Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Despre amintirile actorului mim George Ciolpan din China
2020-01-03 17:03:59 cri-1

Dvs. cum aţi început să faceţi pantomimă, o artă sublimă care ne aminteşte de idolii acesteia precum Charlie Chaplin sau Marcel Marceau?

Am început foarte interesant, pentru că eu am început foarte corect de fapt, de la acrobaţie. Am făcut 10 ani de acrobaţie, de la 6 ani la 16. Eu sunt născut în Republica Moldova, în satul Hagimus, lângă Tighina. Este un oraş destul de mare Tighina şi am făcut acrobaţie cu antrenori din Rusia, deci o şcoală foarte serioasă de acrobaţie. Practic era sport de performanţă. Mă gândeam să ajung artist de circ, dar, odată, am văzut la televizor pe un canal rusesc un mim rus, Leonid Yengibarov, se numea, excepţional şi pentru această artă pentru mine a fost dragoste la prima vedere. Am spus că eu voi face asta. Atât de tare mi-a plăcut mie acest artist, această artă, ceea ce făcea el acolo, apropos, erau iluziile de care am vorbit mai devreme, şi atât de tare m-a fascinat acest lucru încât am spus că eu voi face asta. Dar într-un fel intuitiv, pentru că eram corporal pregătit, eu deja ajunsesem la maestru în sport la acrobaţie şi pentru mine era uşor să fac foarte multe lucruri acrobatice şi mă gândeam că eu aş putea face aşa ceva pentru că sunt pregătit corporal foarte bine. După care a urmat Institutul de Arte din Chişinău, actorie, pentru că la bază eu sunt actor de teatru, actor dramatic. Dar nu am studiat pantomima acolo, pentru că nu aveau profesori de pantomimă la Institutul de Arte şi era numai teatru. Eu am spus că vreau totuşi să fac pantomimă. A urmat Academia de Teatru, Muzică şi Cinematografie de la Sankt Petersburg, Rusia, unde am studiat pantomima, expresia corporală, mişcarea scenică, scrimă, tot ceea ce este legat de mişcarea scenică. Apoi, tot nu mi-a fost de ajuns şi am spus că vreau să mai fac ceva. A urmat o perioadă de stagiu la Şcoala Mime Corporel de la Paris, după care m-am întors şi m-am axat pe spectacole solo. Mi-am creat propriul meu spectacol solo, one man show şi astfel au început spectacolele solo. Bineînţeles, mai dădeam master-class de pantomimă pentru studenţi, pentru actori, momente de pantomimă în spectacole de teatru, mişcare scenică în spectacole de teatru, scrimă, pe care le fac şi astăzi, dar în principal sunt axat pe spectacole solo şi e un lucru extrem de important pentru mine. Charlie Chaplin şi Marcel Marceau sunt într-adevăr idolii clasici. Charlie Chaplin a fost un mim absolut incontestabil, absolut nemaipomenit, fascinant. Marcel Marceau a fost pe partea de tehnică un clasic şi el rămâne un clasic, tot francez, pantomima modernă porneşte din Franţa în anii '20, dar ce era foarte important pentru mine, pentru că eu ştiind şi şcoala rusă care este extraordinară şi foarte bine apreciată în lume, să-mi creez propriul stil. Spre regret, foarte mulţi mimi din lume îl copiază pe Marcel Marceau. El a fost un clasic şi un idol într-adevăr, dar a-l copia pe Marcel Marceau înseamnă o copie şi nu foarte reuşită a lui. De aceea, este foarte important pentru un mim să îşi creeze propriul stil. Eu mi l-am creat şi sunt foarte, foarte bucuros de acest lucru şi mândru că am propriul stil şi este inconfundabil şi toată lumea apreciază acest lucru. Şi vreau să merg pe propriul meu drum şi a merge pe propriul tău drum este foarte important.

Care dintre spectacolele realizate şi prezentate în cei peste 25 de ani de experienţă vă sunt mai aproape de suflet şi de ce? Sau toate vă sunt aproape de suflet?

E adevărat, toate sunt. Îmi plac toate, dar sunt unele care îmi plac mai mult. Vă spun de ce. De exemplu îmi place foarte mult comicul, pentru că eu sunt o persoană foarte veselă în viaţă şi îmi place foarte mult să fac lumea să râdă şi să se simtă bine cu mine, dar de bună calitate, umorul de bună calitate pentru că suntem invadaţi de atâta vulgaritate şi de umor de proastă calitate. Îmi place umorul, dar îmi place foarte mult, cred că şi mai mult, să joc lucrurile dramatice şi cu conotaţie filosofică, unde abordez probleme existenţiale, problemele omului dintotdeauna care sunt valabile pentru toate timpurile. Iată, asta îmi place să joc, absolut extraordinar de mult. Şi dacă aş vorbi de un spectacol la care ţin enorm şi de care sunt mândru este spectacolul Pasărea în văzduh, un profund omagiu lui Constantin Brâncuşi. Eu sunt fascinat de creaţia lui Constantin Brâncuşi, de acest uriaş artist care a întors, a revoluţionat sculptura mondială, a revoluţionat-o şi stă la temelia sculpturii moderne. Am luat ca reper cinci capodopere ale lui Brâncuşi – Muza Adormită, Oul, Rugăciunea, Pasărea în Văzduh şi Coloana Infinirii cum îi spunea Constantin Brâncuşi. Având ca reper aceste cinci capodopere, am făcut acest spectacol care îmi este foarte drag mie, sufletului meu, pentru că m-am străduit să pătrund în esenţa lucrurilor pe care a vrut să le spună Brâncuşi, pentru că în toate e ascunsă o esenţă foarte profundă şi lucruri absolut nemaipomenite. A trebuit să fiu foarte atent când m-am apropiat de aceste capodopere şi le-am dezvoltat. Spectacolul este simplu construit. Se proiectează lucrările şi eu pornesc ca reper de la ele, ca şi un reper acel impuls şi mai departe dezvolt tema până se ajunge la Pasărea în Văzduh propriu-zisă şi Coloana Infinirii. În plus, ca reper am mai luat superbele şi de o profunzime absolut nemaiîntâlnită, textele şi aforismele lui Brâncuşi care în foarte multe momente sunt parte a momentelor dramatice din spectacol. De exemplu, el are nişte momente absolut extraordinare unde spune – „Ceea ce fac eu astăzi, mi-a fost dat ca să fac. Deci am venit pe lume cu o menire. Eu nu mai aparţin acestei lumi. Sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup. Mă aflu printre lucrurile speciale. Eu, cu noul Eu, vin din ceva care este foarte vechi." Iată, lucruri care pe mine atât de tare m-au impresionat încât am zis că eu trebuie să fac acest spectacol neapărat. De exemplu, un aforism al lui Brâncuşi care mi-a dat aşa o idee, mi-a sugerat o idee pentru un spectacol al meu, la care ţin foarte mult, Deşertul se numeşte. El spune – „Trăiesc acum ca-ntr-un deşert, singuratic. Aşteptaţi până când voi muri şi veţi putea vedea numai cum vulturii se vor aduna împrejurul meu." Şi multe, multe alte extraordinare aforisme. Apoi este Clopotarul, unde joc un clopotar şi unde pornesc de la statuia superbă care este Rugăciunea şi multe altele, până la Pasărea în Văzduh şi Coloana Infinirii. Şi aşa ca să fac o remarcă, de ce îmi este foarte drag acest spectacol, pentru că după spectacol, o doamnă se apropie şi îmi spune – la momentul cu pasărea am plâns. Pentru mine a fost cea mai mare bucurie. Chiar dacă ar fi fost scrise articole, cronici de critici, să mă laude, asta a fost mult mai importantă pentru mine, o bucurie absolută, dacă am putut să ating nişte corzi sensibile în sufletul acestei doamne. Iată de ce ţin foarte mult la acest spectacol.

1  2  3  4  
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
   Webradio
înregistrările săptămânii
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China