Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
China, o piaţă generoasă pentru chirurgii esteticieni din Coreea de Sud
2013-06-25 14:54:48 cri-1


Operaţiile estetice sunt foarte populare în Coreea de Sud. În districtul Gangnam din Seul, există o stradă nu mai lungă de 400 de metri, supranumită „Bulevardul Operaţiilor Estetice", acolo funcţionând peste patru sute de cabinete de profil.

Zhao Chengbi este şeful Asociaţiei Chirurgilor Esteticieni din Coreea de Sud, institut înfiinţat în anii '60. El consideră că dezvoltarea economică rapidă înregistrată de ţara sa în deceniile trecute e unul dintre motivele pentru care operaţiile de acest tip au ajuns atât de populare în rândul sud-coreencelor şi nu numai. Concurenţa creată pe piaţa muncii în urma creşterii economice a fost şi continuă să fie puternică, iar o persoană cu înfăţişare atrăgătoare poate găsi mai uşor un loc bun de muncă, potrivit opiniei generale. De asemenea, mai e un aspect pe care trebuie să-l menţionăm. Vorbim aici şi de o trăsătură caracteristică de personalitate a concetăţenilor mei, spune Zhao Chengbi, care sunt încăpăţânaţi şi nu renunţă uşor dacă pot obţine o faţă mai frumoasă, chiar dacă este obţinută prin intervenţii chirurgicale.

Dat fiind că operaţiile de acest gen au devenit o practică răspândită în ţară, chirurgii esteticieni au deprins în ani de practică tehniciile avansate de intervenţie utilizate la nivel mondial. De aceea, au ajuns să aibă mare căutare şi în alte ţări, inclusiv în China.

Chirurgii esteticieni sud-coreeni vizitează din ce în ce mai des China, fapt ce a devenit un fenomen în domeniu, potrivit ziarul sud-coreean Chosun Ilbo. Un doctor de la Spitalul BK din Seul, de pildă, vine în China în fiecare sfârşit de săptămână, de două ori la Shanghai şi alte două la Beijing. În luna februarie şi martie anul acesta, a ajuns şi la Hong Kong şi Kunming.

Spitalul BK este unul dintre primele cinci cotate în districtul Gangnam din Seul. Pacienţii pot consulta, în chineză, prin telefon sau e-mail, medicii specialişti din spital. Le pot adresa întrebări pe site-ul spitalului, privitor la tipurile de intervenţii chirurgicale şi preţuri.

1 2
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China