Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Andreea Chira și povestea naiului românesc în China
2019-07-09 10:20:59 cri-1

Dacă înțeleg șansa cu care s-au întâlnit, cursanții chinezi prezenți la masterclassul ținut de naista Andreea Chira din România vor avea o șansă în plus pe drumul complicat al artei muzicale, dominat de sacrificii. Pentru că cele câteva zeci de ore petrecute împreună la Wuxi (China) pot fi considerate o degustare a sintezei dintre șansă și excepțional. Șansa de a fi acolo unde s-a exprimat excepția artistică, rațiunea și sensibilitatea numită Andreea Chira. În cadrul proiectului derulat de Institutul Cultural pentru Cercetarea Naiului din cadrul Universității Jiangnan din Wuxi, în perioada 1-7 iulie, naiul românesc și exprimarea artistică prin intermediul instrumentului care redevine popular în China, au fost prezentate chinezilor pasionați de nai. Coordonat de Yang Qiang, proiectul de la Wuxi este o replică interesantă a proiectului demarat în 2018, la Concervatorul din Xi'An, unde au fost puse bazele Centrului Internaţional de Schimburi Academice pentru Nai al Conservatorului de Muzică din Xi'an, și unde au adus o importantă esențială alți doi importanți naiști români: Gheorghe Zamfir și Raluca Pătuleanu.

Revenind la evenimentul de la Wuxi, trebuie spus că în ultimii ani China investește consistent în recuperarea naiului, instrument cunoscut aici încă din perioada Dinastiei Tang (618-907), efortul fiind concretizat în finanțarea și apariția a zeci de asociații de pasionați ai naiului. Numărul celor care experimentează naiul, de la vârste fragede la octogenari, a ajuns să numere câteva mii.

"Am descoperit o lume artistică dedicată naiului despre care am aflat relativ recent, cunoscând experiența maeștrilor Zamfir și Pătuleanu în China. Am răspuns invitației lansate de prietenii chinezi fiind dominată atât de curiozitate, cât și de dorința de a înțege efortul pe care cei de aici îl fac în domeniul naiului și nu am fost dezamăgită. Am descoperit determinarea, orgoliul și ambiția chinezilor de a recupera o tradiție, o istorie, și nu pot decât să fiu onorată că prietenii chinezi ne-au ales pe noi, românii, să le fim parteneri în proiectul lor de regăsire și recreionare artistică", a declarat Andreea Chira, la finalul masterclassului ținut la Wuxi.

Cele șapte zile petrecute în sudul Chinei au inclus zeci de ore de exerciții dedicate pe grupe de vârste și nivel de pregătire, dar și un concurs și un concert în care naiul a fost instrumentul central. Alături de o parte dintre cursanții chinezi, Andreea Chira a susținut în fața publicului din Wuxi un recital care inclus, între alte lucrări: Hora Staccato de Grigoraș Dinicu, Carnaval Venețian de Joseph Jean-Baptiste Laurent Arban (video jos – cu Camerata Janáček sub conducerea lui Pavel Doležal, Octombrie 2018) și Primăvara de Antonio Vivaldi.Primul contact muzical și cultural susținut în China este văzut de Andreea Chira ca pe o provocare obligatoriu de viitor.

"Am întâlnit o lume extrem de interesantă, oameni deosebit de interesanți și dedicați naiului, după modelul cultural chinez care trebuie cunoscut așa cum este. Pentru că am ajuns să fiu convinsă că Europa și lumea în general trebuie să cunoască la rândul ei ce înseamnă China de astăzi din punct de vedere cultural, uman, social, așa încât să fie construite relații și punți de comunicare solide și pe baze corect înțelese. Îmi doresc să revin aici, să continui proiecte alături de prietenii chinezi și de ce nu să aprofundăm posibilitățile oferite de nai, pentru a contura un drum al Mătăsii din China, până în Europa, având ca partener și ghid glasul îngerilor născut din extraordinarul și uimitorul nai".

Pentru Andreea Chira, deja aflată înapoi în Europa, urmează noi proiecte și concerte, dar și dorința de a reveni în China pentru aprofundarea prieteniei cu România care anul acesta va ajunge la 70 de ani. (Foto: Zhang Fulin/张伏麟)

[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China