Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Elevi din Sichuan, în vizită în Hong-kong
2013-07-30 15:08:24 cri-1

Dragi prieteni, o sută de elevi din şcoli primare, gimnaziale şi liceale din localitatea Ya'an, provincia Sichuan, zonă afectată de seism, au vizitat timp de cinci zile, începând din 22 iulie, Hong-Kongul. Excursia a fost iniţiată şi organizată de Compania Aeriană Cathay Pacific din Hong Kong. Organizatorii şi-au dorit ca prin această iniţiativă să-şi arate afecţiunea faţă de copii şi adolescenţii care au trăit experienţa cutremurului şi să îi ajute prin acest gest, să privească spre viitor cu optimism. Vă invit să urmărim minutele următoare, un reportaj pe acest subiect.

„Grupul elevilor din Ya'an, provincia Sichuan, pentru vizita şi schimbul de experienţă din Hong Kong „ este alcătuit din o sută de copii din şcoli primare şi de nivel mediu, cu vârste între 6 şi 16 ani, părinţii sau tutorii acestora, cinci oficiali şi doi lucrători. Aceştia au plecat spre Hong Kong cu o aeronavă trimisă special de Compania Cathay Pacific. Programul vizitei include vizita la Parcul Oceanic , Disneyland-ul, Parcul Tehnico-Ştiinţific şi alte obiective reprezentative din marea metropolă. Directorul general pentru regiunea China al Companiei Aeriene Cathay Pacific din Hong Kong, Chen Dingyi, ne-a spus că majoritatea celor o sută de elevi din Ya'an, s-au urcat pentru prima dată la bordul unui avion şi tot pentru prima dată văd Hong Kong-ul. Vizita are pentru ei o semnificaţie educaţională mai importantă decât simpla admirare de peisaje.

„Nu este doar o acţiune izolată a companiei noastre, Cathay Pacific. Pot să vă spun că şi alte companii, oameni de afaceri şi locuitorii din Hong Kong, manifestă preocupare faţă de compatrioţii din regiunile interioare ale Chinei."

1 2
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China