Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Să folosim corect căştile când ascultăm muzică
2016-09-21 16:15:50 cri-1

Datele realizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că aproximativ 1.100.000.000 de tineri şi adolescenţi din lume se confruntă cu riscul afectării auzului din cauza utilizării nepotrivite a telefonului mobil inteligent, a setului de căşti de sprijin sau a altor dispozitive auxiliare. OMC a făcut analize asupra datelor din ţări cu venituri medii şi mari, care arată că, în rândul persoanelor cu vârste între 12 – 35 de ani, aproape 50% dintre acestea folosesc volumul care îl depăşeşte pe cel de siguranţă pentru sănătate atunci când utilizează dispozitivele audio personale.

Bun găsit, stimaţi ascultători, la o nouă ediţie a rubricii Ştiinţă, Învăţământ şi Sănătate la RCI. La microfon, Li Xin. Dragi prieteni, poate v-aţi obişnuit să ascultaţi melodii la căşti pe drum, poate vă place să ascultaţi la căşti cântece cu volum cât mai ridicat, ca să vă bucuraţi de o atmosferă cât mai vie. Dar ştiţi că acest lucru este periculos pentru sănătatea auzului? Haideţi, dragii mei, să vorbim astăzi despre această temă.

Relatările Televiziunii Centrale din China au arătat că la începutul anului acesta, un băiat în vârstă de 18 ani a fost diagnosticat cu o reducere a auzului din cauza zgomotului. A fost o surpriză neplăcută pentru băiat, gândindu-se că nu a stat într-o atmosferă cu zgomot exagerat. Atunci, care este cauza afectării auzului acestuia? După consultaţia făcută de medic şi discuţiile cu acesta, s-a aflat că băiatului îi place foarte mult să asculte muzică, oriunde şi oricând. Chiar şi într-un loc zgomotos, el asculta melodii la căşti. De fapt, a fost realizată o anchetă prin sondaj în China, pe un eşantion de 3.826 studenţi din diverse universităţi. Rezultatele arată că 3.819 dintre aceştia folosesc setul de căşti, adică un total de 99,8%. De asemenea, între aceşti studenţi, mai mult de 800 dintre ei, aproximativ 20%, folosesc căştile timp de peste 2 ore pe zi. Din nefericire, numărul studenţilor care au avut deja simptomele afectării auzului este de peste 1.000, reprezentând aproape 30%.

Ce cauze au dus la dăunarea auzului în procesul utilizării căştilor? În primul rând, într-un mediu relativ gălăgios, creştem volumul la căşti şi acesta va creşte probabilitatea afectării auzului. Iar din cauza lipsei de control a presiunii maxime a volumului în China, utilizarea nepotrivită a căştilor la telefonul mobil va duce la daune ireversibile ale auzului.

Conform unui raport al unei anchete realizat de Uniunea Europeană, când ascultăm muzică la căşti, în condiţiile în care volumul depăşeşte 85 decibeli, şi dacă durata este de peste 30 de minute, va fi dăunat auzul. Mai grav este dacă ascultăm, zilnic, muzică la căşti şi volumul este mai mare de 89 decibeli, timp de peste o oră, situaţie în care ne putem pierde auzul permanent după cinci ani. Tocmai din această cauză, UE a stabilit un standard strict în ce priveşte nivelul de siguranţă a căştilor.

Un rezultat al unei alte anchete asupra zgomotului din viaţa de zi cu zi a oamenilor arată că zgomotul de pe o stradă gălăgioasă înregistrează în jur de 70 de decibeli, în timp ce cel din autobuz şi metrou va ajunge la 85 de decibeli. De aceea, dacă vrem să ascultăm clar sunetele la căşti, volumul începe să afecteze auzul din neatenţie. Toate rezultatele studiilor din ţară şi de peste hotare dovedesc faptul că utilizarea pe timp îndelungat a volumului tare la căşti va afecta grav celulele din urechi şi apoi va dăuna ireversibil capacitatea auzului.

Canalul auricular extern va fi blocat strâns când ascultăm muzică la căşti. Atunci, presiunea sunetului exercitată de volumul ridicat va intra direct în urechi şi va afecta capacitatea auzului. Ascultând muzică pe termen lung la căşti, vom avea simptome cum ar fi oboseală, pierderea auzului, agitaţie, ameţeală, insomnie, pierderea memoriei, neatenţie, mintea va fi greoaie sau vom simţi tulburări psihice.

Specialiştii amintesc celor care ascultă muzică la căşti să respecte principiul 60-60-60, o metodă care circulă pe plan internaţional pentru protecţia auzului. Care este aceasta? În timpul ascultării unei melodii, volumul să nu depăşească 60% din cel maximum, pe o durată de mai puţin de 60 de minute, şi zgomotul din mediul înconjurător să nu treacă peste 60 de decibeli. Limita de folosire a căştilor pentru adulţi să rămână între 3-4 ore pe zi, în timp ce tinerii şi adolescenţii să nu depăşească două ore pe zi, şi în mod intermitent, pentru că organele auzului acestora sunt încă în dezvoltare. De asemenea, urechile au nevoie de o pauză la fiecare 30-40 minute. Când ascultăm cântece la căşti, volumul este mai bine să rămână între 40-60 decibeli, aşa propun specialiştii.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China