Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Programe de acţiune pentru soluţionarea poluării apei şi terenurilor
2014-02-19 14:17:50 cri-1

"Grupurile de control au efectuat inspecţii şi controale ocazionale neanunţate. Când sesizau probleme, le făceau publice la timp. Anul trecut, la nivel naţional, au fost abordate 1.523 de cazuri de încălcare a legilor şi regulamentelor în domeniul mediului, limitând infracţiunile în domeniu".

Însă, în paralel cu prevenirea şi soluţionarea poluării aerului, nu trebuie ignorată problema poluării apei şi a terenurilor. Ministerul Protecţiei Mediului a comunicat că, în prezent, în China, emisiile de poluare a apei rămân, în continuare, în cantităţi mari, volumul emisiilor COD fiind de aproximativ 24 milioane tone, iar cel de amoniac de 2,45 milioane tone. Potrivit calculelor, numai dacă emisiile aferente vor fi reduse cu 30-50%, mediul acvatic va cunoaşte o schimbare radicală.

În această privinţă, ministrul adjunct al Protecţiei Mediului, Zhai Qing, a arătat că statul chinez va elabora, în 2014, "Programul de acţiune pentru prevenirea şi soluţionarea poluării apei", menit să amelioreze condiţiile mediului de apă.

"Lucrăm la elaborarea "Programului de acţiune pentru prevenirea şi soluţionarea poluării apei". În centrul acestuia se află ameliorarea calităţii mediului acvatic. Accentul activităţilor este pus pe două aspecte. Unul vizează abordarea categorică a problemei în zonele cu poluare gravă. Altul vizează protecţia râurilor şi lacurilor unde calitatea apei este relativ bună. Măsurile concrete sunt următoarele: 1. reducerea substanţială a emisiilor poluante industriale; 2. abordarea adecvată a emisiilor poluante menajere din mediul urban; 3. gestionarea în bune condiţii a râurilor şi pârâurilor în mediul rural".

În ceea ce priveşte poluarea terenurilor, Ministerul Protecţiei Mediului a anunţat că, în prezent, peste 10% din terenurile cultivate din întreaga ţară sunt poluate cu metale grele, suprafaţa acestor terenuri ajungând la aproximativ 150 milioane de mu (15 mu = 1 hectar). De asemenea, în ultimii ani au fost semnalate incidente în care sute de copii din provinciile Shaanxi şi Hunan au prezentat în depuneri de Plumb în sânge peste limita admisă. În aceste condiţii, responsabilul Ministerului Protecţiei Mediului a informat că "Programul de acţiune pentru protecţia mediului solului şi soluţionarea poluării acestuia", document similar cu programul de profil pentru soluţionarea poluării atmosferice, este în curs de redactare. După aplicarea acestuia, vor fi derulate activităţile de investigare a situaţiei concrete a poluării solului şi de recuperare a solului în întreaga ţară, pentru asigurarea securităţii terenurilor arabile şi a sănătăţii populaţiei.


1 2
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China