Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Mineralele şi sănătatea
2013-09-18 10:54:43 cri-1

Dragi prieteni, doamna doctor Liana Monica Deac, ne-a trimis, recent, o prezentare despre minerale şi legătura acestora cu sănătatea. Articolul este strâns legat de viaţa de zi cu zi, motiv pentru care vi-l recomand în rubrica de astăzi.

Mineralele sunt elemente nutritive necesare organismului pentru a funcţiona corespunzător şi pentru a se menţine puternic. Mineralele, ca şi vitaminele, sunt nutrienţi importanţi care se găsesc în produsele alimentare, dar principala diferenţă constă în faptul că vitaminele sunt substanţe organice (conţin elementul carbon), iar mineralele sunt substanţe anorganice. Acestea din urmă sunt esenţiale pentru funcţionarea corectă a organismului nostru. Mineralele pot fi prezente ca ioni (electroliţi), sau combinate cu compuşi organici. Ele se împart în două grupe: minerale esenţiale şi microminerale.

1. Mineralele esenţiale (Macroelemente) se regăsesc în aproximativ toate celulele organismului şi sunt implicate în menţinerea homeostazei generale şi funcţionarea normală a organismului. Din această grupă fac parte: calciul, magneziul, sodiul, potasiul, fosforul şi clorul, ale căror dezechilibre acute pot avea chiar potenţial letal. Se recomandă asimilarea a 100 mg de minerale esenţiale în alimentaţie, zilnic. Mineralele majore există în alimente, mai ales sub formă ionică pozitivă (sodiu, potasiu, calciu) sau negativă (clor, sulfaţi, fosfaţi), dar şi în compoziţia diverselor molecule organice şi contribuie cu 60-80% la masa anorganică solidă a corpului uman.

2. Micromineralele (Oligoelemente) sunt micronutrienţi – elemente chimice – necesari organismului uman în cantităţi foarte mici, de mai puţin de 100 mg/zi. Din această categorie fac parte: fierul, cobaltul, cuprul, iodul, manganul, seleniul, zincul, vanadiul şi molibdenul.

Ca şi funcţii, mineralele, per ansamblu, sunt elemente chimice inactive, dar în organism sunt necesare pentru construirea ţesuturilor, pentru declanşarea contracţiilor musculare, reactivităţii nervoase, sau pentru coagularea sângelui. De asemenea, ele ajută la menţinerea echilibrului acido-bazic care păstrează PH-ul organismului neutru. Mineralele sunt substanţe anorganice importante pentru activitatea celulară, enzimatică şi pentru unii hormoni, pentru buna funcţionare a muşchilor, oaselor, nervilor şi echilibrul acidobazic. Fie că este vorba de îndepărtarea tulburărilor de somn şi irascibilitate, de alungarea stărilor infecţioase virale, a afecţiunilor reumatice inflamatorii, sau de păstrarea tonusului muscular, ele sunt esenţiale pentru un organism sănătos, pentru că prin minerale se asigură vigoarea şi energia şi chiar ne vor ajuta să trăim mai multă vreme sănătoşi. Multe dintre aceste minerale nu sunt produse de organism, motiv pentru care este vital să ne alimentăm într-un mod cât mai corect şi să integrăm în regimul nostru mâncăruri care să ofere corpului substanţele necesare vieţii.

Mineralele sunt disponibile în unele surse alimentare, însă concentraţiile sunt mai mari în ţesuturile de origine animală. Deşi în cantităţi limitate, ele sînt prezente în cele mai diverse alimente (carne, ouă, lapte, vegetale, fructe, unele făinoase şi chiar în unele dulciuri) şi tocmai de aceea, asigurarea unei alimentaţii variate este condiţia majoră a satisfacerii necesităţilor organismului nostru.

1 2
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China