Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Investiţiile Chinei în străinătate cresc rapid
2015-02-02 16:56:13 cri-1

Grupul IZP, furnizor de servicii de promovare şi cercetare comercială din China, a achiziţionat, recent, Aeroportul Internaţional Parma, care este a patra achiziţie de mare amploare realizată de companiile chineze în Italia. Acest eveniment apreciat ca fiind favorabil înfiinţării canalului de logistică dintre Europa şi China, care va facilita platforma de comerţ electronic subordonată grupului IZP. Preşedintele grupului, Luo Feng, a apreciat:

"Pe de o parte, vom construi, prin investiţiile în Parma, antrepozite vamale şi un centru de expoziţie menit să devină o fereastră a produselor chineze din Europa, precum şi spre Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Pe de altă parte, vom construi un centru de distribuire către China a produselor europene".

Companiile chineze nu investesc numai în Italia, investiţiile vizând şi alte zone europene. În data de 13 octombrie, compania de asigurări Anbang a anunţat achiziţionarea companiei belgiene, FIDEA, cu o istorie de 100 de ani. Directorul executiv al acesteia, Edwin Schellens, a declarat:

"Vom fi mai puternici în viitor, fapt care este foarte important pe o piaţă foarte competitivă şi matură cum este cea din Belgia".

În primele nouă luni ale acestui an, volumul investiţiilor străine realizate de China a ajuns la 74,96 milarde USD, în creştere cu 21,6% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Cea mai mare creştere a fost înregistrată în Uniunea Europeană. Purtătorul de cuvânt al Ministerul chinez al Comerţului, Shen Danyang:

"Investiţiile în Statele Unite ale Americii au crescut cu aproape 30%, în timp ce investiţiile în Uniunea Europeană au crescut, în primele nouă luni, cu 218%, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Rata creşterii a investiţiilor în Rusia a ajuns la aproape 70%".

Conform datelor prezentate de Eurostat, volumul exporturilor celor 28 ţări membre ale UE în China a crescut, în perioada ianuarie – octombrie, cu 10%. Specialistul în cadrul Centrului de Cercetări ale Dezvoltării de pe lângă Consiliul de Stat, Ding Yifan, crede că fenomenul de creştere continuă a comerţului între China şi UE are legătură directă cu creşterea investiţiilor reciproce:

"Multe companii chineze se deplasează spre Germania pentru fuziune şi achiziţionarea firmelor mici şi mijlocii de acolo. Datorită unei pieţe mari în China, aceste firme mici şi mijlocii au un spaţiu uriaş de dezvoltare. Nu s-au întâmplat, în general, fenomene de concediere a angajaţilor după fuziune sau achiziţie, ori plecarea chinezilor după ce au fost obţinute tehnologiile acestora. Dimpotrivă, aceste firme s-au dezvoltat după fuziune".

Ministerul Comerţului, Biroul de Statistică şi Administraţia pentru Valută din China au prezentat, în luna septembrie, Comunicatul privind Investiţiile Externe în 2013. Documentul arată că volumul investiţiilor directe în străinătate înregistrate anul trecut a depăşit 107,8 miliarde USD, fiind în creştere cu 22,8%. China a devenit, pe parcursul ultimilor 12 ani, al treilea investitor la nivel mondial, după Statele Unite ale Americii şi Japonia.

Asistentul Ministrului chinez al Comerţului, Zhang Xiangchen, a afirmat că rata de creştere a investiţiilor externe din 2014 ar putea ajunge la 10%, cu o valoar de 120 miliarde USD.

"E doar o chestiune de timp până când investiţiile Chinei în străinătate le vor depăşi pe cele atrase în China. În curând, vom realiza acest obiectiv, chiar dacă nu va fi în anul curent. În unele ţări, volumul investiţiilor chineze este deja mai mare decât cel atras de China dinspre aceste ţări".

Până la finalul lunii septembrie anul curent, China a acumulat o rezervă valutară de 3,89 mii de miliarde USD. Pe de altă parte, guvernul chinez susţine internaţionalizarea monedei yuan. Totodată, în viitorul apropiat, nu este aşteptată o dezvoltare rapidă în China, în timp ce investiţiile interne vor ajunge rapid la limită. Toate acestea formează condiţiile favorabile investiţiilor peste hotare.

Conform noului regulament privind investiţii externe, 98% din proiectele depuse de companiile chineze nu trebuie să fie verificate şi aprobate, având nevoie doar de înregistrare. O politica similară este adoptată pentru un an în Zona de Comerţ Liber din Shanghai, mai multe firme beneficiind de această politică.

Exploatarea peste hotare a companiilor chineze crează oportunităţi, atunci când sunt îndeplinite aşteptările consumatorilor. De exemplu, locuitori din Zhengzhou, provincia Henan, pot cumpăra carne de porc importată din SUA, datorită achiziţionării firmei Smithfield, cel mai mare producător de profil la nivel mondial, cu o valoare totală de 7,1 miliarde USD. Cumpărarea a fost realizată de compania Hope Well Hong Kong Properties. În afară de aceasta, sectorul de infrastructură se numără printre punctele de atracţie ale Chinei. Cu toate acestea, firmele chineze mai au mult de învăţat, pentru a se apropia de nivelul mondial, din punct de vedere cantitativ şi calitativ.

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China