Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Poziţia autorilor chinezi vizavi de Apple
2012-12-11 14:43:24 cri-1

Preşedintele China Written Works Copyright Society (CWWCS), Chen Jiangong, a declarat recent, că instituţia pe care o conduce va intenta, împreună cu zeci de agenţii din domeniul editorial din China, litigii împotriva companiei americane Apple Incorporated. Mai exact, împotriva platformei electronice de cumpărare – vânzare a softwares ce aparţin firmei Apple, App Store. Scopul acţiunii juridice este protecţia drepturilor de proprietate intelectuală. Declaraţia lui Chen a atras atenţia mass-mediei. Unii avocaţi au declarat că intenţia instituţiei merită susţinere, însă nu este sigură reuşita acestui demers.

CWWCS a mai intenţionat şi altădată să intenteze proces Companiei Apple. Instituţia a anunţat, pe 15 martie anul acesta, că este îngrijorată faţă de numărul mare de aplicaţii publicate pe App Store, care încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale autorilor chinezi. CWWCS a deschis o linie fierbinte pentru denunţarea acestor abuzuri împotriva autorilor şi editurilor. Compania Apple, însă, a preferat să tacă. Singurul gest făcut de firma americană, în legătură cu această problemă, a fost un e-mail trimis în martie 2012, în care declara că Apple, companie cu proprietate intelectuală proprie, înţelege importanţa protecţiei drepturilor de autor şi că va răspunde prompt şi adecvat, la primirea oricărei sesizări.

CWWCS este o instituţie de administrare colectivă a drepturilor de proprietate intelectuală. Declaraţia preşedintelui acesteia a stârnit numeroase comentarii în rândul cetăţenilor, în ciuda faptului că intentarea de litigii nu a fost, până acum, pusă în aplicare. Avocat din Guangzhou, Zhao Junjie spune:

„Este de susţinut faptul ca proprietarii, personal sau printr-o instituţie împuternicită, să declare litigii pentru protecţia drepturilor de autor. Proprietar înseamnă autor de proză, compozitor şi mulţi alţii. Ei pot intenta procese, personal şi separat. În ceea ce priveşte unele drepturi care sunt dificil de exercitat sau controlat, ei pot să autorizeze CWWCS sau alte instituţii de administrare să facă acest lucru, în numele lor. Amândouă modalităţile sunt valabile. Cât despre şansa de a câştiga, acest lucru depinde de pregătirea dovezilor şi întocmirea strategiei procesuale. Din punct de vedere profesional, este greu să presupui un succes sau un eşec".

1 2
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China