Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Wenling, locul de naştere a "democraţiei autohtone"
2013-02-18 18:29:33 cri-1

Consfătuirile democratice au ajutat ţăranii să-şi susţină efectiv propriile interese, bucurându-se de desfăşurarea acestora. Chen Yimin a menţionat că, în cadrul consfătuirilor, reprezentanţii autorităţilor regionale abordează împreună cu reprezentanţii sătenilor problemele prezentate de aceştia din urmă. În fiecare comună, anual, se organizează cel puţin patru mese rotunde democratice. Doar anul trecut au fost organizate, în întregul oraş Wenling, peste 2.700 de reuniuni de acest gen.

Astăzi, experienţa reuşită a organizării de consfătuiri democratice din Wenling stârneşte un interes viu nu doar în zonă, ci şi în China şi în lume. Mulţi specialişti chinezi şi străini apreciază această practică. În fiecare an, la Wenling vin mai multe grupuri de specialişti din străinătate, în vizite de documentare. Dintre aceştia s-a numărat şi Yves Sintomer, profesor dr. în sociologie de la Universitatea VIII din Paris.

"Semnificaţiile acestei experienţe constau, cred eu, în faptul că acest sistem poate fi generalizat şi în alte locuri. În China este adeseori discutată problema reformelor regionale. Personal cred că astfel de consfătuiri democratice ar constitui o cale practică pentru reformele regionale".

Modalitatea meselor rotunde din Wenling reflectă o practică a consultărilor democratice socialiste. După părerea lui Chen Yimin, democraţia consultărilor reprezintă o parte suplimentară a democraţiei electorale care ajută la perfecţionarea celei din urmă. Consultările democratice practicate la Wenling au un foarte bun rol de referinţă pentru dezvoltarea democraţiei electorale în China.

"Cred că organizarea de consultări democratice este o metodă foarte bună. Acţionăm pentru combinarea democraţiei electorale cu democraţia consultativă. Întrucât democraţia consultativă poate cultiva dezbaterea comună a cetăţenilor, aceştia vor putea vota în mod raţional".

Chen Yimin a mai declarat că sistemul meselor rotunde democratice este în curs de dezvoltare la Wenling. În anul 2013, vor fi valorificate resursele Internetului pentru amplificarea acestei practici democratice, locuitorii care nu vor putea participa la mesele rotunde putând să prezinte punctele de vedere pe Internet.


1 2
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China