când a fost ana zidită era
însărcinată
manole i-a zidit pe amândoi
fără să știe
ofrandă pentru credinţă
ofrandă pentru ca totul să fie
ofrandă pentru viață
ană, mă auzi
câţi ani are copilul tău
zidit
pentru ca dumnezeu
să aibă o
casă
ană, mă auzi
sunt eu vorbind
printre pietrele reci
nu mai plânge
că se frânge
zidul
ană, mă auzi
nu mai plânge
că mă strânge acum
că mă-ncinge acum
pe mine zidul
zidiți
înzidiți
sortiți
înzidiți
muriți
înzidiți
uite ană îţi vorbesc rar
și cuvintele se ciocnesc de buzele
mele
și cad la pământ
și le doare precum sângele
șiroind
șiroind
șiroind
de pe
cruce
şi-atunci cuvintele mele se fac
stană de piatră
și-atunci cuvintele mele
uită să vorbească
și-ntr-o clipă
au mâini
au trup
au chip
şi eşti tu ană
ieşită din ziduri
ieşită din ziduri
ieşită din ziduri
nu, nu mai stai acolo
căci dintr-o coastă de la-nceputuri
ai devenit temelia bisericii
acum
ți-ai lăsat copilul
născut din pântecele tale
trudite de strânsoare
suferinde de singurătate
ți-ai lăsat copilul
singur între ziduri
să străjuiască el
credinţa