016, în creştere cu 43,5% comparativ cu 2015, de şase ori mai înalt decât ritmul creşterii Produsului Intern Brut. În China s-au înfiinţat şase companii mari cu rulajul de peste 30 miliarde yuani şi zece companii cu venituri de peste 10 miliarde yuani.
Calitatea servicii sectorului curierat rapid a crescut de asemenea în 2016, arătând totodată tendinţa îmbunătăţirii menţinute pe an. Potrivit lui Geng Yan, acesta beneficiază de construcţia infrastructurală întărită în 2016.
„Companiile din domeniu, cum ar fi Shentong, Yuantong, Shunfeng, Yunda şi Zhongtong au fost listate la bursă, atrăgând cantitatea considerabilă de capital pentru construcţia infrastructurală a companiilor. Proiectele staţiilor-nod din liniile şi zonele importante sunt pe parcursul construcţiei. În cadrul anului 20 de parcuri industriale de logistică în special pentru sectorul curieratului rapid vor fi construite. Capacitatea de transport aerian se întăreşte în acelaşi timp, fiind 81 avioane de transport cargo intern ţinute de sectorul curieratului rapid. Transportul pe căile ferate cu viteza mare devine de asemenea noul punct de creştere, 1.525 pachete fiind transportate prin căile ferate în perioada „dublu 11 (în jurul 11 noiembrie" 2016. Tehnologiile noi implicate roboţi şi avioane fără pilot sunt adoptate."
Odată cu creşterea sectorului, autorităţile chineze au prezentat măsurile politice de încurajare. Documentul nr. 1 din 2016, publicat la începutul anului, se solicită popularizarea în zonele rurale a curieratului rapid. Companiile din domeniu au promovat măsuri de aplicaţie pentru demararea afacerilor în zonele rurale îndepărtate din ţară. Geng Yan prezintă că popularizarea serviciilor curieratului rapid va stimula transformarea industriilor şi circulaţia produselor agricole, promovând şi egalitatea de consum.
„Odată cu realizarea proiectului de extindere a serviciilor curieratului rapid ale Poştei Naţionale spre vestul ţării, alături de dezvoltarea coordonată a comerţului electronic în zonele rurale, rata acoperirii de serviciile companiilor importante a depăşit 80% până la finalul anului 2016. Comunele din provincia Jiangsu din apropierea metropolei Shanghai sunt inclusive o sută la sută, iar rata acoperirii în centrul şi vestul Chinei a crescut cu 12 procente."
Conform estimărilor raportului, volumul afacerilor sectorului curieratului rapid din China va ajunge, în cadrul anului curent, la 42,3 miliarde pachete, în creştere cu 35% comparativ cu anului trecut. Veniturile sectorului va înregistra 516,5 miliarde yuani, în creştere cu 30% comparativ cu perioada de referinţă.